În data de 30 ianuarie 2019, în cadrul a două evenimente organizate la USH Pro Business, au fost abordate elementele de sustenabilitate privind exportul de produse ecologice. Astfel, în cadrul primului eveniment a fost analizată participarea firmelor româneşti la ediţia trecută a târgului internaţional Middle East Natural&Organic Product Expo (MENOPE) şi au fost făcute propuneri de continuare a acestei participări la ediţia din decembrie 2019, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
În acest context, a fost subliniat faptul că urmare contribuţiei elveţiene la nivel asociativ s-a constituit Asociaţia Interprofesionala InterBio a filierelor de produse ecologice, precum şi Asociaţia Centrelor de Afaceri pentru Export a profesioniştilor în domeniul dezvoltării exporturilor. Cei prezenţi şi-au exprimat interesul pentru participarea la târgul internaţional MENOPE, mandatând InterBio să solicite la Ministerul Economiei finanţarea participării la acest târg ca element de sustenabilitate a programului. Un număr de cel puţin 10 firme şi-au manifestat interesul de participare.
În cadrul celui de-al doilea eveniment, dedicat clusterului BioConcept Valea Prahovei, a fost prezentat raportul de activitate al clusterului, precum şi intenţiile privind activităţile din anul 2019, conform comunicatului citat.
Ca element de sustenabilitate în cadrul acestui cluster, experţii Clustero prezenţi au indicat consolidarea echipei de management, conectarea clusterului la platformele colaborative europene, întărirea relaţiilor cu sectorul financiar-bancar, realizarea specializări inteligente între clustere şi dezvoltarea de obiective cu domenii de activitate conexe.
USH Pro Business a prezentat strategia de dezvoltare a unui ecosistem de inovare în Regiunea Sud-Muntenia şi includerea clusterului în acest sistem prin componenta de transfer tehnologic a centrului.
Costin Lianu, Director General USH Pro Business, a declarat: "Constatăm că Programul Contribuţiei Elveţiene este un succes prin prisma aprecierilor elogioase şi a rezultatelor IMM-urilor din program. Pe lângă atingerea ţintelor din program, se dovedeşte că acesta are un efect de multiplicare greu de anticipat la lansarea acestuia. Ne referim în special la dobândirea unor abilităţi manageriale şi a unor atitudini deschise spre alianţe de export, coagularea unor structuri asociative noi şi indispensabile României, precum filierele de produse ecologice, coagularea unor activităţi de profesionalizare a centrelor de afaceri pentru export şi de îmbunătăţire a serviciilor acestora, de revizuire şi îmbogăţire a manualelor de export, toate reflectând introducerea unei noi culturi de export în România".
În sală au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai Ambasadei Elveţiei la Bucureşti, cadre didactice din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a Universităţii Spiru Haret şi din cadrul Universităţii Petrol şi Gaze Ploieşti, reprezentanţi ai Clustero, ACEX, InterBio şi BioConcept Valea Prahovei.