Agricultura rusească "bate" la export Kalaşnikovul

TATIANA MIU
Ziarul BURSA #Politică / 4 decembrie 2015

Agricultura rusească "bate" la export Kalaşnikovul

Putin vrea să ofere pământ gratuit în estul Rusiei

În discursul anual referitor la starea naţiunii, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a adresat ieri parlamentarilor reuniţi la Kremlin, schiţând direcţia politicii interne şi măsurile economice care ar trebui adoptate. După ce prima jumătate a discursului a vizat exclusiv evenimentele internaţionale, în a doua parte a alocuţiunii, Putin a ridicat probleme actuale pentru societatea rusească, precum apropierea alegerilor pentru formarea noului legislativ, care vor avea loc anul viitor şi în care competiţia ar trebui să fie echitabilă. Este probabil ca toţi cei implicaţi să includă lupta împotriva corupţiei în platforma lor electorală, fiind vorba despre un factor care "împiedică dezvoltarea statului", a precizat preşedintele.

Toate produsele alimentare din Rusia trebuie să fie de producţie autohtonă până în 2020, a mai spus Vladimir Putin, menţionând că Moscova ţinteşte să devină unul dintre cei mai mari producători de alimente organice, pentru care există deja o cerere în creştere.

Preşedintele rus a spus că în prezent Rusia se află în situaţia să alimenteze pieţele internaţionale cu produse alimentare. Anul trecut, aceste vânzări au totalizat 20 miliarde dolari, cu un sfert mai mult decât exportul de arme şi cu o treime faţă de cel de gaze, a mai spus Putin.

Preşedintele rus a înaintat o propunere ca proprietarii de pământ care nu îl cultivă să vândă terenurile, prin licitaţie, către cei care au capacitatea să valorizeze loturile. A fost fixat termenul de 1 iunie 2016 pentru ca guvernul să creeze o listă de propuneri în acest sens, iar parlamentarii sunt invitaţi să introducă eventuale amendamente.

Un alt punct de interes pentru Rusia este dezvoltarea zonelor din est, atât din punct de vedere economic, cât şi social, Vladimir Putin cerând guvernului să creeze un sistem de taxare mai bun pentru zonele din Orientul Îndepărtat, acestea depăşind în acest moment media de la nivelul statului. "Ar trebui luată în considerare şi varianta de a oferi pământ gratuit în estul Rusiei", a mai spus preşedintele Rusiei.

Putin a apelat la guvern şi la banca centrală pentru a exploata potenţialul economiilor populaţiei şi pentru a îmbunătăţi piaţa de obligaţiuni corporative, făcând-o profitabilă pentru investiţii.

Putin admite că Rusia a trecut printr-o perioadă dificilă

Rusia a trecut printr-un an dificil, a declarat ieri preşedintele rus Vladimir Putin, în condiţiile în care preţul petrolului şi al altor produse de export a scăzut. În plus, instituţiile financiare ruseşti nu mai au acces la piaţa internaţională de credite, ca urmare a anexării Crimeei de anul trecut, la care statele occidentale au răspuns cu o serie de sancţiuni, a mai precizat Putin, adăugând că, în aceste condiţii, unii indicatori economici prezintă o imagine favorabilă: rata de schimb a rublei s-a stabilizat, iar inflaţia este în scădere faţă de 2014.

La nivel global, apar noi parteneriate economice, a susţinut preşedintele Rusiei, menţionând că prioritară pentru Rusia ar trebui să fie competitivitatea produselor sale pe plan mondial: "Este important în acest sens succesul companiilor mici şi mijlocii, al căror număr ar trebui să crească, în toate sectoarele economice şi a devenit imperios necesară implementarea unor programe de substituire a importurilor cu produse autohtone şi de creştere a exporturilor. (...) Mai multe ramuri industriale sunt, în acest moment, ameninţate. Printre acestea se numără cea a construcţiilor şi a căilor ferate. Pentru a le revigora, este nevoie de programe specifice, iar fondurile necesare au fost deja alocate".

Şeful de la Kremlin a insistat şi asupra importanţei sprijinului acordat persoanelor cu venituri mici, categoria cea mai vulnerabilă, programele sociale trebuind să aibă ţinte mai bine definite. În ciuda progreselor înregistrate în domeniile educaţiei şi sănătăţii, în special în ceea ce priveşte categoria menţionată anterior, standardele ar trebui să crească în continuare, pentru a asigura cele mai bune rezultate, este de părere Vladimir Putin, enumerând, printre succesele din aceste domenii, creşterea speranţei de viaţă (acum la 71 de ani), dublarea numărului de absolvenţi interesaţi în inginerie, precum şi lansarea programului "Tineri profesionişti", pentru a-i sprijini în construirea unei cariere.

Referindu-se la problemele de natură fiscală, Vladimir Putin a punctat că deficitul nu trebuie să depăşească 3% în 2016 şi că trebuie înăsprit controlul asupra fondurilor federale şi regionale. De asemenea, preşedintele rus a spus că este necesară introducerea unui nou mecanism comun de taxe vamale administrative şi accize.

Libertatea antreprenoriatului a rămas o problemă economică şi socială majoră în Rusia, iar relaţia dintre autorităţi şi mediul de afaceri se cere îmbunătăţită, este de părere Vladimir Putin, declarând: "Drepturile întreprinzătorilor ar trebui să fie extinse, ca răspuns la sancţiunile impuse Rusiei de comunitatea internaţională. Conform sondajelor, antreprenorii nu au sesizat nici un progres în domeniul supravegherii şi controlului -aşadar se simte nevoia unui sprijin mai consistent acordat de guvernatori, companii de stat şi de bănci. Anul trecut, guvernul de la Kremlin a introdus o amnistie totală pentru atragerea capitalului în ţară, însă mediul de afaceri s-a dovedit ezitant, nefiind oferite suficiente garanţii".

Aproape 300 de milioane de euro - ajutor pentru industrie

O altă măsură menită să dea avânt economiei ruseşti este suplimentarea fondurilor pentru programul de ajutor al industriei cu 20 miliarde ruble (aproximativ 271 milioane de euro), iar pentru antreprenorii care doresc să se implice în programul de substituire a mărfurilor de import vor fi acordate o serie de privilegii.

Putin a amintit ieri şi de un program de investiţii speciale, regiunile putând reduce până la 0 taxele pe venituri, pentru ca investitorii să-şi poată amortiza cheltuielile şi intra pe profit cât mai repede.

Liderul de la Moscova a afirmat că guvernul ar trebui să aibă dreptul să cumpere până la 30% din produsele rezultate în urma acestor contracte de investiţii speciale. Restul bunurilor ar trebui exportate, consideră Putin, fiind necesar ca produsele să respecte cele mai înalte standarde de calitate, pentru a fi competitive pe piaţa internaţională. Antreprenorii care doresc să ia parte la acest proiect vor primi sprijin din partea Centrului Rus pentru Exporturi. De asemenea, preşedintele rus a mai precizat că ar trebui adoptată şi ideea provenită din mediul de afaceri - crearea unei agenţii pentru dezvoltare tehnologică.

VLADIMIR PUTIN:

"Ştim cine a hotărât schimbarea regimurilor în Irak, Libia sau Siria"

Ruşii nu au fost feriţi de atentate în ultimii ani, a spus preşedintele rus Vladimir Putin, un exemplu revelator fiind doborârea recentă a avionului civil rusesc din peninsula Sinai (atentat revendicat de Statul Islamic, în urma căruia toate cele 224 de persoane de la bordul aeronavei au murit).

În continuare există celule teroriste împotriva cărora acţionează forţele ruseşti, a mai precizat oficialul de la Kremlin adăugând: "Este imposibil să învingi terorismul internaţional singur, în special când graniţele sunt deschise şi suntem martori, la nivel global, ai unei vaste mişcări ale populaţiei dintr-o ţară în alta. (...) State precum Irak, Libia sau Siria aveau o situaţie relativ stabilă, însă recent au fost aruncate într-o stare de anarhie, care reprezintă o ameninţare pentru întreaga lume. Ştim cine sunt cei care au hotărât să schimbe regimuri în acele ţări şi să-şi impună propriile reguli şi ne-au adus în această încurcătură".

Vladimir Putin i-a acuzat pe "vinovaţi" că au distrus acele state, după care s-au distanţat de situaţie, lăsând calea liberă afirmării teroriştilor şi extremiştilor: "Cei din Siria constituie o ameninţare deosebită, întrucât au primit bani şi arme, şi-au consolidat forţele şi, dacă vor fi victorioşi în Orientul Mijlociu, vor veni la un moment dat şi în Rusia, unde îşi vor continua activităţile teroriste".

Preşedintele rus a adus ieri în discuţie inevitabil conflictul iscat recent între Rusia şi Turcia - când un avion rusesc a fost doborât în apropierea graniţei cu Siria de armata turcă - declarând că "se ştie cine profită în Turcia lăsându-i pe terorişti să vândă petrolul pe care l-au furat, folosind banii pentru a recruta noi membri şi să pună la cale noi atentate".

Tot în Turcia şi-ar fi găsit azil insurgenţii din Caucazul de Nord, unii dintre ei aflându-se încă acolo, a mai acuzat Vladimir Putin, care a accentuat că nu pune semn de egalitate între poporul turc şi liderii acestuia.

După cum era de aşteptat, atitudinea şefului de la Moscova despre relaţia tensionată cu Turcia a fost exprimată dur: "Nu vom uita ce au făcut (n.r. autorităţile de la Ankara), vom considera mereu trădarea cel mai ignobil act, iar cei care au înfipt pumnalul în spatele piloţilor noştri ar trebui să reţină asta. Turcia va regreta mult timp ceea ce a făcut şi nu va scăpa doar cu sancţiunile care au fost introduse recent".

Citind printre rânduri...

Liderul rus şi-a reafirmat, în continuare, sprijinul pentru regimul condus de Bashar al-Assad, în ciuda faptului că şeful de la Damasc este contestat de comunitatea internaţională şi că statele occidentale ar prefera înlăturarea acestuia de la putere.

Este, de asemenea, interesant de notat faptul că Vladimir Putin nu s-a referit în mod direct la Statul Islamic (DAESH), preferând să utilizeze denumirea generică de "terorişti" sau "extremişti". Acest detaliu ar putea alimenta acuzaţiile adresate Rusiei - că nu vizează numai poziţiile acestui grup jihadist, ci atacă şi rebelii "moderaţi", care luptă împotriva DAESH, dar şi contra regimului lui Bashar al-Assad, pe care Putin l-a numit "guvernul legitim" al Siriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb