Agro-alimentar

19 octombrie 2012
Reprezentanţii "Danone" şi câţiva dintre beneficiarii programului.

ÎN CADRUL UNUI PROGRAM PROGNOZAT PE PATRU ANI,"Danone" încurajează 800 de fermieri, investind 1,9 milioane de euro

Mihaela Dalar StancaZiarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2012

Producătorul de lactate "Danone România" a lansat, ieri, în judeţul Teleorman, un program social stabilit pe o perioadă de patru ani, menit să ajute fermierii mici care au experienţă în creşterea animalelor, fiecărui beneficiar fiindu-i donată o junincă, a declarat ieri, Dieter Schulz, director general "Danone" pentru Europa Centrală şi de Sud.

Bogdan Chiriţoiu

PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUIConsiliul Concurenţei va finaliza investigaţiile privind comerţul alimentar

Alexandru SârbuZiarul BURSA #Companii / 1 octombrie 2012

Consiliul Concurenţei (CC) urmează să finalizeze, până la sfârşitul acestui an, investigaţiile în domeniul comerţului alimentar, acesta reprezentând unul dintre cazurile mari aflate în atenţia instituţiei, a declarat, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, cu ocazia seminarului "Concurenţa în domeniul profesiilor liberale din România".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

CarmOlimp estimează că va fi puţin afectat de secetă

F. A.Companii / 13 august 2012

Seceta din ultimele luni afectează grav procesatorii de carne din ţara noastră, care trebuie să suporte creşteri ale preţurilor la cereale, iar continuarea acestei perioade pune presiune pe procesatorii de carne să crească preţurile la produsele...

Compania are o suprafaţă de 40.000 metri pătraţi de culturi proprii, dar cumpără producţia de pe alţi 200.000 de metri pătraţi deţinuţi de colaboratori, a căror producţie se află în contract de exclusivitate cu Dacia Plant.

Dacia Plant şi-a programat vânzări mai mari cu 30%

OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 12 iunie 2012 /

Compania Dacia Plant, producător de ceaiuri, tincturi şi tablete naturiste, intenţionea-ză să îşi crească afacerile în acest an cu 30%, după ce anul trecut a ajuns la vânzări de 4,5 milioane de euro, a declarat Cosmina Oprea, directorul general...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

more articles

Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo