ZIARUL BURSA

20 august 2012
Ediţia din 20.12.2024
Persona

Persona

MAKEPolitică / 20 august 2012

Socoteala variantelor care decurg din posibila decizie de mâine a Curţii Constituţionale este, după părerea mea, zadarnică, pentru că ne aflăm în plin hazard moral, când ne redefinim, neîn­cetat, nu doar noţiunile, ci şi regulile, astfel că probabilitatea validării ori invalidării Referendumului nu poate fi calculată, iar dacă el va fi invalidat, nu este clar că Băses­cu s-ar întoarce la Cotroceni, pentru că vom fi siliţi să înţelegem noua noţiune de "Co­troceni" şi să definim noua noţiune de "Băsescu", ca să nu mai vorbim şi de noua definiţie pentru "a se întoarce", care va fi stabilită cu celeritate de Academia Română şi publicată rapid în Monitorul Oficial, presupunând că înţelegem ce înseamnă "Academie" şi "Monitor", ceea ce bineînţeles că nu este deloc sigur.

CNVM a aprobat un nou sistem alternativ de tranzacţionare

CNVM a aprobat un nou sistem alternativ de tranzacţionare

Alexandru SârbuPiaţa de Capital / 20 august 2012

Muntenia Global Invest a primit, săptămâna trecută, aprobarea din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru lansarea şi administrarea unui sistem alternativ de tranzacţionare, se arată într-un buletin al Comisiei. Sistemul, intitulat "Best-X", este primul de acest fel care nu este operat de o bursă.

Datoria Greciei continuă să crească

V. R.Jurnal de criză / 20 august 2012

Datoria statului elen a crescut cu 23 de miliarde euro în trimes­trul al doilea, faţă de primele trei luni ale anului curent, ajungând la 303,5 miliarde euro, conform Minis­terului de Finanţe de la Atena.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Hidroelectrica, păgubită cu circa trei miliarde de euro

Hidroelectrica, păgubită cu circa trei miliarde de euro

Alina Toma VerehaCompanii / 20 august 2012

Administratorul judiciar a identificat cauzele insolvenţei 

Raportul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, privind cauzele care au dus la insolvenţa companiei, indică faptul că celebrele contracte cu aşa-zişii "băieţi...

Proiecte de dezvoltare regională în regiunea Sud-Muntenia

C.P. Companii / 20 august 2012

Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a semnat la finalul săptămânii trecute, la Călăraşi, contractul de finanţare pentru proiectul Înfiinţare structură de afaceri în localitatea Călugăreni, judeţul...

Mega Image ajunge la 30 de magazine Shop& Go

Companii / 20 august 2012

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize Group, a deschis recent al 30-lea supermarket sub brandul Shop&Go, în Bucureşti, ajungând la un total de 147 de unităţi în România, iar până la sfârşitul lunii are planificate încă alte patru...

"Cotnari" şi-a crescut cifra de afaceri

Carola Ionescu Frăţia Vinului / 20 august 2012

Compania a realizat, în acest an, investiţii de 2,5 milioane de euro 

Compania Cotnari a continuat investiţiile şi în acest an, în ciuda unui an mai dificil din cauza îngheţului şi a secetei

Băncile vor să acorde credite din nou

Băncile vor să acorde credite din nou

Viviani MiricăBănci-Asigurări / 20 august 2012 /

O serie de bănci care au stat "cu obloanele trase" în perioada 2009-2010, afectate de creşterea creditelor neperformante, sunt interesate, în prezent, să acorde împrumuturi noi, ne-a declarat Liviu Andrei, directorul executiv al Alliance...

PIAŢA MONETARĂ Randamentele overnight, în scădere

Alexandru SârbuBănci-Asigurări / 20 august 2012 /

Banca Naţională a României (BNR) a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 4,73% pe an, faţă de 5,72% în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR),...

"Anglo American" a preluat controlul la "De Beers"

ALINA VASIESCU Internaţional / 20 august 2012

Compania minieră internaţională "Anglo American" Plc a preluat controlul producătorului de diamante "De Beers", ca urmare a finalizării achiziţiei a 40% din această societate, de la familia Oppenheimer, pentru 5,2 miliarde dolari.

Rezultatele "Acer" nu ating aşteptările

ALINA VASIESCU Internaţional / 20 august 2012

Compania taiwaneză "Acer" Inc., al treilea producător mondial de computere, a raportat, la finele săptămânii trecute, un profit trimestrial sub aşteptările analiştilor, din cauza unor costuri speciale în Europa.

REVISTA PRESEI 20.08.2012

Willy HomnerRevista Presei / 20 august 2012

ADEVARUL 

Câţi români trebuie "ucişi" în listele electorale: fix 1.374.360

Minsterul Adminsitraţiei şi Internelor urmează să facă publice azi rezultatele "minirecensământului instituţional" organizat după referendum, spre a le...

REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 20.08.2012

V.R.Revista Presei / 20 august 2012

FINANCIAL TIMES

Caterpillar avertizează în privinţa incertitudinii globale

Perspectivele economice globale sunt mult mai nesigure decât la începutul crizei de la finele lui 2008, potrivit Caterpillar, cel mai mare producător mondial de...

Persona

Persona

MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 20 august 2012

Counting the versions which result from the possible decision of the Constitutional Court is, in my opinion, pointless, because we are in the midst of a full moral hazard, where we are constantly redefining not only the notions, but the rules as...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo