Persona

Socoteala variantelor care decurg din posibila decizie de mâine a Curţii Constituţionale este, după părerea mea, zadarnică, pentru că ne aflăm în plin hazard moral, când ne redefinim, neîn­cetat, nu doar noţiunile, ci şi regulile, astfel că probabilitatea validării ori invalidării Referendumului nu poate fi calculată, iar dacă el va fi invalidat, nu este clar că Băses­cu s-ar întoarce la Cotroceni, pentru că vom fi siliţi să înţelegem noua noţiune de "Co­troceni" şi să definim noua noţiune de "Băsescu", ca să nu mai vorbim şi de noua definiţie pentru "a se întoarce", care va fi stabilită cu celeritate de Academia Română şi publicată rapid în Monitorul Oficial, presupunând că înţelegem ce înseamnă "Academie" şi "Monitor", ceea ce bineînţeles că nu este deloc sigur.

Am să întocmesc, totuşi, un sinoptic al acestor variante, ca să înlesnesc evaluarea evenimentului de mâine, dar îl elimin din corpul articolului, într-o casetă alăturată, pentru că, aici, vreau să mă ocup de lucruri ceva mai importante decât problemele lui Antonescu, Ponta şi Băses­cu, care nu sunt problemele mele şi nu cred că ar trebui să fie nici ale dumneavoastră şi cred că aşa ar trebui să le tratăm.

Ceea ce mi se pare mai important este sintetizat într-o intervenţie pe site-ul BURSA:

"14.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 14.4 / mesaj trimis de anonim, în data de 15.08.2012, ora 18:12)

Oare poate exista şi acea lipsă de scrupule bine intenţionată care să genereze rezultate benefice, în aşa fel ca să contracareze eforturile evident malefice ale oponentului rău intenţionat?"

Cititorul nostru a exprimat concis o problemă care (mai mult sau mai puţin explicit) circulă larg în aceste momente; majoritatea doreşte eliminarea lui Băsescu, dar unii păstrează dubii cu privire la metodele folosite.

O parte dintre cetăţenii "anti-băsişti" recunosc fără ezitare că operaţiunea de eliminare este însoţită de o propagandă agresivă, de forţarea regulilor democraţiei şi de minciuni rudimentare, dar spun: "Aşa este, Antonescu şi Ponta sunt doi buşteni, dar lasă asta acum!, întâi să-l dăm jos pe Băsescu şi după aceea, îi dăm jos şi pe ei şi aducem pe cine trebuie - totul, la rândul său."

Înţeleg că strategia asta inteligentă i-a băgat pe cei doi buşteni la înaintare, ca să fie sacrificaţi în acest proces de eliminare a preşedintelui nedorit, în care să se compromită prin minciuni şi popagandă ordinară, după care vor fi şi ei eliminaţi, şi totul revine la normal, ba chiar mai mult decât atât.

Mare viclenie!

Totuşi, am trei nedumeriri:

1) Dacă ştiţi voi "pe cine trebuie", atunci noi, ceilalţi proşti, de ce nu-i ştim? Nu întreb de ce nu aţi adus de la început "pe cine trebuie", pentru că aşa e strategia, îi compromiţi pe buşteni, nu "pe cine trebuie", ci întreb de ce nu-i ştim - nu noi trebuie să-i alegem?!;

2) Prin ce proces vor fi eliminaţi buştenii, la rândul lor, de vreme ce nu-i cunoaştem "pe cine trebuie"? La fel? Propagandă şi minciuni? Dar, ei or să se lase?, ei, sărmanii, nu cunosc butada "orice provizorat este definitiv"?;

3) Iar, în final, să zicem că această strategie inteligentă reuşeşte şi scăpăm de Băsescu, scăpăm de Antonescu, scăpăm de Ponta şi punem în locul lor "pe cine trebuie"; credeţi că am mai putea reveni "la normal"?

De altfel, aceasta din urmă întrebare este şi răspunsul la intervenţia cititorului nostru, citată mai înainte: "lipsa de scrupule bine intenţionată care să genereze rezultate benefice" ţine de ficţiune.

Principiul lui Niccolo Machiavelli - "Scopul scuză mijloacele" - funcţionează în vicleniile asupra naturii, în procesul muncii, când te foloseşti fără scrupule de o lege a naturii şi întorcând-o împotriva ei însăşi, îţi desprinzi din natură şi îţi dobândeşti lucrul dorit, pe care îl plănuiseşi - scopul muncii, rezultatul benefic.

Da, în procesul muncii asupra naturii, "scopul scuză mijloacele" este un principiu valid.

Dar, Machiavelli a extrapolat principiul muncii asupra naturii, în politică (o "muncă asupra societăţii"), o eroare care poate că nu era evidentă în Republica Florentină a anului 1513, dar, astăzi, prin lărgirea frontierelor regimurilor democratice, prin emanciparea culturală a maselor şi insistenţa împotrivirii la manipulare, a devenit evident că "materia primă" a politicii o constituie oamenii şi viaţa lor, astfel că "mijloacele" murdare alterează societatea, iar "scopul" benefic nu mai poate fi atins, chiar dacă asta a fost intenţia iniţială.

În "munca" asupra societăţii, "Scopul scuză mijloacele" este echivalent cu "Faunul", "Sirena" sau "Krakenul".

Ficţiuni.

Poate că revoluţia proletară a fost purtată în numele unui ideal (în bună măsură, un ideal creştin, în pofida ateismului).

Violenţa, propaganda idiotizantă, manipularea ordinară (ca şi teoretizarea "revoluţiei continue", care a vrut să justifice permanentizarea acestor metode) au condus la rezultatul cunoscut de noi, niciodată prevăzut nici de Tommaso Campanella, nici de Thomas Morus, de la care Marx a preluat idealul social.

Cu precizarea, absolut temeinică, adevarată şi de nerespins, că "lipsa de scrupule (bine intenţionată - de ce nu?) care să genereze rezultate benefice", este practicată, din plin, nu doar de cei doi buşteni Antonescu/Ponta, ci şi de Traian Băsescu, atât acum, cât şi pe parcursul ambelor mandate preşedinţiale, putem zări, deja, către ce ne-a îndreptat acest "instrumentalism", accentuat la limita patologicului, de la declanşarea "insurgenţei", acest război între minciuna groasă USL-istă şi perfidia băsistă, între agresivitate şi inconsecvenţă:

- prăbuşirea încrederii cetăţeneşti în autoritatea instituţiilor - Preşedinţie, Guvern, Parlament, Procuratură (Judecători, Poliţie, Jandarmerie, Servicii Secrete, Curtea Constituţională, Monitorul Oficial, Ministerul de Interne, Ministerul Învăţământului, Ministerul de Externe, Primării, Prefecturi);

- prăbuşirea încrederii publicului în normele sociale, în necesitatea lor legică (acreditarea ideii că legile sunt din plastilină şi că pot fi încovoiate după dorinţă, oricând, după nevoile cuiva, de moment - poate fi chiar şi interesul unei singure persoane);

- prăbuşirea încrederii în personalităţile publice, fie ele politice ori culturale sau din alt domeniu - astăzi, oricare ţi-ar fi realizările carierei, te compromiţi în indiferent care tabără ai fi perceput că figurezi - nu poţi fi decât "băsist" sau "anti-băsist", atrăgându-ţi oprobiul celorlalţi;

- prăbuşirea încrederii în Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, sub presiunea unor mesaje de independenţă a politicii interne (sugerând izolaţionismul), care ar fi meritat consumate în ocazii mai oportune şi pentru cauze mai preţioase decât simpla înlocuire a unui actor rău cu altul despre care nu ştim că ar fi mai bun, ba chiar dă semne că nu-i (apropo: după ce USL a devenit majoritară în Parlament, după ce a obţinut propriul premier şi propriul Guvern, când putea să-şi treacă ce lege voia şi să cârmuiască cum vrea, fixându-l pe Băsescu de mantinelă, în rol decorativ urlând la lună, ce nevoie a mai avut şi de un preşedinte propriu?) ;

- prăbuşirea încrederii Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii în "statul de drept" românesc (cel mai recent "Financial Times" scrie: "Ponta este acum un «cavaler alb» al celor din aşa-numita stângă din România, motivaţi să acumuleze putere şi să facă bani");

- prăbuşirea încrederii în noi înşine, prăbuşirea încrederii între noi, unii în alţii.

Nu cred că naţiunea noastră să mai fi traversat o stare de degradare asemănătoare, vreodată.

Nu cred că Băsescu, Antonescu şi Ponta merită un astfel de preţ.

Cred că nimic nu merită un astfel de preţ.

Credeţi că ne vom mai reveni, vreodată, la "normal"?

Credeţi că se poate?

Eu, nu.

De aia nu are sociologia experiment, pentru că lasă urme.

NOTA AUTORULUI

"Persona", care stă drept titlu al acestui articol, înseamnă "mască", în latineşte, sugerând ideea că unul şi acelaşi rol poate fi jucat de oricât de mulţi actori, astfel că ei sunt anonimi şi mai puţin importanţi, decât piesa însăşi.