Cincizeci la sută dintre germani s-ar pronunţa în favoarea menţinerii ţării lor în zona euro în cazul unui referendum pe această temă, potrivit unui sondaj ce urmează a fi publicat în Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), relatează AFP, potrivit Mediafax.
O treime dintre germani ar spune în schimb "nu" menţinerii principalei economii europene în zona euro, potrivit acestei anchete a institutului Allensbach.
Dintre persoanele intervievate care se declară interesate de politică, 60 la sută pledează pentru ca Germania să rămână în zona euro.
Sondajul, din care au fost difuzate extrase sâmbătă, a fost realizat pe circa 1.000 de persoane de peste 16 ani, reprezentative pentru populaţie.
Sentimentul antieuropean a câştigat teren în Germania pe fondul crizei datoriilor şi dificultăţilor cu care se confruntă Grecia.
În decembrie, un sondaj a arătat că introducerea euro nu a fost o idee bună în opinia a 60 la sută dintre germani.
Organizarea unui referendum la nivel naţional în Germania nu este prevăzută în Legea fundamentală (care serveşte drept Constituţie) decât în caz de circumstanţe extreme, cum ar fi retrasarea frontierelor sau adoptarea unui nou text constituţional.