Alegerea locaţiei (IV)

Corina Driga
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 14 septembrie 2007

Alegerea locaţiei (IV)

După cum spuneam în articolul precedent, nu este de ajuns ca traficul prin faţa unităţii dvs să fie intens, ci şi accesul la ea să se facă cu uşurinţă. Cât de vizibil, din stradă, este magazinul sau restaurantul dvs.? Iar dacă potenţialii clienţi văd unitatea dvs, pot ajunge uşor acolo? Este unitatea plasată pe partea de stradă potrivită? De asemenea, contează şi momentul zilei în care se desfăşoară acest trafic. Nu vă este de prea mare folos faptul că există un trafic intens în timpul zilei, la prânz, în zona unde se află unitatea dvs, dacă pentru mersul afacerilor aveţi nevoie de trafic care se desfăşoară seara. De asemenea, un alt criteriu îl reprezintă vizibilitatea. Pot clienţii vedea din stradă unitatea şi firma dvs?

Un alt factor de luat în calcul îl reprezintă concurenţa. Unde se află localizat cel mai apropiat competitor direct al afacerii, faţă de unitatea pe care doriţi să o achiziţionaţi? Cât de puternică este reputaţia sa? Ce presupune din partea dvs să concuraţi împotriva sa? De exemplu deţineţi licenţa pentru operare într-un anumit oraş în care nu mai există unităţi deschise în cadrul francizei dvs. Cine oferea produse sau servicii similare până să intraţi dvs pe această piaţă? Concurentul dvs are un nume bine stabilit pe piaţa locală sau e ca şi inexistent în conştiinţa oamenilor?

Prezenţa concurenţei în zona unde operaţi dvs nu este neapărat un lucru rău. Există o vorbă: să-ţi ţii prietenii aproape, iar pe duşmani să-i ţii şi mai aproape. Există multe cazuri în care afacerile prosperă în zone unde operează unităţi care vând aceleaşi produse servicii sau produse servicii similare. Magazinele de mobilă sau, în mall-uri, restaurantele fast-food sunt localizate toate în general în aceeaşi zonă, unde, practic, sunt perete în perete cu concurenţii lor direcţi. Dar, dacă dvs operaţi un mic magazin alimentar şi sunteţi plasat lângă un hiper-market, atunci piaţa va fi prea saturată pentru ca dvs să aveţi succes.

Un alt aspect este cel al siguranţei personale în zona respectivă. Este zona în care se află unitatea dvs sigură atât pentru clienţi cât şi pentru angajaţi? Este zona cunoscută pentru rata mare a infracţiunilor? Asiguraţi-vă că viitori dvs clienţi se vor simţi în siguranţă venind în zona în care operaţi. De asemenea, cum arată magazinele, clădirile din jurul unităţii dvs? Dacă unitatea dvs va fi plasată într-o zonă care decade, din punct de vedere economic, de exemplu, sau bine cunoscută pentru rata mare a infracţionalităţii, clienţii vor evita să vină la magazinul dvs chiar dacă acesta este plasat foarte convenabil pentru ei.

Pe de cealaltă parte, trebuie să vă asiguraţi că angajaţii dvs pot ajunge relativ uşor şi rapid la serviciu. De aceea, ar fi bine ca unitatea să fie plasată aproape de staţii ale mijloacelor de transport în comun, pentru ca angajaţilor să nu le vină greu să se deplaseze până şi de la serviciu.

Acestea sunt doar câteva criterii de luat în considerare. Când căutaţi o locaţie pentru unitatea dvs trebuie să ştiţi care locaţii sunt potrivite pentru afacerea dumnea­voastră şi care nu. Francizorul ar trebui să poată da francizaţilor săi coordonate referitoare la cum ar trebui să fie locaţia pentru unitatea francizată. De asemenea, reţineţi că francizorii, atunci când aprobă o locaţie, ei doar verifică pentru a vedea dacă respectiva locaţie întruneşte minimum de condiţii cerute de franciză.

Aceste conditii pot menţiona toţi sau o parte din factorii prezentaţi mai sus (în special francizele mari, cu tradiţie), dar se axea­ză în special asupra caracteristicilor locaţiei. Aceasta înseamnă ca locaţia res­pectivă să aibă dimensiunile şi eventual dotările necesare pentru a putea conduce afacerea dvs acolo. Vreţi să deschideţi un res­taurant, de exemplu, dar în locaţia respectivă nu se poate amenaja o bucătărie unde să se instaleze toate echipamentele necesare sau nu există racord la utilităţi precum apă sau gaz. Aceste aspecte vor fi luate în considerare cu precădere, de către francizor când îşi va da acordul pentru deschiderea unei noi unităţi francizate în locaţia res­pectivă.

De asemenea, foarte impotantă este condiţia în care se află locaţia. Trebuie să investiţi bani, efort şi timp pentru reamenajarea ei? Trebuie să construiţi pereţi sau să dărâmaţi pentru ca localul să poată fi amejat aşa cum cer specificaţiile francizorului? Aveţi nevoie de aprobări suplimentare de la autorităţi pentru a putea efectua amenajările?

Conform specialiştilor în franciză, pentru a avea succes, o afacere trebuie să beneficieze de următoarea combinaţie de factori: locaţia potrivită afacerii pe care o desfăşuraţi, un produs sau un serviciu pe care clienţii vor să-l achiziţioneze, o servire excelentă a clienţilor, un mesaj publicitar susţinut de marca dumneavoastră, consistenţă în livrare şi o bună politică a preţurilor. O locaţie bună nu garantează succesul unei afaceri, dar cu siguranţă contribuie la el.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb