ALEGERI PARLAMENTARE Programul de guvernare al PNL - o înşiruire de noi promisiuni electorale

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 20 noiembrie 2020

Programul de guvernare al PNL - o înşiruire de noi promisiuni electorale

Cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare, liberalii şi-au lansat, ieri, programul de guvernare pe care promit că îl vor implementa, dacă vor câştiga scrutinul din 6 decembrie. Program prezentat online, în aceeaşi zi în care Eugen Tomac, preşedintele PMP, prezenta pe scările de la sediul formaţiunii politice proiecţia politicienilor aflaţi sub protecţia lui Traian Băsescu pentru guvernarea ţării în perioada 2021-2024.

După modelul celor de la PSD, care şi-au prezentat programul electoral, aproape concomitent cu cei de la USR, şi care au promis câte-n lună şi în stele, nici liberalii nu fac rabat de la promisiunile electorale pentru următorii patru ani. La prima citire a programului de guvernare PNL, ai impresia că raiul va coborî pe pământ, în România, în următorii patru ani şi ne vom trezi că peste tot va curge lapte şi miere.

Creştere economică de peste 6% în 2024, salariu mediu net de 1000 de euro, pensii majorate cu 46% faţă de 2019, alocaţii dublate, 970 de kilometri de autostradă şi drumuri expres daţi în exploatare, majorarea Produsului Intern Brut cu peste 450 de miliarde de lei (PIB-ul va ajunge la valoarea de peste 1500 miliarde lei), crearea a peste 560.000 noi locuri de muncă, sunt o parte dintre măsurile şi proiectele cu care PNL speră să obţină majoritatea voturilor la alegerile din 6 decembrie.

"PIB-ul pe locuitor România va depăşi 85% din media UE27 la finalul anului 2024; Salariul mediu net va creşte cu aproape 50% faţă de nivelul din 2020 şi va ajunge la 1000 Euro/lună în 2024; Creştem puterea de cumpărare a pensiilor: Majorăm valoarea punctului de pensie cu 46% până în 2024 faţă de 2019; Valoarea punctului de pensie creşte de la 1.265 Lei în 2019 la 1.840 lei în 2024; Pensia medie anuală creşte cu circa 536 Lei până la aproape 2.000 Lei în 2024 faţă de nivelul din 2020. Creştem puterea de cumpărare a veniturilor românilor cu peste 30% şi reducem inflaţia anuală sub 2%", se arată în documentul prezentat, ieri, de liderii PNL.

Programul liberalilor este structurat pe trei mari capitole:

- Dezvoltare şi creştere economică,

- Modernizarea statului şi reforma marilor sisteme publice,

- Justiţie, Siguranţa cetăţeanului, Apărare Naţională şi Politică externă., În privinţa fondurilor europene, ca şi cum alocarea acestora ar depinde strict de culoarea politică a guvernării, PNL se laudă cu "cel mai mare pachet de fonduri europene pentru investiţii şi dezvoltarea României": 33,5 miliarde euro prin Mecanismul pentru Redresare şi Rezilienţă; 26,8 miliarde euro pentru dezvoltare şi investiţii prin Politica de Coeziune; 18,76 miliarde euro pentru agricultură; 4 miliarde euro în cadrul Programului SURE pentru finanţarea măsurilor de sprijin pentru angajaţi şi companii; 5 miliarde euro prin programele de finanţare de la BEI, BERD şi Banca Mondială.

În domeniul financiar-bancar, liberalii susţin că plata ratelor bancare va fi amânată până la 1 iulie 2021, că obligaţiile fiscale vor fi eşalonate pe termen 12 luni, că vor continua programul IMM Invest şi cel de sprijinire prin Eximbank al companiilor mari, precum şi programele IMM Leasing şi IMM Factor.

Reprezentanţii PNL susţin că vor lansa noi produse de garantare pentru IMM-uri: Agro-Invest, Cardul "I.C. Brătianu", Venture IMM, Capital IMM, etc..

În privinţa sprijinirii mediului de afaceri, în program sunt inserate şi măsurile luate în acest an, precum şi granturile acordate din fondurile europene pe diferite programe stabilite cu Comisia de la Bruxelles, în toate domeniile de activitate economică.

La capitolul Energie, PNL promite "investiţii strategice pentru securitatea energetică a României", iar în Agricultură sprijin pentru "dezvoltarea fermelor de familie şi promovarea comercializării produselor româneşti".

Despre proiectele din energie, în programul PNL se arată că vor fi făcute investiţii de 9 miliarde euro la Centrala de la Cernavodă, în parteneriat cu SUA, Franţa şi Canada, pentru modernizarea reactorului 1 şi construirea reactoarelor 3 şi 4. De asemenea, se vor construi noi capacităţi energetice cu gaze naturale la Complexul Energetic Oltenia Complexul Energetic Hunedoara, Liberty Galaţi, ELCEN Bucureşti, Drobeta Turnu Severin, etc..

Liberalii susţin că în perioada următoare vor aloca 26 miliarde lei în domeniul energiei verzi, pentru construirea de noi capacităţi hidroenergetice şi de producere a energiei din surse eoliene, inclusiv din perimetrele eoliene offshore din Marea Neagră.

În privinţa Sănătăţii, în afara măsurilor pentru combaterea pandemiei actuale, liberalii promit modernizarea sistemul medical din România la standarde europene şi creşterea finanţării publice pentru sănătate până la 6% din PIB. De asemenea, se propune dezvoltarea asigurărilor complementare şi suplimentare de sănătate cu creşterea fondurilor private ca sursă alternativă de finanţare a sistemului medical.

Cât despre Educaţie, cel mai neglijat domeniu, atât în guvernările PSD, cât şi în guvernarea PNL, liberalii promit o reformă a carierei didactice prin angajarea unor profesionişti ce vor beneficia de flexibilizarea formării iniţiale, formarea continuă, politici meritocratice de salarizare, şi stimularea abordărilor transdisciplinare. Deşi în actuala pandemie, învăţământul online a devenit regula şi nu excepţia, PNL promite finalizarea conectării la internet a tuturor unităţilor de învăţământ abia la începutul anului şcolar 2022-2023. Cu alte cuvinte, va urma un nou an şcolar dificil pentru elevii şi cadrele didactice din mediul rural.

În domeniul Justiţiei, PNL doreşte să iniţieze, odată cu constituirea noului Parlament, demersurile pentru procesul de revizuire a Constituţiei, revizuirea legilor justiţiei în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor şi Procurorilor Europeni, precum şi a rapoartelor Comisiei Europene şi GRECO, reformarea Curţii Constiuţionale urmărind depolitizarea acestei instituţii, modificarea cadrului legal pentru a asigura independenţa judecătorilor şi procurorilor şi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

În privinţa reformei electorale, PNL doreşte extinderea votului prin corespondenţă în ţară, revenirea la sistemul de alegere a primarilor după două tururi de scrutin şi dublarea numărului de parlamentari alocaţi pentru reprezentarea diasporei româneşti.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In realitate, Programul lor de Guvernare consta in 2 masuri care, evident nu au cum sa apara scrise in program:

    1. sa bage tota Romania in Carantina, dublata de amenzi, arestari si suprimarea libertatilor cetatenesti; 

    2. la fel ca in primavara, sa fure pe rupte, tinand cont de faptul ca vor fi aproape imposibil de urmaririti si controlati, din cauza carantinarii generale! 

    Doar ca apoi vor izbucni pe rand revolte in multe locuri, iar daca situatia le va scapa de sub control, atunci orice va fi posibil!

     

    DEȘTEPTUL PROMITE : PROSTUL TRAGE NĂDEJDE .....

    1. Felicitari! Ai sintetizat in 5 cuvinte, intregul lor program de guvernare! Scurt si cuprinzator!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb