• UPDATE 16:12
Daniel Dăianu a anunţat că va depune plângere penală împotriva lui Cristian Sima, declarând că a fost păgubit de către acesta cu 280.000 de euro.
"Sunt o persoană care are o pierdere. Sima a declarat public că a mers cu plasamentele dincolo de înţelegerea avută cu mine. Ar fi nefiresc să stau impasibil. Deci, în zilele următoare voi depune o plângere penală. Mă voi consulta şi cu avocatul meu", a declarat Daniel Dăianu.
• UPDATE 15:27
Felicia Sima, mama lui Cristian Sima, a declarat astăzi că acesta a fost ameninţat şi că ameninţările veneau din partea politicienilor, informează RomâniaTV.
"A fost ameninţat! Şi eu am fost ameninţată! Şi toată familia! Am ştiut că e ameninţat de luni de zile. A lucrat într-o tensiune extraordinară. De-aia a şi pierdut. Când toată lumea te ameninţă: < < Vinde! Dă-ne banii! Dă-ne colo! Dă-ne colo! > >. Nu se poate aşa ceva!", a precizat doamna Sima.
Aceasta a adăugat că Sima este nevinovat şi că se va întoarce în ţară.
"Bineînţeles că o să se-ntoarcă! Că n-are nicio vină! Ce, e primul broker care a pierdut la bursă? Până acum le-a câştigat milioane! Acum, când le-a pierdut câteva mii de lei la fiecare...că dacă-mparţi la toată lumea sunt câteva zeci de mii! Nu suportă niciun fel de pierdere! Toată lumea vrea câştig! Ei, nu s-a mai putut! El a riscat tot! Ca să le câştige mult, el a riscat!", mai spune mama lui Sima.
• UPDATE 13:58
Designerul Mihai Albu, aflat pe lista colaboratorilor lui Cristian Sima, a declarat astăzi că a investit alături de el şi a câştigat, menţionând că a avut o relaţie foarte bună cu brokerul.
"Probabil aş fi printre puţinii care au câştigat şi care a avut o relaţie financiară fructuoasă. Am investit 15.000 de euro, după doi ani şi jumătate am ridicat suma depusă plus în jur de 3.000-3.500 de euro".
• UPDATE 00.40 Sima a recunoscut că a depăşit limitele de risc stabilite cu anumite persoane
Domnia sa a declarat că a riscat mereu pe piaţă dar recunoaşte că a depăşit limitele de risc stabilite cu anumite persoane şi că toată vina-i aparţine.
Cristian Sima a spus că a pierdut banii fiindcă i-a tranzacţionat prost şi nu că i-a furat ca să-i ascundă în anumite conturi: "Toate tranzacţiile sunt făcute prin România... Primesc ameninţări de mult şi nu numai după pierderile înregistrate... Sunt în Islanda şi am să mă întorc, dar nu ştiu încă".
• UPDATE 00.30 Cristian Sima susţine că dacă era în America se simţea mai în siguranţă. Domnia sa afirmă că s-au făcut presiuni asupra lui să-şi cedeze averea că să poată să o ia de la capăt.
Cristian Sima susţine că a plecat din ţară de frică pentru viaţa sa. Domnia sa a declarat că are clienţi puternici cărora le-a pierdut banii.
Sima a mai vorbit despre relaţia sa cu Viorel Hrebenciuc:"M-am întâlnit cu domnul Hrebenciuc de două ori. Tot ce am scris a fost adevărat. Am sms-uri de la dânsul şi pot dovedi. După ce am pierdut 30% din CNVM am apelat la domnul Hrebenciuc. Cu ce putere a amânat AGA? Nu pot spune. A telefonat la mai multe persoane implicate şi le-a spus că e bine să amâne".
Referitor la relaţia cu Traian Băsescu, Sima a declarat că s-a întâlnit de două ori cu acesta. El a precizat că a trimis analize macroeconomice preşedintelui, prin Cătălin Predoiu şi Iulian Fota.
Administraţia Prezidenţială a anunţat ieri că analizele trimise de Sima au fost considerate nerealiste şi nu au ajuns la Traian Băsescu.
• UPDATE 00.10 Sima este în Islanda şi susţine că a primit ameninţări
Cristian Sima a intrat în direct la Realitatea TV şi a admis că este în Islanda. El a declarat că a pierdut banii clienţilor - 2 milioane de euro şi două milioane de dolari - şi a spus că a primit ameninţări şi că îi este frică.
Domnul Sima a precizat: "Aşa cum am declarat, am pierdut bani. Nu am plecat cu niciun ban, nu am niciun ban în niciun cont ascuns. Toate conturile sunt declarate. Toată nebunia asta aţi creat-o dumneavoastră presa. Eu am plecat pentru că eram cu presiunea ajunsă la maxim. Am pierdut cam două milioane de euro şi două milioane de dolari. Am tranzacţionat prost şi am pierdut. Îmi este frică, îmi este frică efectiv fizic. Nu am nicio boală. Am făcut tranzacţiile de capul meu şi nu este nimeni implicat de la WBS. Toată vina îmi aparţine. Am răspunderea morală pentru ce am făcut".
Cristian Sima nu a dorit să spună cine din clienţii săi îl ameninţă şi sustine că va scrie toată povestea acestor presiuni care se fac asupra sa.
• UPDATE 18:33: Poliţia nu îl caută pe Sima
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu anunţă că până astăzi nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei, referitor la dispariţia acestuia, şi nici din partea altor persoane sau instituţii care ar fi fost prejudiciate de către acesta, relatează sursele de presă.
"În lipsa unei reclamaţii nu există temei legal pentru urmărirea naţională sau internaţională a acestuia", precizează reprezentanţii IPJ Sibiu.
IPJ Sibiu anunţă că nu a primit niciun răspuns de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare legat de presupusele nereguli la Bursa de la Sibiu sau de existenţa unor prejudicii financiare aduse clienţilor de către Sima.
......
• Sima, în scrisoare: "În toată povestea asta, Make are un rol determinant"
• Cristian Sima s-ar afla în Padova, Italia, şi nu ar fi trecut Atlanticul, după cum susţine în scrisoare, potrivit unor surse din piaţa de capital.Se pare că Sima a mai locuit în Padova, în tinereţe.
Alte surse susţin însă că s-ar afla pe teritoriul României.
• UPDATE 17:38: "L-am vazut o singură dată în viaţa mea pe Cristian Sima, când mi-a propus să cumpăr acţiuni la Hotnews", a declarat deputatul Viorel Hrebenciuc.
Domnia sa a confirmat că întâlnirea a avut loc la Clubul Francez, al cărui membru este, precizând, însă, că aceasta nu a fost planificată. Viorel Hrebenciuc a afirmat că i-a răspuns lui Cristian Sima că, nici dacă ar fi avut banii necesari, nu ar fi cumpărat acţiunile respective. Potrivit omului politic, întâlnirea a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni.
---
• UPDATE 17:20: "Relaţia mea cu Cristian Sima a fost relaţia dintre un investitor şi firma de brokeraj cu care lucrează. A fost o relaţie strict profesională", a declarat fostul ministru de finanţe, Daniel Dăianu, pentru presă.
"Mi-a făcut o propunere să intru în Consiliul de Administraţie al Sibex, dar l-am refuzat" adăugat Daniel Dăianu.
---
• UPDATE 17:16: "Am avut o discuţie cu domnul Hrebenciuc, dar într-un alt context", ne-a declarat Dorina Mihăilescu, comisar CNVM, cu privire la informaţiile din scrisoarea lui Cristian Sima, potrivit cărora Viorel Hrebenciuc a contactat-o telefonic pe doamna Mihăilescu cerându-i să amâne AGA de la Sibex, din luna septembrie.
Domnia sa ne-a explicat că discuţia cu Viorel Hrebenciuc a avut loc într-un alt context, fiind vorba despre încetarea activităţii operatorului de piaţă Sibex.
Aceasta susţine că nu a discutat cu Hrebenciuc despre amânarea şedinţei AGA la Sibex, în care urma să se voteze revocarea administratorilor, ci a avut cu acesta discuţii în alte circumstanţe, pe teme legate de completarea legislaţiei privind inclusiv acţiunile concertate.
Ea arată că a discutat cu Viorel Hrebenciuc în calitatea acestuia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
"WBS Holding nu este o entitate supravegheată de CNVM şi nu am primit, până în prezent, nicio plângere din partea clienţilor legată de tranzacţii", a adăugat Dorina Mihăilescu.
CNVM a atras atenţia cu privire la tranzacţiile efectuate pe platformele online, potrivit domniei sale.
---
• UPDATE 16:35: Mihai Fercală: "Nu mi s-a propus preşedinţia CNVM"
Mihai Fercală, preşedintele SIF3 Transilvania, ne-a declarat că nu a fost contactat pentru o i se oferi funcţia de preşedinte al CNVM. "Nu am fost niciodată contactat pentru a mi se propune preşedinţia CNVM, nu văd de ce aş fi fost, în condiţiile în care Comisia are o nouă conducere, care tocmai şi-a intrat în atribuţii", ne-a precizat domnia sa.
Mihai Fercală a afirmat că nu se aştepta ca Cristian Sima să facă ceea ce a făcut şi că îl considera o persoană foarte preocupată de imaginea sa, "căreia îi plăcea să vorbească mult".
---
• UPDATE 16:30: Contactată de ziarul "BURSA", Gabriela Anghelache, fostul preşedinte al CNVM, a declarat că nu doreşte să comenteze informaţiile apărute în a treia scrisoare a lui Cristian Sima.
---
• UPDATE 16:09: Scrisoarea a III-a a lui Cristian Sima, trimisă jurnalistului Radu Soviani
"As vrea sa dorm.E plina noapte aici ,dar cum televiziunile romanesti continua sa fabuleze si cauta un senzationala care nu exista vreau sa fac citeva precizari.
1.NU am fugit ,nu ma ascund si sunt inregistrat la aceasta adresa cu nume si prenume si cu pasaportul meu valabil.
2.WBS romania nu are clienti discretionari,controlul cnvm va confirma ca toate conturile clientilor sunt pline cu ceea ce clientii stiu si cu actiunile lor.
3.sibex casa de compensatie si depozitarul au toti banii in lei dolari si franci.Au inceput deja sa vinda dolarii in lei.Daca vor astepta pina la sfirsitul anului bursa va iesi pe castig chiar daca nu mai face nicio tranzactie,doar din cistigul financiar.Nu uitati ,capitalizarea bursiera a sibex este de 32 mil de roni iar pe conturile societatii plus casa si depozitar sunt 58 de mil roni in depozite dolari si franci.Le-as recomanda sa continue relatia cu London SE si sa nu dizolve bursa
4.Daca toti clientii de la wbs holding si-ar retrage capitalul investit ar mai fi nevoie de 2 mil de euro si de aproximativ 2 mil de dolari.Acum uitati-va la birourile wbs in care filmati zilnic.Ele apartin RPH srl unde actionar majoritar sunt eu cu nume si prenume.Nu sunt ipotecate si nu exista credite la banci.Jumatate din bani s-ar recupera de aici, nu ma dau inapoi sa recuperez banii clientilor ,am lista lor si toate transferurile dar inainte astept plingerile penale si sumele revendicate.Apropos de numele vehiculate la televizor ,Daniel daianu avea 200k si irina schrotter 100k.Nu exista zeci de milioane de euro si nici macar 10 mil de euro.E drept in marja am rulat si 1 MILIARD de dolari pe luna,dar Goldman Sachs iti permite marje de 0.25% la monezi si futures pe indici si de 5% pe actiuni,adica uneori risti de 400 de ori suma investita.
5.Nu vreau sa ma scuz ca am pierdut banii,nu caut sa-mi spal imaginea care va fi terfelita si daca miine as veni cu 4 mil cash . nici nu vreau sa spun ati semnat ,v- ati asumat riscul , am pierdut asta e, desi asta ar fi calea cea mai usoara si comoda pentru mine.Nu vreau sa candidez pentru ca nu m-ar alege nici mama acuma,nu vreau sa sprijin pe nimeni din clasa politica nu e nicio conspiratie.Vreau sa urlu adevarul,sunt un Ronin,adica singuratic si voi muri ca un Ronin.Nu ma spijina nimeni acasa , nimeni nu stie unde sunt desi nu ma ascund,la urma urmei nu exista nici o plangere si nici un mandat .Povestea e lunga si fara amanunte va fi ciopartita , deja si ceea ce am spus pina acum va fi aruncat in derizoriu.
Ajungand in distress financiar si fiind atacat puternic de sifuri, care nu doreau sa-mi iasa colaborarea cu LSE,am cerut ajutorul lui Catalin Predoiu(singurul politician roman pe care-l cunosc de o cinste impecabila,singurul care a intrat in politica bogat si a iesit sarac,singurul patriot din politica romaneasca si va voi dovedi asta cu lux de amanunte)Catalin m-a dus la Viorel Hrebenciuc.I-am spus adevarul :am nevoie sa inceteze atacurile sifurilor la sibex ,mai ales ale lui dan simionescu ,si sunt in distress cu wbs holding pentru ca am retrageri masive .Am nevoie de cel putin 1.5 milioane pentru a calma situatia si sunt solvabil pe plan imobiliar .Este pacat sa nu ne aliem cu Londra si nu e nevoie de un scandal financiar.M-a ascultat si ne-am reintilnit la clubul francez inainte de a pleca la murighiol la intilnirea de desemnare a candidatilorUSL.S-a informat despre mine si mi-a spus ca problema e persoana mea care e prea sus fata de plutonul diriguitorilor din piata de capital dar ca ma poate sustine la sibex nu si la wbs holding.L-a sunat pe Mihai Fercala si i-a propus sa fie presedinte CNVM, acesta a acceptat cu multa satisfactie.Mi-a spus ca mai tarziu o sa-l sune din nou sa-i spuna sa-l ia pe dan simionescu de la sibex,dupa "zaharel vine si biciul" textual.Dupa ce a plecat in delta si apoi la bruxelles atacurile sifurilor s-au intensificat si CNVM -ul a decis marti inainte de AGA din 23 septembrie sa declare concertate 30% din actiunile sibex detinute de sustinatorii mei.AGA fusese convocata pentru a ma schimba pe mine din functie.La intilnirea de la clubul francez ii declarasem D-ului Hrebenciuc ca sunt dispus sa ma retrag din functia de presedinte si membru CA de la sibex(i-am propus sa fie numiti Predoiu si Daianu,Predoiu a spus ca se gandeste,era de fata)dar vreau sa facem ceva cu Londra la sibiu si cum vor veni vremuri grele o piata de energie si de titluri de stat puternica ,ca si listarea indicelui bursei de la Moscova la sibiu ar fi un mare castig pentru romania(LSE e proprietara indicelui rusesc si a rupt relatiile cu bursa moscovita desi futuresul pe indice e cel mai tranzactionat produs la moscova,Nicola Bertrand CEO la londra poate confirma discutiile mele cu el, ca si paul miclaus si alexandru gaitan care au fost cu mine la Londra)Hrebenciuc intelege mai mult despre bursa decat oricine din CNVM desi nu are o pregatire in domeniu dar are o minte de sahist cu viziune de ansamblu si anticipa perfect miscarile pe termen lung.
Surprins ca nu sunt ajutat (vreau sa precizez ca nu afost vorba de un targ sau de avantaje materiale )dar chiar sunt atacat mai rau decat inainte m-am revazut cu D-ul Hrebenciuc in birourile wbs pe 20 septembrie ,o zi inainte de Sedinta CNVM de 16 ORE si 2 zile inainte de AGA la sibex.Mi-a spus ca nu a reusit de la bruxelles sa sune nicaieri si ca acuma singura solutie e sa se amane AGA .A sunat la Gabriela Anghelache care era cu paul miclaus in birou la cnvm si la Dorina Mihailescu care era la Frankfurt cu Mugur Isarescu dar se intorcea a doua zi la sedinta si, le-a cerut oficial sa amane aga pina cand se va vedea ce se intimpla acolo cu concertatii,textual "iti cer oficial sa amnati aga pentru ca am senzatia ca acolo se intimpla golanii"Sedinta cnvm de a doua zi a inceput la ora 11 a.m. si s-a terminat la 3 a.m. cand am primit faxul ca se amana aga.Nu stiu de ce a durat 16 ore acea sedinta iar astazi ma vad amendat cu 10k roni pentru ca in timpul sedintei cnvm la ora 23:30 pm CA de la sibex a declarat concertate sifurile si BRK exact cu aceleasi argumente si extrase de lege ca si declararea concertarii cnvm de marti 18 sept.
Maine dimineata sau mai bine asta seara la voi ,voi dezbate pe larg modul cum lucreaza cnvm cum sunt alesi comisarii ce pregatire au ei si cum se intimpla la corespondentii lor de la londra sau NY adica la SEC si FSA.
Nu sunt si nu am fost nicodata fericit , ei insa sunt fericiti.
"Un om fericit este prea multumit de prezent ca sa se mai gandeasca serios la viitor"
Albert Einstein"
Daca si maine voi trai voi continua sa scriu."
---
• UPDATE 15:17:
"Dimensiunea fraudei încă nu e cunoscută. Strângem probe, nu vrem să mergem cu o plângere penală nedocumentată. Vrem să ducem toate documentele de care dispunem", a declarat avocatul Dan Stoicescu pentru presă.
Dan Stoicescu este avocatul a patru păgubiţi în cazul Sima, însă a precizat că este căutat de mai mulţi oameni afectaţi în această speţă.
---
• UPDATE 15:05:
La sediul WBS România au venit cetăţeni străini, unii din Italia, pentru a vedea ce se întâmplă cu banii pe care i-au dat lui Cristian Sima, informează televiziunile centrale.
---
• UPDATE 14:18: CNVM spune că nu poate intervine în cazul Sima, relatează sursele de presă.
---
• UPDATE 12:20: Designerul Mihai Albu a investit 15.000 euro prin intermediul lui Cristian Sima
"Când am avut nevoie de bani, în două săptămâni i-am avut în cont. Eu am fost foarte mulţumit", a adăugat designerul.
---
• UPDATE 11:18: Cristian Sima nu a fugit cu banii, ci i-a pierdut pe toţi, informează surse din Poliţie.
Aceleaşi surse spun că suma totală se învârte în jurul a 30 de milioane de euro.
---
• UPDATE 11:11: Poliţia îl monitorizează pe Cristian Sima de şapte luni, informează sursele de presă.
---
• UPDATE 10:46: Sima şi-a completat scrisoarea
În această dimineaţă, Cristian Sima şi-a completat scrisoarea trimisă azi noapte, conform Hotnews. Reproducem textul mai jos:
"Din cauza diferentei de fus orar nu am asistat in direct la propria mazilire media.Este surprinzator cum sunt analizat de psihologi care nu m-au cunoscut in viata lor si de analisti gata oricind sa-si dea cu parerea despre oricine si orice.Cand inca mai frecventam asiduu platourile televiziunilor refuzam constant sa fiu declarat analist economic, uzitind de butada: Care este deosebirea intre un analist si Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede analist. Au existat insa si citeva personaje pe care le-am cunoscutmai bine si ale caror reactii as vrea sa le comentez .
1.Marie Rose Mociornita: am cunoscut-o prin Robert Turcescu la cererea mea datorita faptului ca ma fascina inteligenta si mai ales coerenta ei in exprimarile televizate.Am invitat-o la masa , la pranz la Trattoria Roma. Dupa 5 minute m-a intrebat daca-mi iubesc sotia. Imi este jena sa va relatez raspunsul meu, a fost taios, dar nicidecum badaran. A devenit clienta odata cu Robert Turcescu.
Turcescu nu mi-a trimis niciun ban pentru ca si-a cumparat masina sau s-a razgandit. Doamna insa mi-a trimis 10000 de euro si a gastigat in citeva luni cam 20% si si-a retras banii.Cu Marie Rose am avut doua discutii :am sfatuit-o sa-si vanda toate actiunile la FP in prima zi de cotare la bursa chiar daca vor creste si sa nu mai vina la birou cu catelusa pentru ca e nepoliticos.
De cand si-a retras banii m-am mai vazut cu Doamna la o televiziune si era furioasa ca actiunile FP nu sunt 1 ron ci chiar scad si Dansa a fost despagubita cu 1 ron. Nu m-am laudat niciodata ca mi-a fost clienta dar singura a declarat la tv ca am sfatuit-o sa vanda cit mai repede FP. Cei doar 60 de clienti ai mei ma indoiesc ca au oprit-o pe strada s-o intrebe daca sa investeasca banii la Sima. De ce sunt escroc si badaran?......a vous messieurs.
2.Cosmin Gusa: l-am cunoscut in platourile tv si intr-o zi, in plina campanie electorala pentru presedentie in 2009, m-a invitat la masa la Quattro Stagioni in piata Charles de Gaulle.Mi-a spus ca va fi seful de campanie a lui Geoana si cauta sustinatori. Tinta era hotnews. I-am explicat ca nu ma amestec in politica editoriala, sunt doar actionar al site-ului cu pricina si i-am spus cinstit ca nu imi place Geoana si intre doua rele aleg sa votez cu Basescu.
Evident eram cu laptopul conectat la bursa dar nu i-am propus sa devina client , ba dimpotriva i-am explicat ce riscuri presupune tranzactionarea in marja asa cum a si recunoscut la Realitatea tv azi. La sfarsit i-am dat un material scris de mana despre cum ar trebui Romania sa se imprumute masiv inainte de explozia crizei datoriei suverane si i-am prognozat ca in citiva ani toata finanta mondiala va fi o schema ponzi globala din care cel mai bine la sfarsit vor iesi cei foarte indatorati.
Acelasi material i l-am dat si lui Traian Basescu prin Alexandra Gatej si mai apoi mult mai detaliat prin Catalin Predoiu si Iulian Fota(voi atasa o copie si aici cand ma voi hotari sa ma leg din nou la server). In decembrie acelasi an am apelat la Cosmin Gusa pentru a ma ajuta sa fac rost de sange pentru tatal meu care era pe moarte la spitalul coltea si ii multumesc ca a facut-o.
In acelasi moment am fost ajutat cu sange de donatiile angajatilor de la ziarul bursa si de la wbs. Tata , Geoana si soacra lui Geoana , Magda Barb vor mai aparea aici la momentul campaniei din 2009 din cauza unei razbunari hilare venita pentru un eveniment din anii 50. Guse m-a mai sunat acum un an, era la Sibiu si vroia sa ma vada dar intilnirea nu a mai avut loc si nu stiu ce vroia.
3.Radu Soviani:de multe ori nu am fost de acord cu ideile lui si ne-am disputat in direct. Ultima oara, in timpul referendumului i-am trimis chiar citeva sms-uri "dure" si recunosc ca ma asteptam sa fie primul care striga hotul, escrocul!N-a fost asa, am ramas bulversat de reactia lui pe blog.Imi cer scuze pentru ce am gandit.
Recunosc ca m-am iludat cu ideea ca macar unul dintre clientii care au cistigat in acesti 15 ani va iesi sa-mi ia apararea si sa recunoasca ca a cistigat.Nimeni ,cu exceptia lui Marian Dusan(asupra caruia voi reveni)nu aplecat de la wbs cu bani mai putini decit a venit.S-ar putea banui o schema ponzi , de fapt am fost deja acuzat,dar oare ce schema ponzi poate functiona 15 ani cu doar 60 de clienti?Sau nu cumva neplata impozitelor pe castig ii sperie azi pe multi ?Sau poate provenienta fondurilor?
Vreau sa afirm de la inceput ca tot ce voi povesti aici, desi acum se bazeaza doar pe memoria mea, poate fi probat cu extrase swift-uri si chiar inregistrari audio.Nu le-am facut ca sa santajez pe cineva dar cum am trait pe marginea lamei de ras ma asteptam sa sfarsesc ca Nick Leesson sau Jesse Livermore si stiam ca la un moment dat voi avea nevoie de probe daca nu pentru justitie , macar pentru posteritate.
Exista si un episod hilar aici , desi numai de glume nu imi arde mie la ora asta si nici clientilor care mai au de recuperat din capitalul initial.La un moment ,cand eram inca in relatii amicale cu Florian Goldstein,alias Make m-am oferit sa-i pun toti dintii (si avea ...multi.....aproape toti) pe cheltuiala mea la Danish Dental Clinic de pe strada Batistei 11 , in fostul sediu al lui wbs romania ,culmea,la varul meu doctorul Cornel Radulescu.
Make este foarte mandru de dintii lui si i-a facut clinicii publicitate in ziarul...... Bursa.... ca sa nu se simta dator,publicitate cu poza lui cu dinti. In preziua articolului cu acuzatia ca-l santajez (nu a spus cu ce vroiam sa-l santajez,sper ca nu cu radiografiile dentare)Make avea o parte a lucrarii la reparat si s-a grabit sa-si recupereze dintii inainte de a publica articolul.
Ii era frica sa nu fuga Sima cu dintii peste granita, sau poate de aceea nu vroia sa-mi raspunda la telefon: Make nu ti-am cerut nimic pentru dinti si nici nu iti voi cere vreodata , sa fii sanatos si sa maninci cu pofta si sa continui sa ii ascuti pe mine. In toata povestea asta Make are un rol determinant , voi reveni asupra,dar el macar a recunoscut cu nonsalanta ca nu e evreu sau crestin, e ateu,adica fara de Dumnezeu. Nu stiu daca cineva imi va putea ierta pacatele dar eu macar am cui sa cer iertare.
4.Tudor Chirila:Imi numar prietenii pe degetele de la o mana si tudor ocupa unul din ele.Am ramas profund surprins ca are dubii asupra mea.Am ramas surprins si ca v-a spus ca s-a retras din bursa uitand sa spuna daca a castigat sau pierdut si cum.Dar cel mai surprins am fost cind i-am trimis aceste randuri rugandu-l sa le publice pe blog.Mi-a transmis raspunsul:De ce sa le public?Oamenii de onoare "din Yakuza isi taiau un deget la intrare.Eu oare il voi taia la iesirea din scena?
Am ascultat si declaratiile Irinei Scrotter si ale lui Daniel Daianu dar cum ei sunt personaje principale in povestea Sibex 2008-2012 voi ajunge si acolo.Amindoi nu au retras niciun ban din capitalul initial si sper cu toata convingerea ca le voi restitui capitalul.
Se vehiculeaza si idea ca am lichidat totul in Romania si am fugit.Nu numai ca nu am lichidat dar chiar am cumparat 450000 actiuni sibex acum 3 saptamini cu un credit la banca pentru care am pus gaj o casa de 217k euro.Singurele actiuni pe care le-am vandut au fost cele de la hotnews cu banii incasati platind citiva clienti.Hotnews am vandut pentru ca de aici cred ca mi s-a tras sfarsitul.S-ar putea sa ma insel.Cel care le-a cumparat nu m-a fortat cu nimic si ii dorec cit mai multe succese.Daniel Daianu m-a avertizat in multiple randuri ca nu se pot face afaceri cind esti actionar in media.Poate doar in Romania nu!Oricum nu regret nimic din aventura Hotnews si as repeta-o din nou cu un si mai mare entuziasm.
Daca si maine voi trai voi continua sa scriu."
---
• UPDATE 9:56: Administratorii Sibex convoacă AGA
Consiliul de Administraţie (CA) al Sibex au convocat AGA, pentru data de 19 noiembrie, pentru a alege patru noi administratori, după doi acţionari au cerut la sfârşitul lunii septembrie revocarea unor dintre membrii CA, printre care şi Cristian Sima, conform surselor de presă.
Din cei cinci membri care compuneau CA al Sibex, în prezent mai sunt în funcţie Micşăuş, numit miercuri preşedinte CA şi vicepreşedintele Dan Simionescu. În consiliu sunt şi doi administratori interimari, vocatul Gabriel Biriş şi brokerul Iancu Stavrositu.
---
• UPDATE1 09.10: Prejudiciul cauzat de Sima, estimat la 70 milioane euro
Prejudiciile cauzate de Cristian Sima clienţilor săi s-ar ridica la 70 milioane de euro, potrivit surselor de presă.
Avocatul unor păgubiţi, Dan Stoicescu, a declarat, aseară, la un post de televiziune. El spune că, luni, clienţii săi vor face şi plângeri şi că estimează pierderile la circa 70 milioane euro.
.....................
• UPDATE 8.40: Sima recunoaste ca a pierdut banii clientilor
În cursul acestei nopţi, Cristian Sima a trimis o scrisoare, in care arată că nu a fugit cu banii clientilor ci i-a pierdut prin jocuri bursiere, informeaza Hotnews. Sima sustine ca nu are decat 2.500 de franci si un cont de 10.000 de euro.
Fostul sef al Bursei sibiene afirma ca WBS Holding nu a avut niciodata mai mult de 60 de clienti, toti au acceptat riscul, multi au retras deja o mare parte din capital si altii au retras chiar mai mult decit au depus.
Textul scrisorii il reproducem in continuare:
"Desi lungimea funiei este aceeasi cu inaltimea ghilotinei, onoarea trebuie sa redevina o virtute, sa-si recapete valoarea de piata; altfel, "oamenii de onoare" asa cum se autodenumesc mafiotii, vor ajunge sa fie mai numerosi decat oamenii onorabili. Nu ma pot defini nici "om de onoare" si cu atit mai putin onorabil. Avionul care traverseaza Atlanticul imi creaza o ciudata senzatie de pace si liniste, toata lumea a adormit brusc lasandu-ma parca sa-mi hotarasc singur sfarsitul. Decizia finala e luata. As vrea sa fiu un razboinic Ronin, dar nu sunt. Sunt singur si am nevoie de timp mai mult decat am nevoie sa traiesc. Am fost mereu in criza de timp, acum mai mult ca niciodata. Ma obsedeaza o fraza a lui Tudor Chirila de acum citiva ani: "Nu murim cand vrem noi", dar oare putem muri cum vrem noi? As avea nevoie de cel putin doua luni pentru a asterne pe hartie tot ceea ce am trait, nu numai in ultimele patru luni, ci mai ales in ultimii 51 de ani. Cand va izbucni scandalul, toti ma vor acuza ca am fugit cu zeci de milioane de dolari in cine stie ce insula din Pacific.
Am 2500 de franci, trei carti de credit care sunt blocate din lipsa de fonduri si un cont in bursa la GS de 10000 de euro cu care trebuie sa cistig ca sa reusesc sa supravietuiesc doua luni pentru a scrie. Moral sunt responsabil in totalitate de pierderile clientilor desi au semnat ca isi asuma riscul,dar oare moral sunt responsabil si de cistigurile de pina acum?Am fost mereu un luptator si cred si acuma ca lucrurile s-ar fi putut salva dar, mi-era imposibil sa-mi continui ipocrizia pentru a satisface o lacomie generala a clientilor,lacomie pe care am exploatat-o la maxim in demersul meu de a le castiga increderea si respectul. "Ipocrizia e omagiul pe care viciul il aduce virtutii"- Francois de la Rochefoucauld.
Am nevoie sa-mi spun adevarul, sa-l urlu, indiferent de ce se va intimpla dupa aceea. Inainte insa este impetuos necesar sa-mi recunosc greselile.Voi plati pentru ele cu demnitate.Soarta mi-a dat enorm pina acuma si e normal sa mi se ceara dublu,totdeauna platesti cu dobanda mare.
Am avut doi ani de gratie divina as putea spune.Tot ce am incercat in 2007 si 2008 mi-a iesit perfect. La sfarsitul lui 2006 am crezut ca sistemul financiar global se va prabusi cu o viteza ametitoare. Am actionat in consecinta. Am suferit pina la 1 noiembrie 2007 zi in care bursele americane au inceput sa cada ireversibil. In 2007 eram membru in CA al BVB si ma luptam cu toata lumea pentru a introduce vanzarile short si futures-ul pe indice,trebuia creata urgent posibilitatea pentru investitori de a se proteja impotriva unui crah. Nu am reusit. Am demisionat si mi-am vindut actiunile lui Morgan Stanley pentru 10 mil roni.
La sfarsitul aceluiasi an am fost contactat de Marian Dinu(fost presedinte CRA SIF4, fost presedinte Alpha Bank securities,fost atasat de atasat la ambasada Romaniei de la Moscova in vremea puterii populare si un "om de onoare") si de Alexandru Elian (fost presedinte Delta Valori Mobiliare si el un "om de onoare" dar din partea lui Meyer Lansky).Cei doi vroiau sa scape de Stere Farmache si Dan Paul de la BVB si aveau nevoie de mine ca sa reusim un putch pentru a schimba conducerea si a face din BVB o bursa europeana. Am convocat AGA pentru revocarea CA , am strans voturile necesare (pentru a avea voturile lui Daniel Tepes a trebuit sa-i cumpar la pret maxim 10% din actiunile de la Sibex si asa am devenit actionar la Sibiu)si... in momentul votului Dinu si cu Elian au votat contra mea desi ei au fost primii initiatori si ei pregatisera si documentele pentru AGA.
Tradare, tradare, dar sa stim si noi .Din acel moment am inceput sa mint sau, daca vreti,sa coafez realitatea. E doar o precizare temporala, nu o scuza.Tot in 2007,2008 am iesit si din investitiile imobiliare atit cit am reusit sa vind,oricum cea mai mare parte.In toate afacerile in care am intrat am atras prieteni si cunoscuti.Aveam nevoie sa fac oamenii sa cistige pentru a fi adulat dupa aceea.Evident, tot ce s-a vandut din imobiliare in profit a fost partea clientilor (doar spusesem la tv ca trebuie vandut tot) ce a ramas a fost partea mea si o am si in ziua de azi.Multi din cei ce reclama pierderile de azi au castigat mult mai mult atunci ,dar au uitat.Un client care castiga nu spune nici macar nevestei,cel care pierde te spurca in piata publica.Pentru a putea exploata lacomia ai nevoie de un raport cu banii de totala indiferenta .Nu am cumparat niciodata o masina mai scumpa de 30k euro ,locuiam pina in decembrie intr-un apartament comunist de pe Dorobanti si de atunci intr-un alt simplu apartament de 2 camere(apropos ..mult vehiculata casa in elvetia e cu chirie). Sunt si astazi convins ca singura avere pe care o poti lua cu tine oriunde e capul si experienta. Daca voi mai fi liber peste doua luni, sper sa dovedesc din plin ce am afirmat mai sus.
Iesit puternic ciufulit din luptele de culise de la BVB si ajuns fara voia mea actionar semnificatic la Sibiu mi-a incoltit ideea de a realiza ceea ce nu am reusit la Bucuresti... o bursa europeana.Imi plac luminile rampei si cred ca, si acum, ca si atunci ,la inceputul aventurii, nu am inteles pina unde pot sa vorbesc. Dar orice Ronin are dreptul la un ultim strigat, eu de ce nu as avea?Pentru a intelege tot ce s-a intimplat din 2008 si pina azi e nevoie sa va descriu personajele pe indelete si evenimentele cu lux de amanunte , atat cit imi va permite timpul.Timpul pe care tot aceste personaje mi-l vor acorda.Daca acest serial se va intrerupe inainte de termen va rog sa nu cumva sa speculati pe seama vre-unui nume pomenit aici. Orice potrivire de nume si fapte e total intimplatoare....
Nu vreau sa credeti ca ma justific pentru pierderile din bursa aruncind noroi in jur.Vreau doar sa povestesc cum am ajuns aici (de ce am ajuns aici va fi un subiect de analiza in viitor) si mai ales, cum vroiam sa ies.Pentru a calma un pic lucrurile vreau sa va spun ca WBS holding nu a avut niciodata mai mult de 60 de clienti,toti au acceptat riscul,multi au retras deja o mare parte din capital si altii au retras chiar mai mult decit au depus.
Toata vina pentru situatia in care s-a ajuns imi apartine. Eu mi-am asumat toate riscurile,eu am luat toate deciziile, niciun angajat nu e raspunzator pentru nimic. Nimeni nu e vinovat in afara de mine,nici CNVM ul , nici clasa politica ,nici "oamenii de onoare" nici onorabilii clienti.Am nevoie sa spun insa tot adevarul pentru ca sistemul financiar politic de la noi si nu numai sa fie inteles.Nu am niciun ban ascuns dar evident am o responsabilitate morala pe care mi-o asum in totalitate .si undeva intr-un colt ascuns mai cred inca ca toata lumea isi va recupera capitalul ....fara asteptatul profit".
............
Numărul de site-uri internet de pe Google, care afişează numele lui Cris-tian Sima, a explodat, ieri, la peste 190 de milioane, depăşind cele 180 de milioane ale celebrului magician David Copperfield.
Cu toate că nu poate face să dis-pară un tren, Sima este şi el un iluzionist - uite banii, banii nu-s.
Confuzia dintre WBS Româ-nia şi WBS "Holding" a fost indusă cu bună ştiinţă de Cristian Sima, în complicitate cu Anca Bunea, directorul WBS România - casa de brokeraj autorizată de CNVM şi aflată mult timp în proprietatea lui Sima -, înlesnind înşelarea clienţilor celui care a fos demis de la preşedinţia Sibex.
Una dintre adresele înscrise în contractele WBS "Holding" este adresa sediului WBS România, din Bucureşti.
Faptul îi este cunoscut Ancăi Bunea.
Ofiţerii conturilor clienţilor WBS "Holding" sunt angajaţii WBS România.
Toate însemnele grafice de pe coperţile contractelor şi cărţile de vizită consemnează acronimul "WBS", fără să precizeze nici "România", nici "holding".
Desigur, neatenţia clienţilor păgubiţi de WBS "Holding" (printre care, de altfel, mă număr) le cade în res-ponsabilitate.
Pe de altă parte, Sima a concentrat multiple argumente care să îi consolideze credibilitatea: de pildă, este greu de imaginat că preşedintele-director general al unei burse s-ar decide la escrocherii, pentru că premisele statutului său sunt incongruente cu o asemenea intenţie idioată; în acelaşi timp, Sima patinează pe un cons-istent nivel cultural, (ceea ce şi explică lunga listă de VIP-uri păgubite), nivel cultural care, într-o măsură, poate conta drept gir moral; în sfârşit, familia lui Sima este luminoa-să şi asta poate, de asemenea, conta drept garanţie morală, întrucâtva (pentru mine, de pildă, a contat).
Sunt igredientele unei înşelătorii.
Împreună cu lunga listă de înşelaţi, am crezut într-o "imagine".
Acesta este riscul afacerilor atrase de imagine - moliile îşi ard aripile.
CNVM va trebui să constate înşelătoria, căci complicitatea WBS România la "operaţiunile" lui Sima a lăsat dovezi materiale.
Poliţia va trebui să o constate şi instanţele judecătoreşti deasemeni.
Dar, asta nu va aduce banii înapoi.
Cred că banii sunt pierduţi.
Ofiţerii de conturi au raportat mereu creşteri ale profiturilor clienţilor, dar, când WBS "Holding" a fost pus în situaţia să returneze banii, Sima a mai minţit că trebuie aşteptată "ziua celor trei vrăjitoare" (Triple Witching "a treia vineri din fiecare a treia lună - martie, iunie, septembrie, decembrie - ziua scadenţei simultane a contractelor pe indicii futures, indicii options şi a opţiunilor pe valori mobiliare), a mai încercat, în cazul meu, să mă şantajeze (fapt pe care l-am şi publicat, la 3 septembrie) şi apoi s-a pierdut în ceaţă (probabil, la St. Moritz, în Elveţia, unde se adună măgarii şi unde spunea că deţine o casă) şi a comunicat la Sibex că i s-a furat telefonul şi nelipsitul laptop (de care avea grijă şi când era beat).
Astfel că fostul preşedinte Sibex nu poate fi contactat nici prin telefon, nici prin e-mail.
Bineînţeles, el ar putea să ne contacteze, dar nu a făcut-o, deşi nu poate să ignore ce scandal a declanşat, în ţară, dispariţia sa.
Dincolo de pierderea bănească personală, pot întrezări că "scandalul Sima" prejudiciază nu doar încrederea în Sibex, ci şi în Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Un astfel de scandal declanşat în jurul preşedintelui uneia dintre cele două burse de care dispunem alterea-ză încrederea în întreaga noastră piaţă de capital, astfel că BVB nu va ramâne neafectată.
"Harry Potter" (Dan Diaconescu), de mână cu "Elful" (Cristian Sima) au lovit cu sete în credibilitatea pieţei noastre, care, oricum, nu se simţea prea bine.
Horcăia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2012, 12:07)
un impotent intelectual face o 'analiza' in stilul sau caracteristic, adca nu spune nimic, bate campii. Adauga insa ceva, frustrarea ecscrocului pacalit de unul mai slinos ca el."Intelectualii'' de Ferentari, cu mirosul imprumutat de la WC-ul din fundul curtii s-au imbrancit si Make respira greu prin fluidul vascos al minciunilor pe care le arunca cu nesat in haznaua inselatoriilor. Celalat isi clateste gura cu apa termala dupa ce s-a inecat cu propria voma..Lupta de la distanta intre doi ecsroci ne zoreste sa ne golim de sentimente materiale in fundul curtii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2012, 14:26)
ca Make a fost escrocat, o stim, ca ne-a spus-o el si a confirmat Sima. Pentru cei care au dubii asupra cuvantului, iata ce scrie la dictionar:ESCROCÁT adj. înşelat, pungăşit. Adica Sima a luat (pungasit) banii lui Make in propriul buzunar si i-a jucat PE UN ALT NUME, ca altfel tranzactiile (perdante sau nu) ar fi aparut pe extrasul de cont al lui MAKE.
Deasemenea, "luatul" de bani din contul lui Make, nu apare in extras, deci peste infractiunea de furt, mai avem fals in acte, in forma continuata, deoarece extrasele s-au tot trimis luni de zile.
Nu stim daca Sima a castigat sau nu din tranzactiile facute pe numele sau propriu (sau pe numele WBS Holding) din banii lui Make.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2012, 17:34)
Sima incearca sa limiteze dimensiunea fraudei sale la sumele efectiv investite de clientii sai. Acest lucru este vadit incorect. Este ca si cum o banca ar plati 10 ani o dobanda de 10 la suta pe an, apoi e ok sa-ti fure banii ramasi in banca.
Daca am face o similitudine cu Madoff, acesta primise 17.2 miliarde efectiv investite, dar paguba calculata include si profiturile false, astfel ca ea este de 52 miliarde.
4. amenintare
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2012, 17:43)
si eu sunt amenintat zilnic. De banca daca nu-mi platesc rata la casa, de fisc daca nu-mi platesc impozitele, de Romtelecom daca nu-mi platesc factura si de multi altii ca ei.
Ce-o fi asa ciudat ca niste creditori l-au amenintat pe Sima ca-i fac plangere penala daca nu acopera macar partial suma pe care el nu numai ca a furat-o, dar pe care o si tinea sub pres cu extrase de cont mincinoase.????
Vai saracul, incep sa-i plang de mila.
5. Hm
(mesaj trimis de Agapie în data de 13.10.2012, 19:49)
Am avut mereu senzatia ca Make le stie pe toate, dar acum traiesc o mare deziluzie.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2012, 20:28)
Asa cum Ponta nu mai are voie sa spuna nimic despre corectitudine si respectarea legii (vezi plagiatul), asa Daniel Daianu nu mai are voie sa apara la TV si sa ne spuna ce si cum despre economie. Pai cu ce tupeu mai vorbesti despre recesiuni, somaj, buget, deficit, industrie, atragerea de fonduri, balanta de plati, etc, cand pe tine te-a tepuit un neica nimeni care nu se deosebeste cu nimic de smenarii aparuti dupa revolutie. Daianu nu e la prima tzeapa majora, el a mai pierdut si prin 2000, parca asa a zis intr-un interviu. Deci marele profesor vroia sa castige mult si repede, iar lacomia lui l-a adus la pierderi considerabile. In loc sa vina pe BVB, sa cumpere actiuni la societati ale caror activitate o putea monitoriza, el a dat banii lui Hopa Mitica crezand toate bazaconiile pe care le debita. Sima traia intr-un univers paralel, mai avea putin si ne spunea ca Soros si Buffet lucreaza pentru el, ca i-a invatat pe astia doi cum se tranzactioneaza, ca Roubini are numarul lui pe tasta de apelare rapida, ca el a provocat caderea monedei Iranului, ca el era sa distruga lira sterlina in anii 90, ca el o sa fie urmatorul om care va ajunge pe Luna.
Daianule, du-te la munca, nu la intains mana dupa bani facuti din doua clickuri de mouse.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2012, 20:42)
bine,bine.100% de acord.sunt toti profesori de economie,de fapt de dat cu gura ,cand e sa faca ceva...
6.2. Hahaiala - Makaiala (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de HAHAITUL în data de 13.10.2012, 21:05)
Corect, doar ca l-ai uitat pe MAKE, pe acest
MAKE stie tot,
Ce a luato'n bot.....
"Eminenta" care dadea verdicturi, cataloga dupa cum ii dictau interesele ( asta transpare acum) ataca BVB facand sluj la SIMA, probabil in speranta/ideea ca-l va "aranja"; iata ca l-a anranjat.
Ce prestatie jalnica in aparitile pe ecrane in postura de perdant ! ce suras "ingaduitor" al sefului brokerilor la ineptiile debitate de catre Make....
Make, Make, jalnica postura.
6.3. Hahaiala - Makaiala (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de HAHAITUL în data de 13.10.2012, 21:05)
Corect, doar ca l-ai uitat pe MAKE, pe acest
MAKE stie tot,
Ce a luato'n bot.....
"Eminenta" care dadea verdicturi, cataloga dupa cum ii dictau interesele ( asta transpare acum) ataca BVB facand sluj la SIMA, probabil in speranta/ideea ca-l va "aranja"; iata ca l-a anranjat.
Ce prestatie jalnica in aparitile pe ecrane in postura de perdant ! ce suras "ingaduitor" al sefului brokerilor la ineptiile debitate de catre Make....
Make, Make, jalnica postura.
6.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2012, 12:19)
auzi, cred ca ai luat multe tepe la viata ta de te bucuri asa. ce stie daianu despre economie e una si ce face cu banii lui e alta. de ce sa nu si mai dea cu parerea despre economie. oricine primeste rapoarte false nu are cum sa stie ca este pacalit.
nu uita ca make a devoalat totul din septembrie. ca se obicei. politia si cnvm au dormit. sima a recunoscut ca a incalcat contractele cu clientii si le-a pierdut banii.
dar te faci ca nu intelegi pentru ca adevarul doare. ca de obicei. ce scrie make ii deranjeaza pe multi. e normal sa fie multi imbecili ca tine care se bucura acum.
si nu uita! scandalul asta poate o sa-i salveze viata lui sima.