• AVERTISMENT FMI: Problemele din Europa s-ar putea extinde la bănci din economiile emergente
• Avertismentul FMI vine la o zi după ce ziarul BURSA şi-a alertat cititorii (vezi ediţia de ieri!)
Criza datoriilor din Europa a mărit expunerea la risc a băncilor din regiune cu 300 miliarde de euro, iar acestea trebuie recapitalizate, posibil şi prin intermediul Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, ca să suporte eventualele pierderi, potrivit FMI.
Raportul FMI privind stabilitatea financiară mondială publicat ieri face o aproximare a creşterii riscurilor suportate de bănci în ultimii doi ani, din cauza crizei datoriilor suverane. Raportul nu include o evaluare a necesarului de capital al băncilor, care ar trebui determinat prin teste complete de stres, care să identifice activele din balanţele contabile, veniturile şi pierderile.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a fost criticată la începutul acestei luni de oficiali europeni, după ce a făcut apel pentru recapitalizarea băncilor din Europa. Au existat informaţii potrivit cărora FMI a identificat un deficit de capital de 200 de miliarde de euro pentru bănci, însă oficialii europeni au insistat că cifra este exagerată, iar băncile din regiune dispun de un capital solid.
Raportul publicat ieri arată că suma de 200 de miliarde de euro nu este o măsură strictă a deficitului de capital. În schimb, FMI a evaluat creşterea expunerii la risc, odată cu scăderea preţurilor obligaţiunilor suverane.
Din totalul de 300 de miliarde de euro, 200 de miliarde de euro provin din datoriile unor ţări, respectiv 60 de miliarde de euro din datoriile Greciei, 20 de miliarde euro din cele ale Irlandei şi Portugaliei. Alte 120 de miliarde de euro reprezintă expunerea la datoriile Belgiei, Spaniei şi Italiei. Potrivit Fondului, restul de 100 de miliarde de euro din expunere are legătură cu scăderea recentă a preţurilor activelor bancare şi cu creşterea costurilor de finanţare ale băncilor.
Raportul FMI mai avertizează că băncile ar trebui să îşi majoreze privat capitalul, deşi ar putea fi necesare şi fonduri publice pentru băncile viabile. Lagarde a spus că Europa ar putea avea nevoie să folosească Facilitatea Europeană de Stabiltate Financiară pentru susţinerea unor bănci.
FMI a avertizat că problemele din Europa s-ar putea extinde la bănci din economiile emergente. Pentru prima oară, Fondul a estimat că balanţele contabile ale băncilor de pe pieţele emergente ar putea scădea cu 6% dacă ritmul mondial de dezvoltare va încetini drastic din cauza problemelor din Europa, forţând o inversare a fluxurilor de capital.
Cele mai vulnerabile ar fi băncile din America latină, în timp ce cele din Asia şi Europa de Est sunt mai sensibile la creşterea costurilor de finanţare.
• Frederic Oudea: Băncile franceze vor îndeplini noile cerinţe privind capitalul Basel III
Băncile franceze vor îndeplini noile cerinţe privind capitalul, conform noilor reglementările Basel III, a afirmat ieri directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, într-un interviu acordat publicaţiei franceze "Le Figaro". "Băncile franceze şi-au consolidat capitalul cu 50 miliarde de euro (68,6 miliarde de dolari) în ultimii doi ani şi vor îndeplini cerinţele Basel III", a dat asigurări şeful SocGen.Comentariile sale întăresc afirmaţiile Guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, Christian Noyer, care a minimalizat efectele deciziei Moody"s de a retrograda băncile franceze.
Şi preşedintele BNP Paribas, Michel Pebereau, a dat asigurări marţi că banca nu are nevoie de nici un fel de ajutor financiar. Preşedintele celei mai mari bănci din Franţa a insistat că BNP Paribas şi alte instituţii franceze de creditare nu au nevoie de capital suplimentar, chiar dacă acţiunile lor au fost afectate în ultimele săptămâni din cauza temerilor privind soliditatea lor financiară şi accesul la finanţare.
•
• Un influent economist chinez sfătuieşte Beijingul să nu cumpere obligaţiuni europene
China ar trebui să se abţină de la achiziţia de obligaţiuni guvernamentale europene şi să-şi reducă deţinerile în dolari din rezervele valutare, a declarat miercuri Yu Yongding, fost consilier al băncii centrale de la Beijing şi influent economist chinez. "Nu ar trebui să cumpărăm obligaţiuni europene şi ar trebui să existe condiţii pentru a cumpăra", a afirmat Yu, fără a oferi detalii privind condiţiile menţionate.
Circa un sfert din rezervele valutare de 3.200 miliarde de dolari ale Chinei, cele mai mari din lume, sunt denominate în euro.
Yu a arătat totodată că Beijingul ar trebui să reducă ponderea activelor denominate în dolari în rezervele valutare, deoarece moneda americană va slăbi pe termen lung. El a adăugat că dolarul s-ar putea întări pe termen scurt, datorită statutului de activ sigur în perioade de volatilitate.
Economistul a arătat că nu este înţelept ca statul să acumuleze rezerve valutare şi să investească în titluri de Trezorerie SUA, deoarece obţine randamente mai mici faţă de profiturile încasate de investitorii străini de pe piaţa locală.
Analiştii estimează că China şi-a diversificat în ultimii ani rezervele valutare, însă cel puţin 70% dintre acestea sunt încă denominate în dolari.