Alexandrion Wines & Spirits, parte din Alexandrion Group, pătrunde pe piaţa din Grecia prin activităţi de import, distribuţie şi promovare a băuturilor alcoolice şi vinurilor în ţară, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Compania vinde produse Alexandrion Group în Grecia, dar este şi reprezentantul exclusiv a 23 de producători şi 54 de branduri din 18 categorii.
"Ne bucurăm să anunţăm lansarea operaţiunilor comerciale realizate de către compania Alexandrion Wines & Spirits în Grecia. În urmă cu şase ani, Alexandrion Group a luat decizia de a se extinde în străinătate şi a comercializa produsele sale la nivel global. Strategia noastră de export include achiziţia sau deschiderea de companii de distribuţie proprii în diferite ţări, pentru a ne extinde amprenta pe piaţa globală. Înfiinţarea Alexandrion Wines & Spirits şi lansarea operaţiunilor sale comerciale face parte din această strategie pe care o implementăm într-un ritm foarte rapid" a spus dl. Stelios Savva, CEO Alexandrion Group.
"Angajamentul echipei Alexandrion Wines & Spirits este dezvoltarea comercială eficientă şi extinderea puternică a reţelei de distribuţie a băuturilor- atât a celor produse de Alexandrion Group, cât şi a celor produse de mărcile pe care le reprezintă în mod exclusiv" a adăugat George Stasinopoulos, General Manager Alexandrion Wines & Spirits.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Om în data de 02.08.2021, 20:55)
Pai eu credeam ca de acolo vine alexandriones...:)