Primăria sectorului 1 transmite, prin intermediul unui comunicat trimis redacţiei, că nu va autoriza ridicarea de imobile în Parcul Bordei, în contextul în care omul de afaceri Costică Constanda a dat în judecată, în 2015, atât primăria, cât şi pe semnatarii certificatelor de urbanism pentru cele două terenuri pe care le deţine în această zonă.
"Primăria sectorului 1 este cea care a iniţiat, în anul 2006, acţiunea de apărare a Parcului Bordei. Doresc să asigur comunitatea sectorului 1 că administraţia locală va apară, şi în acest caz, interesul public şi nu va permite construirea de blocuri pe spaţiul verde. Parcul Bordei este şi trebuie să rămână al bucureştenilor!", a declarat secretarul Primăriei sectorului 1, Alexandru Moldoveanu.
Omul de afaceri Costică Constanda, care deţine în Parcul Bordei două terenuri, a solicitat Primăriei sectorului 1, începând cu decembrie 2013, două certificate de urbanism pentru ridicarea unor construcţii. El a invocat în solicitarea să prevederile PUZ, aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 269/2007, care îi permitea să construiască blocuri cu regim de înălţime P+11 etaje.
"Primăria sectorului 1 s-a opus eliberării certificatelor de urbanism, în formă solicitată de Costică Constanda, invocând prevederile Planului Urbanistic General (PUG), aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 269/2000, valabil şi în prezent. Potrivit PUG-ului, cele două terenuri deţinute de Costică Constanda în Parcul Bordei fac parte din zona V4 (spaţii verzi), ceea ce înseamnă că parcelele respective sunt neconstruibile. Din acest motiv, orice demers pentru a construi în Parcul Bordei este în afară legii", a precizat Primăria sectorului 1.
În comunicat se arată că, potrivit Legii nr. 70/2013, "schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate că spaţii verzi şi/sau prevăzute că atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor sunt interzise, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. 1 sunt lovite de nulitate absolută".
De asemenea, conform Legii nr. 170/2008, cele două terenuri din Parcul Bordei au fost declarate de utilitate publică, iar Ministerul Mediului şi Pădurilor a fost desemnat să efectueze procedurile de expropriere. Întrucât ministerul a tergiversat efectuarea exproprierii, Consiliul Local Sector 1 l-a dat în judecată. În 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea administraţiei locale a sectorului 1 şi a obligat Ministerul Mediului şi Guvernul să îndeplinească procedurile de expropriere, precizează sursa citată.
Primăria sectorului 1 menţionează că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 170/2008, PUZ din 2007, care dădea dreptul de construire în Parcul Bordei, şi-a încetat valabilitatea.
Pe 7 septembrie 2015, Costică Constanda a notificat Primăria sectorului 1, solicitând eliberarea unor noi certificate de urbanism pentru terenurile din Parcul Bordei.
Acesta a invocat prevederile Legii nr. 229/2013, potrivit căreia, dacă au trecut mai mult de doi ani de la declararea utilităţii publice a terenurilor şi acest lucru nu s-a materializat, se repun în drept documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism aflate în vigoare la dată declarării utilităţii publice, respectiv PUZ 2007, care îi dădea dreptul de construire.