ALEXANDRU RAFILA: "În ultimul an de pandemie, serviciile de ambulanţă au avut aproximativ 4 milioane de intervenţii"

V.G.
Miscellanea / 28 iulie 2022

"În ultimul an de pandemie, serviciile de ambulanţă au avut aproximativ 4 milioane de intervenţii"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, astăzi, la Iaşi, în timpul unei manifestări pentru celebrarea a 116 ani de existenţă a Serviciului de Ambulanţă, că, în ultimul an de pandemie, serviciile paramedicale din ţară au avut aproximativ 4 milioane de intervenţii, relatează Agerpres.

"Este extraordinar, un corp profesional de circa 12.000 de oameni cu 2.700 de mijloace tehnice. Performanţa este extraordinară şi sunt convins că mult mai multe victime ar fi fost în România dacă nu ar fi fost un corp medical profesionist lângă oameni care se află în nevoie", a spus, în discursul său, ministrul.

Alexandru Rafila a ţinut să le mulţumească atât celor de la Ambulanţă, cât şi, "pentru ca să nu existe loc de interpretări", celor de la SMURD.

"Vreau să vă salut pe toţi, să vă mulţumesc, să mă închin în faţa dumneavoastră şi aş vrea ca să nu existe loc de interpretări să le mulţumesc colegilor dumneavoastră de la SMURD care intervin pentru salvarea de vieţi şi care e bine să lucreze cu dumneavoastră. Dar acest lucru nu înseamnă să nu aducem în atenţia publicului şi a autorităţilor din sănătate importanţa ambulanţei şi nevoile ambulanţei şi ale personalului de la ambulanţă care nu sunt neapărat legate de satisfacerea unor interese personale, ci sunt legate de furnizarea de servicii de asistenţă medicală de urgenţă oamenilor din această ţară. Sunt convins că veţi avea o activitate frumoasă. Sunt puţine instituţii în România care să aibă o istorie aşa de lungă şi cu atât de multe realizări", a mai spus ministrul Sănătăţii.

El le-a transmis celor câteva sute de ambulanţieri, asistenţi medicali şi medici de la serviciile de ambulanţă din toată ţara care au venit în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi că oamenii trebuie să aibă încredere în corpul medical din România.

"Pe noi să ştiţi că ne preocupă foarte mult dezvoltarea dumneavoastră profesională, de dotarea materială a serviciilor de ambulanţă şi, nu în ultimul rând, pentru ceea ce lucrăm. Noi nu lucrăm pentru noi, lucrăm pentru pacienţi, pentru cetăţenii din România şi cred că cel mai important lucru este legat de servirea acestor interese. Corpul medical din România trebuie să fie respectat, oamenii trebuie să aibă încredere în corpul medical din România şi cu siguranţă dumneavoastră sunteţi printre profesioniştii care au realizat şi realizează cu brio acest lucru", a mai declarat Rafila.

Totodată, el a punctat că ministerul Sănătăţii are responsabilitatea de a dezvolta serviciile medicale de urgenţă.

"Am ascultat imnul ambulanţei şi mi-a plăcut foarte mult un vers de acolo care spunea că dumneavoastră, noi, profesioniştii din sănătate, suntem unealta lui Dumnezeu ca să salvăm vieţi omeneşti. Aşa este. Şi cred că un astfel de moment festiv în ambulanţă sunt puţine şi am ţinut să particip la acest eveniment pentru că este extrem de important şi semnificativ să vă comunic interesul, solidaritatea, responsabilitatea Ministerului Sănătăţii pentru dezvoltarea serviciilor medicale de urgenţă, pentru integrarea serviciilor medicale de urgenţă cu toate componentele sistemului de sănătate", a mai afirmat ministrul.

Un grup de persoane, contestatari ai vaccinării împotriva COVID-19, au huiduit în timpul discursului ministrului Sănătăţii. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb