Respectul pentru România în Europa trebuie să fie o realitate, nu doar la nivel declarativ, a afirmat, astăzi, în plenul Parlamentului, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a adăugat că Austria a ignorat, prin votul împotriva intrării în Schengen, nu doar realizările ţării noastre, ci şi poziţiile celorlalte state membre ale UE, relatează Agerpres.
Gorghiu a avut o intervenţie în plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor după ce preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a adresat Legislativului de la Bucureşti.
"Prezenţa ta, Roberta, aici, în Parlamentul României, este un semnal că, în aceste vremuri complicate, solidaritatea, unitatea şi coeziunea continuă să fie pilonii comunităţii europene. În faţa crizelor multiple, care au pus la încercare nu doar calitatea vieţii, dar şi securitatea noastră colectivă, Europa a ştiut să se unească. Întreaga clasă politică europeană, inclusiv cea românească, a înţeles să aibă un răspuns solidar! Cu toţii înţelegem că prioritatea zero, acum, este ca unitatea europeană să funcţioneze! Însă România, ca stat UE, trebuie respectată de toţi. (...) Am fost responsabili şi proactivi în apărarea drepturilor şi bunăstării cetăţenilor noştri, dar nu am uitat că omenia şi solidaritatea nu se termină nici la graniţele României, nici la graniţele Uniunii Europene", a spus Alina Gorghiu.
Ea a evidenţiat că România este un partener de încredere, pe care toate statele europene se pot baza.
"Pentru tot ceea ce a realizat poporul nostru în aceste trei decenii şi nu numai, respectul pentru România în Europa trebuie să fie o realitate. Nu doar la nivel declarativ! România este un partener de încredere, pe care toate statele europene se pot baza. De aceea, rezultatul votului din 8 decembrie din Consiliul JAI este complet injust. Poziţia Austriei este total inadmisibilă. A ignorat nu doar realizările României, ci şi poziţiile clare ale celorlalte state membre ale UE. Un dialog constructiv de acum înainte este cheia depăşirii acestui impas. O spun răspicat tuturor: România are în continuare acest obiectiv strategic naţional pe care îl va realiza cu siguranţă: intrarea în spaţiul Schengen! Suntem mai determinaţi ca oricând să rezolvăm şi acest capitol. Cât mai curând posibil", a transmis preşedintele interimar al Senatului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2022, 22:57)
Respectul trebuie sa meriti,
Dorinela
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2022, 06:12)
Cu specimene trădătoare ca alina gorghiu numai respect nu are România
3. fără titlu
(mesaj trimis de adrian în data de 20.12.2022, 07:02)
cine sa respecte o tara condusa de hoti...........Dosarul delapidării Romgaz: Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi. Prejudiciul e de 60 mil. €
DE 19.12.2022 - 16:42
Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi în dosarul delapidării Romgaz. / Foto: stirileprotv.ro
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea omului de afaceri Ioan Niculae şi a fostul ministru al Economiei Adriean Videanu pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în dosarul Romgaz, în care prejudiciul se ridică la peste 60 mil. de euro.
Potrivit deciziei instanţei, cei doi au fost achitaţi în baza articolului 6 litera a) din Codul de procedură penală: "Fapta nu există". Decizia nu este definitivă, DIICOT având posibilitatea să facă apel.
Magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă introdusă de Romgaz, fiind menţinut sechestrul pe bunurile companiei Interagro, până la concurenţa sumei de 282 milioane lei.
În acest dosar a fost implicat şi fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, însă Parlamentul a respins în două rânduri, în 2013 şi 2015, cererea DIICOT de a-l pune sub urmărire penală.