"Allview", brand autohton de smartphone-uri şi tablete, anunţă lansarea asistentului vocal în limba română. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei, în prezent "Allview" definitivează ultimele scenarii de răspuns şi lucrează deja la stadiul al doilea de evoluţie a asistentului vocal. Asistentul vocal îşi va face debutul în această toamnă, pe modelul "X4 Soul Infinity".
Platforma de inteligenţă artificială dezvoltată de "Allview" vine ca o confirmare a noii etape de dezvoltare a companiei. Recent, activitatea producătorului de smartphone-uri a fost remarcată şi pe piaţa internaţională, fiind nominalizat în raportul Bursei de la Londra, în rândul "top companii care pot inspira Europa".
Lucian Peticilă, fondatorul "Allview", a afirmat: "Suntem inspiraţi de clienţii care au crezut în noi şi care au cumpărat produsele «Allview» să demonstrăm că am evoluat şi că putem concura pe un nou segment de piaţă, într-o altă ligă. Am investit mult know-how şi resurse în noul «X4 Soul Infinity» şi în crearea asistentului vocal. În urma mai multor studii am identificat faptul că românii îşi doresc un asistent vocal cu care pot interacţiona în limba noastră şi cred că am reuşit să venim cu un produs care să aibă un impact real pentru piaţa locală".
"Allview" va lucra la dezvoltarea asistentului vocal. Lucian Peticilă a explicat: "Suntem în punctul în care vom putea dezvolta asistentul vocal în orice direcţie vom dori, inclusiv lansarea în alte limbi europene, pentru pieţele internaţionale".
Brandul "Allview" este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia.