Almunia: "Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 30 mai 2013

Almunia: "Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor"

România, printre ţările afectate

Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor din Uniunea Europeană (UE), a declarat comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia, vorbind despre investigaţia privind platforma Platts, ale cărei cotaţii influenţează preţurile inclusiv pe piaţa din România.

Manipularea preţurilor petrolului, pentru care sunt anchetate mai multe companii petroliere mari şi furnizorul de informaţii Platts, a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor, a afirmat Almunia, comparând situaţia de pe piaţa petrolului şi carburanţilor cu investigaţia privind manipularea indicelui de dobândă LIBOR, informează Mediafax.

Cotaţiile Platts sunt utilizate la scară largă în industrie, la nivel global, influenţând şi preţurile din România. Almunia a spus că ambele anchete vizează manipularea preţurilor prin sistemul de raportare, precizând că este prea devreme pentru a trage concluzii în privinţa investigaţiei pe piaţa petrolului, transmite Bloomberg.

Pe 14 mai, agenţii Comisiei Europene au efectuat controale neanunţate la sediul Platts din Londra şi la sediile Royal Dutch Shell, BP (Marea Britanie) şi Statoil (Norvegia). Platts este o companie a grupului american McGraw-Hill Financial, iar cotaţiile calculate de aceasta pentru petrol şi carburanţi pe baza datelor raportate de companii sunt utilizate drept referinţă pentru preţuri în întreaga lume.

Platts colaborează cu anchetatorii şi a furnizat informaţii în sprijinul acestora. Compania continuă să publice preţurile de referinţă pentru petrol, inclusiv cotaţia North Sea Brent, în funcţie de care este evaluat peste jumătate din ţiţeiul aflat în circulaţie la nivel global.

"Ne aflăm încă în primele etape ale procedurii. Dacă se va confirma manipularea de facto, consumatorii vor fi suferit pagube uriaşe", a afirmat Almunia.

Investigaţia UE, care include inclusiv produse derivate din petrol şi biocarburanţi, subliniază lipsa de transparenţă a procedurilor prin care se stabilesc preţurile pe piaţa energiei, spre deosebire de standardele impuse pentru acţiuni sau pentru obligaţiuni emise de companiile din SUA. Totodată, aceasta este cea de-a treia anchetă din ultimul an privind indici de referinţă ai preţurilor din diverse domenii, după investigaţii privind manipularea indicelui de dobândă LIBOR de către bănci şi a indicelui ISDAFix, în funcţie de care sunt cotate deal-uri swap de 379.000 miliarde de dolari.

În ancheta privind manipularea dobânzilor, autorităţile UE au colaborat cu investigaţii similare derulate în SUA şi Marea Britanie, în urma cărora grupurile bancare Barclays, Royal Bank of Scotland şi UBS au fost sancţionate cu un total de aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb