Alstom a semnat un contract cu Agenţia de Transport Public a Australiei de Vest (PTA), pentru fabricarea şi întreţinerea noii generaţii de trenuri din seria C, destinate reţelei feroviare a oraşului Perth, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Conform contractului, a cărui valoare este de aproximativ 800 milioane de euro (1,3 miliarde de dolari australieni), compania Alstom va fi responsabilă cu proiectarea, aprovizionarea cu materiale şi materii prime, fabricarea, testarea şi punerea în funcţiune a unui număr de 41 de trenuri electrice cu câte 6 vagoane (EMU) şi două trenuri diesel cu câte 3 vagoane (DMU), contractul incluzând 50% contribuţie locală, întreţinerea trenurilor EMU pe o perioadă de 20 de ani, precum şi servicii de suport pentru întreţinerea trenurilor DMU.
Ling Fang, Prim Vicepreşedinte Asia Pacific la Alstom, a declarat: "Proiectul METRONET oferă Australiei de Vest ocazia unică de a gestiona dezvoltarea preconizată pentru viitor a oraşului Perth, prin relansarea producţiei feroviare, prin crearea de locuri de muncă, prin investiţii în infrastructură şi sprijinirea lanţurilor locale de producţie şi aprovizionare. Ne bucurăm foarte mult de atribuirea acestui contract şi suntem gata să colaborăm cu Statul Australia de Vest în concretizarea acestui proiect important."
Potrivit sursei citate, ca rezultat al acestui proiect, Australia de Vest va beneficia de cele mai moderne tehnologii şi procedee de fabricaţie din industria feroviară. Alstom va asigura programe de pregătire şi dezvoltare a competenţelor profesionale în regim intens, prin parteneriate dedicate, încheiate cu sistemul local de învăţământ tehnic şi cu organizaţii de pregătire profesională, creând o nouă generaţie de profesionişti în domeniul producţiei feroviare. Proiectul va crea peste 120 de noi locuri de muncă pentru Australia de Vest, din care 15% vor fi ocupate de ucenici şi muncitori aborigeni.