Alte vremuri, altfel de alegeri

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie 2019 aduce câteva diferenţe faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie 2014, dar cea mai importantă este dată de votul din diaspora care fusese în 2014 de 161.262 de votaţi ( 379.116 de votaţi la al doilea tur pe 16 noiembrie 2014), deci de cam de patru ori mai mic decât acum. O altă diferenţă faţă de 2 noiembrie 2014 este dată de ecartul dintre votul urban şi cel rural. În 2014, clivajul urban-rural a funcţionat în favoarea votului rural, pe când acum, ca şi la alegerile europene şi la referendumul din 26 mai 2019, votul urban a fost mult mai important.

Pe parcursul zilei, intervalul dintre votul rural şi cel urban nu a făcut decât să crească, astfel că la ora 16 deja sufragiile urbane şi cele rurale era mai mare cu un milion de voturi. Şi, ca de fiecare dată când electoratul urban se mobilizează, nu PSD este partidul care are de profitat. Când prezenţa creşte dincolo de 45% - aşa cum se întâmplă de fiecare dată la alegerile prezidenţiale - limita bazinului electoral al PSD este depăşită. Aşa că la o prezenţă de vot în ţară asemănătoare situaţiei de la primul tur din 2014, votul din diaspora şi cel urban fac diferenţa.

Clivajele urban-rural, cel regional dintre Transilvania şi Vechiul Regat, precum şi cel mai nou, deja prezent la alegerile prezidenţiale din 2009 dintre votul din ţară şi cel din diaspora, segmentează electoratul şi creează noi vectori de manifestare politică care funcţionează în favoarea partidelor anti-sistem, aşa cum este USR.

Să ne oprim puţin asupra diferenţelor dintre prezenţa de vot la ora 16: la alegerile din 10 noiembrie aceasta era de 33,44 % faţă de 35,10% în 2 noiembrie 2014, dar de 31.29% la alegerile europene din 26 mai 2019 şi de 25.90% la referendumul (boicotat informa de PSD) din aceiaşi zi. Dacă prezenţa la vot în diaspora a fost atât de bună în comparaţie cu ceea ce se întâmplase la alegerile precedente când au fost mult mai puţine secţii de vot, cum ar putea fi prezenţa dacă s-ar aplica votul prin internet?

În principiu, pentru a fi coerentă, comparaţia între scrutinele prezidenţiale ar trebui redusă doar la cele din 2009, 2014 şi 2019. Înainte alegerile prezidenţiale erau organizate simultan cu cele parlamentare, ceea ce influenţa în mod semnificativ atât prezenţa, cât şi votul. Aşa că dacă vom compara prezenţa la vot în străinătate la alegerile prezidenţiale din 2014 vom constata că la primul tur au fost prezenţi 161.262 de votanţi, iar la al doilea 379.116 de votanţi, pe când la prezidenţiale din 2009 la primul tur 95.068 de votanţi, pentru ca la al doilea tur să fi fost 147.754 de votanţi. De la un tur la altul şi de la un scrutin la altul prezenţa a crescut. La fel şi la alegerile europene din 26 mai 2019 care au fost prezidenţializate de organizarea referendumului prezenţa a fost comparabilă cu al doilea tur al alegerilor din 2014: 375.219 de votanţi. Putem observa ca într-un deceniu votul dias-porei devine nu doar politic, ci şi statistic, relevant.

Pe de altă parte, tradiţional alegerile prezidenţiale mobilizează un electorat numeros şi variat contrastând cu atribuţiile constituţionale reduse ale preşedintelui. O explicaţie a acestei mobilizări stă, probabil, în tradiţia electorală aşa cum s-a constituit aceasta după alegerile fondatoare din 20 mai 1990. Prezenţa la alegerile prezidenţiale, personalizate, a devenit formă predilectă de participare electorală. O dovedesc din plin prezenţa la alegeri prezidenţiale 2014 când la primul tur au participat 53.17%, iar la al turul al doilea tur 64.10% sau la cele din 2009 când prezenţa la primul tur a fost de 54,37% iar la al doilea de 58,02%. Nu altfel va fi situaţia şi în 2019.