Ţara noastră a avut, în luna septembrie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (4,9%), în condiţiile în care, în zona euro, rata anuală a inflaţiei a coborât şi mai mult în teritoriul negativ (la minus 0,3 procente faţă de minus 0,2 procente în luna august), iar în Uniunea Europeană rata anuală a inflaţiei a scăzut la 0,3 procente (de la 0,6 procente, în luna august), conform unei estimări revizuite publicată, ieri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.
România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană şi în perioada aprilie-iulie 2009, iar în luna august 2009 a fost depăşită doar de Ungaria.
În luna septembrie 2009, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Irlanda (minus 3,0 procente), Portugalia (minus 1,8 procente) şi Estonia (minus 1,7 procente). La polul opus, se situează Româ-nia cu o creştere a preţurilor de 4,9 procente, Ungaria (4,8 procente) şi Polonia (4,0 procente).
De altfel, în luna septembrie 2009 comparativ cu luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 23 de state membre, a rămas stabilă doar în Româ-nia şi a crescut în trei state membre.
Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a coborât nesemnificativ în septembrie, la 4,94%, însă preţurile de consum au crescut faţă de august cu 0,39%, ca urmare a majorării preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii. În luna august, rata anuală a inflaţiei a fost de 4,96%.