Nokia colaborează cu Universitatea Queen Mary din Londra la un prototip ce ar putea încărca bateria unui telefon mobil folosind vocea umană, muzică sau chiar zgomotul de fond, relatează The Huffington Post.
Pentru a putea capta energie din sunet, echipa foloseşte nano-tije capabile să genereze energie şi să răspundă la vibraţiile sunetelor. Pentru prototip, inginerii au atajat contacte electrice pe ambele părţi ale tijei, ca să transforme vibraţiile sonore în energie electrică. Până în prezent, cercetătorii au reuşit să producă o tensiune electrică de 5 volţi, suficientă pentru încărcarea unui telefon mobil.
Deşi speranţele sunt orientate către înlocuirea încărcătoarelor convenţionale cu unele bazate pe sunete, dr. Joe Briscoe, unul dintre cercetători, recunoaşte posibilitatea ca vibraţiile sonore să nu producă suficientă energie pentru a ne putea debarasa de actualele mijloace. Totuşi, omul de ştiinţă susţine că noile dispozitive ar putea reduce numărul de încărcări de care un telefon are nevoie.
Transformarea sunetului în electricitate pentru baterii nu este o idee nouă: în 2011, o echipă de cercetători coreeni a dat publicităţii un prototip de telefon care se alimentează folosind vocea utilizatorului. Cu toate acestea, notează Huffington Post, în prezent, probabilitatea fabricării unor astfel de dispozitive pe scară largă este mai mare, dat fiind că inginerii colaborează cu o companie de telecomunicaţii.