Călătorii pot beneficia acum de o experienţă completă, cu ajutorul celui mai recent modul al aplicaţiei Amadeus Selling Platform, care permite agenţiilor de turism să ofere călătorilor şi bilete la expresul pentru aeroport, în momentul în care aceştia fac rezervări pentru bilete de avion sau hotel, potrivit unui comunicat de presă al Amadeus.
Heathrow Express este prima companie ce lansează acest instrument, urmată în cursul anul 2016 de AirTrain din Brisbane, precizează sursa citată.
Pentru mulţi turişti, a ajunge în aeroportul de destinaţie este partea uşoară a unei călătorii. Dar a
Aeroport Express asigură servicii de transport rapid şi convenabil de la aeroport către centrului oraşului. Din acest motiv, Heathrow Express este primul furnizor implementează acest serviciu în Marea Britanie, Franţa, Germania, Scandinavia şi Rusia, cu extindere globală până la finalul anului 2016. În cadrul Aeroportului Brisbane, AirTrain a semnat, de asemenea, un acord cu Amadeus, ce va fi implementat în 2016, potrivit comunicatului Amadeus.
"Atunci când un agent de turism rezervă un zbor spre sau dinspre oraşele unde sunt disponibile servicii de transport rapid la aeroport, sistemul notifică această disponibilitate, într-un mod foarte intuitiv şi, prin urmare, agenţii îi pot consilia pe clienţii lor în mod corespunzător. Astfel, cu doar două click-uri, biletului de avion îi poate fi adăugat şi un serviciu de transfer rapid către centrul oraşului", se arată în comunicat.
Fraser Brown, Heathrow Express Director, a declarat: "Suntem încântaţi să fim primul furnizor de servicii de transport expres, ce va integra vânzările de bilete în sistemul de rezervare Amadeus, oferind pasagerilor un proces complet de rezervare fără probleme şi contribuind la ceea ce sperăm că va fi cea mai bună experienţă într-un aeroport. Utilizarea sistemului Amadeus ne permite să oferim aceste servicii unui număr mare de clienţi la nivel mondial, asigurându-le confortul rezervării biletelor Heathrow Express către şi din centrul Londrei, în acelaşi timp cu rezervarea zborului sau a hotelului. "
Acest nou modul creează mai multe opţiuni pentru turişti în momentul efectuării rezervărilor prin intermediul agenţiilor de turism.
Chris Basche, CEO, Brisbane Airport AirTrain, a spus: "Noi, la AirTrain, suntem încântaţi de potenţialul modulului Amadeus Aeroport Express. Modulul va fi uşor de utilizat, atât pentru agenţiile de voiaj din Australia, dar şi cele internaţionale, pentru a rezerva bilete AirTrain către oraşul Brisbane şi către Gold Coast. Cercetările noastre arată că principalii clienţi ai AirTrain sunt călătorii ce sosesc la Brisbane, iar modulul Amadeus Airport Express va permite acestora să facă rezervări înainte de a ajunge în Brisbane. Aşteptăm cu multă nerăbdare această lansare, şi colaborăm cu Amadeus pentru a promova în mod activ noul produs."
"Noul nostru instrument destinat transferului rapid de la aeroport ne aduce cu un pas mai aproape de a integra şi transportul feroviar în ecosistemul de călătorii al Amadeus. Suntem astfel pe cale să îndeplinim viziunea noastră de a oferi o experienţă de călătorie "door-to-door", fără sincope. Având alături de noi unele dintre cele mai importante companii de servicii aeroportuare expres din lume, oferim partenerilor noştri - agenţii de turism - posibilităţi cu totul noi de a satisface nevoile clienţilor lor, dar şi de a obţine loialitatea acestora.", a comentat Thomas Drexler, Head of Rail &Ground Travel, Amadeus.
Acesta a adăugat: "Lucrăm deja la extinderea acestui instrument către alte canale Amadeus, şi aştept cu nerăbdare să colaborăm cu noi parteneri, pentru a aduce centrul oraşului mai aproape de călători."