Ambasadorii occidentali la Beijing critică Rusia pentru invadarea Ucrainei

N.R.
Internaţional / 4 iulie 2022

Ambasadorii occidentali la Beijing critică Rusia pentru invadarea Ucrainei

La un Forum Mondial pentru Pace organizat de universitatea Tsinghua din China, ambasadorii occidentali la Beijing au criticat luni Rusia pentru invadarea Ucrainei, relatează Reuters, conform Agerpres.

Ambasadorul american Nicholas Burns a apreciat că agresiunea rusă reprezintă "cea mai mare ameninţare la adresa ordinii mondiale" şi a cerut Chinei să nu difuzeze "propaganda" Rusiei.

El s-a referit explicit la Ministerul de Externe chinez şi la acuzaţiile Moscovei că NATO ar fi de vină pentru conflictul din Ucraina. "Sper ca purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Externe să înceteze de asemenea să spună minciuni despre laboratoarele de arme biologice americane, care nu există în Ucraina", a insistat diplomatul.

Reuters apreciază că forumul public a reprezentat o ocazie neobişnuită, având în vedere că Beijingul a refuzat până acum să condamne Moscova pentru război.

Alături de Burns s-au aflat omologii săi britanic şi francez, un consilier guvernamental chinez şi ambasadorul rus.

Organizatorii forumului au anunţat sesiunea ca o discuţie între reprezentanţii celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU.

Reuters reaminteşte că Rusia foloseşte pentru invazia în Ucraina termenul de "operaţiune specială" pentru dezarmarea acestei ţări şi protecţia împotriva fasciştilor, în timp ce ucrainenii şi occidentalii arată că acuzaţiile de fascism sunt nefondate, iar războiul este un act de agresiune neprovocat.

Toţi cei trei ambasadori occidentali menţionaţi au criticat Rusia pentru această agresiune, în timp ce reprezentantul Moscovei, Andrei Denisov, s-a opus acestei caracterizări, în cadrul subiectului "Naţiunile Unite şi Ordinea Mondială".

Ambasadoarea Regatului Unit, Caroline Wilson, le-a declarat diplomaţilor străini, studenţilor şi profesorilor chinezi şi prezenţi: "Dacă Rusia ar putea face ce vrea, am avea anarhie mondială".

Ambasadorul Franţei, Laurent Bili, a arătat că războiul este contrar tuturor principiilor fundamentale ale ordinii internaţionale.

Criticile diplomaţilor occidentali au vizat şi China. Atât Wilson, cât şi Bili au respins afirmaţia Beijingului că armele europene trimise Ucrainei prelungesc războiul.

Statele Unite şi aliaţii lor occidentali au criticat Rusia şi pentru propagandă, dezinformare şi "prostii"; ei s-au referit astfel la acuzaţiile că în Ucraina se produc componente ale unor arme biologice.

ONU a comunicat că nu are informaţii despre niciun fel de programe de înarmare biologică desfăşurate în Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb