Ambasadorului Norvegiei, în vizită la Cluj

F. A.
Politică / 19 noiembrie 2013

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi vicepreşedintele Vakar Istvan, au primit astăzi vizita E.S. Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În cadrul întâlnirii, membrii delegaţiei norvegiene şi-au exprimat interesul faţă de extinderea parcurilor industriale administrate de forul administrativ judeţean prin intermediul TETAROM, precum şi în legătură cu dezvoltarea proiectului Tetapolis, care vizează înfiinţarea unui parc ştiinţific şi tehnologic, se arată în comunicat.

Totodată, s-a mai discutat inclusiv o serie de proiecte de investiţii a căror derulare se doreşte în perioada următoare, la care partea norvegiană ar putea contribui fie prin punerea la dispoziţie a expertizei de care dispune, fie prin atragerea de investitori, potrivit documentului citat.

În plus, ambasadorul Norvegiei a fost interesat de proiectele de infrastructură aflate în derulare, inclusiv de proiectul construcţiei noii piste a Aeroportului, dorindu-se creşterea numărului de destinaţii şi a curselor care leagă cele două ţări. Totodată, E.S. Tove Bruvik Westberg a precizat că doreşte ca pe viitor să se înfiinţeze un consulat onorific şi la Cluj.

Vizita delegaţiei norvegiene este ocazionată de desfăşurarea în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a Zilelor Edvard Munch 2013, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea pictorului norvegian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930