Amnesty cere anchetarea noului preşedinte iranian pentru "crime împotriva umanităţii"

G.B
Internaţional / 19 iunie 2021

Amnesty cere anchetarea noului preşedinte iranian pentru "crime împotriva umanităţii"

Organizaţia neguvernamentală Amnesty International a denunţat astăzi alegerea ultraconservatorului Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati la preşedinţia Iranului, afirmând că acesta ar trebui anchetat pentru "crime împotriva umanităţii" şi "reprimare brutală" a drepturilor omului, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Faptul că Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati a ajuns preşedinte în loc să facă obiectul unei anchete pentru crime împotriva umanităţii, omoruri, dispariţii forţate şi tortură este o aducere aminte sinistră că impunitatea domneşte în Iran", acuză Amnesty într-un comunicat.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, cu sediul la Londra, îl acuză pe Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati, câştigătorul alegerilor prezidenţiale de vineri din Iran, conform rezultatelor parţiale oficiale, că a fost membru într-o "comisie a morţii", care s-a aflat - potrivit ei- la originea dispariţiilor forţate şi execuţiilor extrajudiciare comise în secret a mii de opozanţi reţinuţi în timp ce exercita funcţia de procuror adjunct al tribunalului revoluţionar din Teheran în 1988.

Întrebat în 2018 şi în 2020 despre aceste execuţii, Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati a negat că ar fi jucat vreun rol, dar a adus un "omagiu ordinului" dat, potrivit acestuia, de ayatollah Khomeini, fondatorul Republicii islamice Iran, pentru a proceda la această epurare.

Potrivit Amnesty, "soarta victimelor şi locul unde se află cadavrele sunt şi astăzi ascunse în mod sistematic de către autorităţile iraniene, ceea ce corespunde (de asemenea) crimelor împotriva umanităţii".

Organizaţia îl acuză pe Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati şi pentru faptul că "a prezidat o represiune brutală a drepturilor omului" în timpul mandatului său de şef al Autorităţii judiciare în ultimii doi ani. Represiunea a afectat "sute de disidenţi paşnici, militanţi pentru drepturile omului şi membri ai minorităţilor persecutate care au fost reţinuţi în mod arbitrar", potrivit acestei organizaţii neguvernamentale.

"El este, de asemenea, responsabil pentru arestarea a mii de manifestanţi şi sute de dispariţii forţate după manifestaţiile de protest din noiembrie 2019", care au fost reprimate în sânge, potrivit aceleiaşi surse.

Amnesty invită statele membre ale Consiliului ONU pentru drepturile omului să ia "măsuri concrete ca reacţie la impunitatea sistematica în Iran".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Un ONG sorosist se ia de presedintele unui stat suveran si independent! De parca nu ar face asta mereu! Si cu ce se aleg in majoritatea cazurilor, cei din fauna sorosista! Evident, cu un mare deget mijlociu ridicat!

    1. Mi se pare normal ca un țăcănit exaltat religios să-i ia apărarea altuia. Bine... unul din ei este un alcoolic trist nebăgat de nimeni în seamă în timp ce celălalt este președintele unei națiuni vechi de mii de ani.

      Mergi și te tratează domnule și nu mai spurca site-ul ăsta cu elucubrațiile tale inepte.  

      Ce faci loaza? Iar ai trecut la sedintele de masturbare, concomitent cu regulatul lui ma-ta?

      Se vede asta, din tot ce postezi, caci luatul la laba si incestul dauneaza grav sanatatii mintale!

      Rau procedeaza guvernantii astia, cand dau ajutoare sociale unor boschetari ca tine! 

      Ce scenă sumbră din viața ta. Nu-ți pierde speranța fiule. Cu voia Domnului vei trece peste traumele copilăriei.

      E clar ca te referi la traumele tale de avorton, dar si la traumele lui ma-ta siluita de propriul fiu avorton! Esti asemenea lui Norman Bates din Psycho! Daca ar fi trait Siegmund Freud, cu siguranta tu ai fi fost cel mai bun pacient pt studiile lui de psihanaliza!

    Nu am citit articolul. Nu mă interesează subiectul. Vreau totuși să spun ceva legat de o experiență de viață personală. Nemții pe pe lângă faptul că sunt "corecți" și proști mai sunt și nevrotici și răzbunători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb