ANA BIRCHALL: "A devenit tot mai evidentă necesitatea adoptării unei legi naţionale privind securitatea cibernetică"

Laura Boico
Politică / 9 mai 2016

Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a participat, astăzi, la conferinţa "Central European Cyber Strategy and Policy Solutions to Protecting Cyberspace", organizată de George C. Marshall European Center for Security Studies, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

În contextul dezbaterilor, Ana Birchall a subliniat pericolul reprezentat de potenţialele atacuri la adresa securităţii cibernetice statale: "În prezent, una dintre cele mai severe ameninţări la adresa securităţii cibernetice naţionale este reprezentată de potenţiale atacuri cibernetice statale, care vizează în special instituţii ale statului ce gestionează domenii de interes strategic, precum politica externă, resursele energetice, resursele financiare, securitatea, apărarea şi administraţia publică (ex. Octombrie Roşu & Epic Turla). Cu impact major pentru economia digitală, preconizată a fi unul dintre principalele motoare ale creşterii economice a UE, deci, prin urmare şi a României, atacurile cibernetice urmăresc compromiterea confidenţialităţii datelor gestionate de platforme de comerţ electronic şi fraudarea clienţilor acestora. Consolidarea capabilităţilor cibernetice la nivel naţional este necesară pentru a putea maximiza beneficiile spaţiului cibernetic asupra dezvoltării economice şi sociale naţionale", a declarat Ana Birchall.

Deputatul social-democrat a susţinut, de asemenea, necesitatea elaborării unui pachet legislativ care să susţină securitatea cibernetică şi pentru a pregăti România în faţa potenţialelor atacuri ale noului război hibrid: "A devenit tot mai evidentă necesitatea elaborării şi adoptării unei Legi naţionale privind securitatea cibernetică, fapt determinat şi de faptul că nivelul ameninţării cibernetice este ridicat şi are un trend accentuat ascendent generat de vulnerabilităţile create de nivelul scăzut de securitate cibernetică naţională. Prin adoptarea acestei legi, România va transmite semnale puternice de racordare la realităţile internaţionale, demonstrând că este pe deplin conştientă că, pentru o abordare eficientă a provocărilor şi oportunităţilor spaţiului cibernetic, este necesară armonizarea cu demersurile similare ale statelor europene. În situaţia neadoptării prezentului act normativ, estimez că ţara noastră nu-şi va putea armoniza demersurile pe dimensiunea securităţii cibernetice cu cele ale partenerilor săi din UE şi NATO, demersuri necesare unei abordări coerente Şi eficiente a provocărilor şi oportunităţilor spaţiului cibernetic", a adăugat Ana Birchall.

Dincolo de demersurile legislative necesare, dar nu suficiente, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a subliniat că este nevoie de o educare a populaţiei utilizatoare de servicii din domeniul ciberneticii, pentru ca fiecare dintre noi să înţeleagă, cât mai de timpuriu, pericolele la care ne expunem în faţa posibilelor atacuri cibernetice şi a pericolul real dat de posibilitatea ca spaţiul cibernetic să fie folosit pentru acţiuni specifice războiului psihologic (propagandă, provocare, dezinformare etc.): "Dezvoltarea culturii de securitate este, de asemenea, un element esenţial ce poate genera beneficii pe termen lung în limitarea impactului negativ al agresiunilor din spaţiul cibernetic. Eforturile în acest sens s-ar putea concentra, de exemplu, asupra introducerii în programa şcolară a unei curricule de securitate cibernetică, începând cel puţin cu ciclul gimnazial (ideal ar fi cel primar), precum şi crearea de specializări aferente domeniului la nivelul învăţământului universitar. De asemenea, este necesară dezvoltarea de parteneriate public-private focalizate atât pe dezvoltarea de mecanisme de cooperare între sectorul public şi privat, la nivel naţional şi internaţional, ca prioritate pentru asigurarea prevenirii, identificării, analizei şi reacţiei la evenimente cibernetice, cât şi pe creşterea nivelului de conştientizare prin organizarea de ateliere, seminarii şi prezentări pe probleme de securitate cibernetică", a concluzionat Ana Birchall.

"Pentru a contracara o ameninţare asimetrică, transfrontalieră precum cea cibernetică, este nevoie de mecanisme de cooperare sudate, eficiente şi bazate pe încredere. Stabilirea unui parteneriat transparent şi funcţional între principalii jucători este vitală pentru asigurarea continuităţii succeselor deja înregistrate pe acest palier", a încheiat deputatul PSD Ana Birchall, potrivit comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb