ANAF a efectuat 4.200 acţiuni de control fiscal şi 1.700 de controale antifraudă în iunie

F.D.
Companii / 19 iulie

ANAF a efectuat 4.200 acţiuni de control fiscal şi 1.700 de controale antifraudă în iunie

ANAF a realizat, în luna iunie, peste 4.200 acţiuni de control fiscal au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 281.964.530 lei. De asemenea, s-au realizat 1.700 de controale antifraudă. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a apreciat că există o "eficientizare reală a activităţilor de control", relatează News.ro.

"Vedem o eficientizare reală a activităţilor de control fiscal şi control antifraudă, ce sunt îndreptate faţă de operatorii economici cu risc fiscal ridicat. Odată cu instrumentele digitale pe care le calibrăm mai bine de la lună la lună, selecţia pentru inspecţii fiscale s-a mutat deja în sfera algoritmilor analizei de risc. Deşi la nivel global, în prima jumătate a anului numărul controalelor este similar celui de anul trecut, s-au aplicat mai multe sancţiuni, ceea ce ne arată o creştere a nivelului de eficienţă. Cel mai important aspect este că digitalizarea ne permite să protejăm şi să respectăm contribuabilii oneşti, permiţându-le să îşi desfăşoare activitatea fără intervenţii inutile din partea autorităţilor fiscale", a transmis, vineri, ministrul Marcel Boloş.

Potrivit sursei citate, în luna iunie 2024, pentru creşterea conformării voluntare la declarare au fost comunicate contribuabililor 1.330 notificări:

1.195 notificări de conformare emise de organele de inspecţie fiscală, pentru riscuri fiscale prezumate de 278.048.299 lei, riscurile fiscale notificate au vizat, în principal, Taxa pe Valoarea Adăugată şi impozitul pe profit;

135 notificări punctuale emise de organele de control antifraudă fiscală, cu privire la datele eronate înregistrate în aplicaţia RO-E Transport;

De asemenea, s-au desfăşurat :

- 4.201 acţiuni de control fiscal (inspecţii fiscale şi verificări documentare), fiind înregistrată o creştere cu 26,73%, comparativ cu perioada similară a anului 2023, când au fost finalizate 3.315 acţiuni de control fiscal (inspecţii fiscale şi verificări documentare);

"Prin aceste acţiuni de control fiscal au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 281.964.530 lei, respectiv a fost diminuată pierderea fiscală înregistrată cu suma de 65.844.206 lei", a transmis Ministerul de Finanţe.

- 1.783 controale antifraudă, prin care au fost estimate implicaţii fiscale în valoare de 165.902.853 lei, respectiv au fost aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare de 18.210.144 lei, în creştere cu 87,62% comparativ cu perioada similară a anului 2023, când au fost aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare de 9.705.635 lei.

De asemenea, potrivit datelor transmise de Ministerul de Finanţe, în luna iunie 2024, 69,30% din obligaţiile fiscale suplimentare urmare acţiunilor de inspecţie fiscală au fost stabilite la contribuabili care şi-au desfăşurat activitatea în următoarele activităţi din economia naţională:

- Transport şi depozitare - 34,80%;

- Comerţ cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 20,32%.

- Industria prelucrătoare - 14,18%.

Peste 68% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie fiscală au fost în contul taxei pe valoarea adăugată, ceea ce confirmă angajamentul administraţiei fiscale pentru reducerea decalajului de TVA.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Rezultatele se vor vedea in alt articol...ala cu gradul de colectare.

    Vara trebuie mutați cu toții la mare!

    Pe plajă, în port, peste tot! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb