ANAF: Încasări bugetare mai mari cu 25,64% în decembrie 2010 faţă de decembrie 2009

F. A.
Macroeconomie / 5 ianuarie 2011

Veniturile bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în luna decembrie 2010 au fost de 13.521,36 milioane lei, cu 25,64% mai mult decât veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2009 (10.761,57 milioane lei) şi cu 11,44% peste programul bugetar (12.133,36 milioane lei), informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF, în anul 2010, a însumat 141.282,02 milioane lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 100,53% a programului rectificat în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale, respectiv cu 5,61%, mai mult faţă de veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2009 (133.782,53 milioane lei).

Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, a declarat: "Măsurile pe care le-am întreprins pe tot parcursul anului trecut în vederea sprijinirii mediului de afaceri, precum şi intensificarea acţiunilor de executare silită şi a acţiunilor de control şi inspecţie fiscală au condus, aşa cum arată şi cifrele, la o creştere a eficienţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Pentru 2011 încercăm să menţinem acest trend crescător şi să ne consolidăm performanţa."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb