ANALISTUL ECONOMIC IONEL BLĂNCULESCU: "Previziunile mele că «BREXIT nu va exista» se apropie rapid de confirmarea finală"

Emilia Olescu, Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Politică / 14 martie 2019

 Ionel Blăncules­cu

Ionel Blăncules­cu

Previziunile potrivit cărora BREXIT-ul nu se va concretiza se apropie să fie confirmate, ne-a trans­mis Ionel Blăncules­cu, analistul economic care s-a exprimat în acest sens încă de acum trei ani.

Domnia sa ne-a transmis: "Previziunile mele că «Brexit nu va exista» se apropie rapid de confirmarea finală. Dacă mă întrebi cum am reuşit cu aproape trei ani în urmă să previzionez atât de precis ce s-a întâmplat în seara trecută (n.r. marţi), votul negativ al Parlamentului Britanic, care într-un fel sau altul semnifică eşecul Brexit, îţi voi răspunde astfel: Fiind analist economic, am gândit sistemic, adică dacă într-un sistem introduci cel puţin două date eronate, rezultatul nu are cum să fie decât eronat, deci nu corect, adică imposibilitatea BREXIT.

Primul element îl reprezintă intenţia, dorinţa şi apoi decizia, toate eronate, ale fostului prim ministru al UK, David Cameron, de a permite Poporului Britanic, total neinformat pe subiectul consultării populare, să participe la un Referendum pe o temă care, în mod uzual, nu se supune aprobării publice, fără pregătiri anterioa­re, de durată, prezentări de analize de impact etc., temă extrem de tehnică, ce în mod normal nu poate face obiectul aprobării prin Referendum.

Premisele de la care a plecat David Cameron erau că nicicând poporul britanic nu va aproba un astfel de Referendum, prezumţie greşită, neluând în considerare forţele populiste, care au reuşit să-l convingă de contrariu;

Al doilea element îl reprezintă intervenţia de ultima oră a Reginei Angliei, în ceea ce priveşte Referendumul care a avut loc, persoană extrem de respectată în UK, printr-un mesaj subliminal care ţinteşte direct în creierul britanicului - «Daţi-mi trei motive pentru care să rămânem în UE!», cum ar fi spus Regina Marii Britanii, conform publicaţiei The Sun.

Aceste două elemente introduse în sistem, ambele greşite, nu aveau cum să genereze un rezultat corect pentru britanici, şi anume un BREXIT reuşit".

În opinia lui Ionel Blănculescu, dacă luăm în calcul pierderile înregis­trate până acum, care probabil că sunt la nivel de peste 100 miliarde lire sterline - cele directe - şi de sute, dacă nu mii de miliarde de lire sterline - cele indirecte -, la nivelul activelor care părăsesc Spaţiul Britanic (bănci, companii, organizaţii, fonduri de investiţii etc.), atunci realizăm amploarea unei decizii eronate care a condus la eşecul BREXIT.

UE: "Bruxelles-ul nu mai are nimic de oferit Londrei"

Negociatorul-şef al Uniunii Europene (UE) pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat, ieri, că Bruxelles-ul nu mai are nimic de oferit Londrei, iar acum trebuie să ia în calcul posibilitatea unui "divorţ dezordonat" al Regatului Unit de blocul comunitar.

"UE a făcut tot ce a putut ca să ajute adoptarea acordului de retragere", a afirmat Barnier pe contul său de Tweeter, adăugând: "Impasul actual poate fi rezolvat doar în Marea Britanie. Pregătirile noastre pentru o eventuală ieşire a britanicilor din UE fără acord sunt mai importante decât erau anterior".

Amintim că, marţi, deputaţii din Camera Comunelor de la Londra au votat împotriva acordului de Brexit negociat de premierul Theresa May cu UE.

Ieri seară, parlamentarii urmau să se exprime, prin vot, dacă vor exclude sau nu varianta unui Brexit fără acord, după care are loc un vot pentru amânarea datei oficiale de Brexit.

Chiar dacă, după votul de respingere, au apărut voci care susţineau că Brexitul nu va mai avea loc la data prevăzută - 29 martie - Boris Johnson, unul dintre liderii susţinătorilor duri ai Brexitului, a declarat că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană aşa cum s-a prevăzut, la data menţionată, în urma unui acord de ultim moment.

Fostul ministru britanic de Externe a declarat la postul de radio LBC: "Negociatorii britanici şi europeni vor ajunge la un compromis cu cinci minute înainte de miezul nopţii (n.r. în 29 martie)", pentru ca Brexitul să aibă loc.

Boris Johnson anticipa, ieri, că parlamentarii britanici se vor pronunţa, probabil, împotriva unei ieşiri din UE fără acord. În opinia sa, Guvernul condus de Theresa May trebuie să se întoarcă la Bruxelles pentru negocierea unui nou acord.

Comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, a declarat, ieri, că a venit momentul ca britanicii să spună ce vor, după ce au spus "ce nu vor".

Germania, cea mai mare economie din Europa, şi-a exprimat speranţa, prin vocea comisarului european Gunther Oettinger, că Marea Britanie va amâna retragerea din UE, iar Londra şi Bruxelles-ul vor ajunge la un acord care să susţină extinderea termenului ieşirii din blocul comunitar.

Euler Hermes: "Numărătoarea inversă pentru BREXIT poate dura"

Numărătoarea inversă pentru BREXIT poate dura, consideră analiştii de la Euler Hermes. Aceştia au transmis: "Suntem în continuare în aşteptarea unui acord pe ultima sută de metri care să permită evitarea unui BREXIT dezorganizat la 29 martie 2019. Acesta poate îmbrăca forma (i) ratificării unui acord BREXIT revizuit de Parlamentul Regatului Unit la data de 14 februarie sau puţin după această dată; (ii) unei prelungiri a Articolului 50 până în iulie sau decembrie 2019".

Având în vedere poziţia dură a UE cu privire la renegocieri şi termenele foarte scurte, o prelungire a Articolului 50 pare din ce în ce mai probabilă, subliniază specialiştii citaţi. Aceştia menţionează că o decizie în legătură cu prelungirea datei ieşirii din UE deschide trei posibilităţi relevante: (i) un acord Brexit renegociat care va permite Regatului Unit să iasă din uniunea vamală după o perioadă prestabilită de timp; (ii) un al doilea referendum; (iii) un Brexit în formă "blândă" ca urmare a schimbării conducerii politice.

Euler Hermes mai arată: "Deşi scenariul în care situaţia ajunge pe marginea prăpastiei va fi probabil evitat, incertitudinea care planează asupra condiţiilor ieşirii din UE şi a relaţiilor comerciale post Brexit rămâne la un nivel ridicat. Se preconizează că reticenţa investitorilor şi efectele de frânare a comerţului vor conduce la o reducere a creşterii anuale a PIB cu 0,3 pp şi, respectiv, la o creştere economică de 1,2% în 2019 şi 1,0% în 2020.

Din punct de vedere economic, un acord rezonabil pe termen lung între Regatul Unit şi UE va impune ajungerea la un compromis funcţional cu privire la problema frontierei irlandeze, tarifele zero asupra bunurilor şi drepturile de desfăşurare a activităţii în altă ţară ("passporting"), pentru sectorul financiar din Regatul Unit. Având în vedere că Regatul Unit vizează şi autonomia în negocierea relaţiilor comerciale cu ţările care nu sunt membre UE, va fi nevoie de un Acord de liber schimb pe model norvegian. În prezent însă, nu pare să se fi ajuns la o majoritate care să susţină această soluţie în Regatul Unit. De asemenea, negocierile cu privire la viitorul relaţiilor comerciale vor fi cel puţin la fel de dificile ca cele pe marginea acordului de ieşire din Uniune. Aşadar, ne aşteptăm la o perioadă de tranziţie prelungită dincolo de finalul anului 2021. Incertitudinea va predomina, iar creşterea economică a Regatului Unit nu va depăşi în medie +1,5% pe toată durata perioadei de tranziţie".

Euler Hermes: "România nu are o rezoluţie asupra tipului de relaţii comerciale pentru perioada aferentă ieşirii din Uniune"

În ceea ce priveşte ţara noastră, în acest moment nu avem o rezoluţie asupra tipului de relaţii comerciale pentru perioada aferentă ieşirii din Uniune, apreciază analiştii. Prin urmare, oricare din cele trei scenarii este încă posibil, iar România, ca parte a blocului comunitar, nu va putea negocia separat un acord bilateral, conform surselor citate. Acestea precizează: "Deşi în ultimii ani România înregistrează un deficit al contului curent din schimburile comerciale cu partenerii externi (mai mult de 70% din exporturi dar şi din importuri derulându-se cu parteneri din Uniune), în relaţia cu Regatul Unit balanţa comercială rămâne excedentară. Exporturile au crescut mai rapid decât importurile şi, în primele 6 luni ale anului 2018 în cadrul acestei relaţii, Regatul Unit fiind constant pe locul 5 sau 6 în topul destinaţiilor de export ale produselor româneşti. Într-adevar, ca pondere în total exporturi, Regatul Unit contribuie «doar» cu 4-5% anual, însă nu trebuie neglijat că excedentul cu Regatul Unit este cel mai important ca valoare. Prin urmare, chiar şi o încetinire a comerţului în scenariul unui BREXIT fără uniune vamală ar periclita un excedent comercial anual în jurul a 700-800 milioane de EURO. Dintre sectoarele cele mai afectate după ponderea în exporturile româneşti către partenerii britanici din ultimii ani, evidenţiem aparatele şi echipamentele electrice şi componentele dar şi vehiculele, vasele şi echipamentele auxiliare, cât şi produsele textile. Cu un impact mai redus estimăm că vor fi influenţate produsele agroalimentare, mobila şi masele plastice. Cu un impact semnificativ se vor confrunta şi serviciile de transport în cazul suspendării uniunii vamale, barierele vamale putând genera o creştere a costurilor logistice cu 10% sau chiar mai mult pentru exporturile româneşti către Regatul Unit. O estimare a impactului valoric asupra excedentului comercial mai sus menţionat este dificil de calculat, ţinând cont şi de incertitudinea existentă asupra tipului de relaţie după momentul desprinderii de Uniune. Totuşi, la o simplă analiză a unui Brexit fără uniune vamală, trebuie ţinut cont că introducerea de bariere comerciale şi/sau taxe vamale în calea schimburilor comerciale poate produce dezechilibre semnificative şi rareori simetrice, atât în binomul export versus import, cât şi ca intensitate - spre exemplu, creşterea costurilor unui produs la export cu 10% poate determina o reducere valorică a livrărilor cu mult peste 10%, în cazul apelării la produse similare din alte surse de import".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dl Blanculescu anticipeaza deja ca, parlamentarii britanici urmand sa respinga toate variantele de Brexit supuse la vot, Brexitul nu va avea loc, pentru ca varianta "Brexit fara acord" este deja exclusa prin amendamentul votat ieri seara in Camera Comunelor. Numai ca, aici, exista o eroare de rationament, privind posibila inconsistenta a amendamentului votat in Camera Comunelor: Excluderea prin votul britanic a variantei "Brexit fara acord" nu va avea nicio valoare, daca cumva nu se ajunge la niciun "deal": pur si simplu, in cazul unui asemenea "vid", constatarea ca s-a produs deja Brexit-ul va ramane la aprecierea exclusiva a UE si nu mai depinde de amendamentul din Camera Comunelor, oricat s-ar da peste cap parlamentarii britanici. Ramane de vazut, dar dl Blanculescu ar trebui sa nu uite acest "detaliu", care tradeaza posibila lipsa de continut a amendamentului votat ieri seara in Camera Comunelor.

    1. cea mai buna confirmare ca este doar bataie der joc tot acest circ este comportamentul actionarului INEOS, care dupa ce a sponsorizat Brexitul si a mutat compania din UK, insa nu inainte de a pune umarul sa falimenteze Oltchimul si domnul Piperea impreuna cu avocatii White &Case we lupta sa nu plateasca inapoi statului 335 milioane EUR. Spuneti va rog domnule Blanculescu, vizionam un film cu prosti sau cu prostituate-;)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb