Analiză KeysFin: Aproape 620.000 de femei sunt acţionare sau asociate în companii din România

M.B.
Miscellanea / 7 martie

Analiză KeysFin: Aproape 620.000 de femei sunt acţionare sau asociate în companii din România

Aproape 620.000 de femei sunt acţionare sau asociate în companii active pe piaţa din România, în creştere cu 12% faţă de 2020 şi cu 43% mai multe decât în 2015, potrivit datelor analizate de KeysFin, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Această cifră reprezintă 36% din totalul acţionarilor şi asociaţilor din România. Dacă sunt incluse şi titularii de PFA, Întreprinderi Individuale şi Întreprinderi Familiale, numărul femeilor implicate direct în afaceri ajunge la aproximativ 805.000.

"Ca pondere, cifra reprezintă 36% din totalul acţionarilor şi asociaţilor din România, iar dacă adăugăm şi titularele de PFA/Întreprinderi Individuale/Întreprinderi Familiale, ajungem la aproximativ 805.000 de doamne implicate direct în afaceri", a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

Analiza KeysFin, realizată pe baza datelor financiare raportate la Ministerul Finanţelor pentru 2023, arată că peste 341.000 de companii locale (37% din total) sunt controlate majoritar de femei, iar cifra lor de afaceri cumulată a fost de 342 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 13% din totalul business-urilor din România.

În medie, companiile deţinute majoritar de femei au trei angajaţi, un rezultat net de 104.000 lei şi o cifră de afaceri de peste un milion de lei, 95% dintre acestea fiind microîntreprinderi. Cele mai multe afaceri cu acţionariat feminin sunt înregistrate în domeniul comerţului, activităţilor profesionale şi industriei prelucrătoare. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, cele mai mari venituri sunt generate de afaceri din comerţ (147 miliarde de lei), industria prelucrătoare (42 miliarde de lei) şi construcţii (40 miliarde de lei), conform comunicatului.

Femeile din România au înregistrat cele mai mari venituri brute în IT&C, unde salariul mediu brut a fost de 12.197 lei, urmate de sectorul energiei şi gazelor, cu 12.046 lei, şi industria extractivă, cu 11.400 lei. În schimb, cele mai mici venituri au fost raportate în sectorul hotelier şi al restaurantelor, cu o medie de 4.075 lei lunar. În anumite industrii, femeile câştigă mai mult decât bărbaţii, precum în serviciile administrative şi suport (+17%), industria extractivă (+16,7%) şi construcţii. La polul opus, diferenţele salariale cele mai mari în favoarea bărbaţilor se înregistrează în intermedieri financiare şi industria prelucrătoare.

România are al treilea cel mai redus decalaj salarial între femei şi bărbaţi la nivelul Uniunii Europene, cu un diferenţial de doar 4,5%, conform Eurostat. Acest nivel este depăşit doar de Luxemburg, care a raportat un decalaj negativ, şi de alte state cu politici avansate privind echitatea de gen. În schimb, state dezvoltate precum Estonia, Austria şi Cehia înregistrează diferenţe semnificative între salariile bărbaţilor şi ale femeilor, de peste 18%.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5791
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2147
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9195
Gram de aur (XAU)Gram de aur429.7070

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb