ANALIZĂ UNTRR, DESPRE UN BREXIT FĂRĂ ACORD: Importurile se vor scumpi cu până la 18%

I.V.
Politică / 24 ianuarie 2019

Importurile se vor scumpi cu până la 18%

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), fără un acord, va duce la scumpirea importurilor, pentru România, cu 10-18%, şi va avea implicaţii serioase pentru transportul rutier şi schimburile comerciale dintre cele două state, potrivit unei analize publicate, astăzi, de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

În prezent, între UE şi Regatul Unit există un acord preliminar de retragere şi a fost pregătit un document general referitor la viitoarea relaţie UE - Regatul Unit. Acordul preliminar de retragere a fost aprobat de guvernul britanic şi de şefii de stat ai UE. Camera Comunelor a Regatului Unit a respins acest acord la 15 ianuarie 2019 cu o majoritate covârşitoare.

UNTRR atenţionează că probabilitatea unui Brexit "dur", fără acord, este foarte mare, cu implicaţii serioase pentru companiile de transport rutier de marfă şi companiile logistice din Regatul Unit, UE27 şi Spaţiul Economic European (SEE).

"Toate produsele pe care România le va importa din Regatul Unit vor fi mai scumpe. Estimările arată că toate costurile vor creşte între 10-18% tocmai datorită timpilor de aşteptare, procedurilor administrative şi a costurilor cu taxele vamale pentru produsele care vor fi transportate din Regatul Unit şi UE", a declarat secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu.

La sfârşitul anului 2018, Comisia Europeană (CE) a luat în considerare şi varianta unui Brexit fără acord. La 19 decembrie 2018, a fost prezentat un plan de contingenţă (plan B) care include o serie de propuneri legislative în cazul în care Marea Britanie ar părăsi UE fără un acord.

"Planul şi propunerile legislative conţin măsuri unilaterale ale UE pentru accesul pe piaţa UE a transportatorilor rutieri stabiliţi în Regatul Unit şi pentru controlul vamal. Aceste propuneri trebuie examinate şi adoptate de Parlamentul European şi de Consiliu. Intrarea lor în vigoare va depinde de măsurile reciproce britanice pentru transportatorii stabiliţi în UE27. Comisia Europeană ar putea prezenta mai multe propuneri legislative privind transportul rutier de mărfuri", se arată în comunicat.

UNTRR avertizează că operatorii de transport ar trebui să se pregătească din timp, în condiţiile în care multe aspecte sunt incerte. La 30 martie 2019, Regatul Unit ar urma să iasă din UE. Asta va implica, fie că va exista sau nu un acord, că formalităţile vamale vor trebui respectate de operatorii stabiliţi de UE, SEE şi Marea Britanie, potrivit UNTRR. Astfel, operatorii de transport rutier de marfă şi operatorii de logistică vor avea mai multe opţiuni, inclusiv aceea de a efectua ei înşişi formalităţile vamale, de a lăsa la latitudinea clientului această operaţiune sau de a externaliza acest serviciu.

"În cazul în care operatorii de transport nu vor efectua formalităţile vamale ei înşişi, vor trebui, cel puţin, să se asigure că toate documentele au fost completate corect înainte de începerea cursei. În cazul în care autovehiculul va fi oprit pentru control, toate documentele trebuie să fie completate corect", se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Care va sa zica faptul ca nu intram in Schenghen ca nu " vrea muschii lor = Olanda + Germania " ne scumpesc si noua produsele cu 10- 18% ?

    Dracu ,daca tot trebuie sa vindem Constanta = port , sa o vindem la USA SI SA CEREM SA FIM AL N-LEA STAT Nu rideti , ca ce am facut pina acum e mai jenant !!! 

    Ma gindesc la DL NASTASE CARE A VINDUT OMV -ul la austrieci .Sa mori de ris daca esti din Ungaria. 

    Ungaria i-a pus la punct pe OMV-Austria ,desi nu are resursele si traditia noastra in petrochimie,

    Ce e petrochimia in Romania ? O amintire ceausista care avea un coeficient de valorificare de 600% si locuri de munca bine platite si facute pe munca si banii nostrii ! 

    1. Tu lauzi epoca ceausistä,dar nu cunosti cä industrializarea tarii din anii '70 s-a fäcut cu miliardele de$ pe care i-a luat ceascä de la occident! In anii '80 dictatorul a hotarât sä restituie aceste miliarde,färä sa fie obligat,punând economia tarii pe butuci!

    Dacä se scumpesc importurile din Marea Britanie,este un lucru bun pt Romania! Vom importa mai putin sau vom importa de la alte tari din ue!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb