ANCA DRAGU, MINISTRUL FINANŢELOR, DESPRE PROGRAMUL PRIMA CASĂ: "Avem în vedere elaborarea unei strategii în premieră pe termen mediu"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 septembrie 2016

"Avem în vedere elaborarea unei strategii în premieră pe termen mediu"

MFP vrea să suplimenteze cu 500 milioane lei plafonul pentru Prima Casă

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vizează elaborarea, în premieră, a unei strategii pe termen mediu pentru Programul Prima Casă, potrivit Ancăi Dragu, ministru de resort, care a precizat: "Avem în vedere şi elaborarea în premieră a unei strategii pe termen mediu pentru Programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP şi aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparenţa şi predictibilitatea solicitată atât de beneficiarii programului, cât şi de dezvoltatorii de locuinţe şi de instituţiile de credit".

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a întocmit Proiectul Strategiei Naţionale a Locuirii, obiectiv prevăzut în Programul Naţional de Reformă (PNR), care constituie platforma-cadru pentru definirea reformelor structurale şi a priorităţilor de dezvoltare ce ghidează evoluţia României până în anul 2020, în concordanţă cu traiectoria de atingere a obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Strategia de Locuire îşi propune să modifice programul Prima Casă.

Proiectul menţionează: "Plafonul de garantare de 60.000-70.000 euro nu este destul de eficient în filtrarea şi orientarea către persoanele care au cu adevărat nevoie de acest tip de asistenţă din partea guvernului. Un criteriu de eligibilitate bazat pe venit ar putea fi o soluţie în această privinţă. Astfel, eligibilitatea pentru obţinerea garanţiei din cadrul programului «Prima Casă» ar putea să se bazeze pe criteriul de venit".

Specialiştii care au întocmit strategia, elaborată sub coordonarea Băncii Mondiale, subliniază că împrumuturile contractate prin programul Prima Casă au reprezentat 90% din creditele ipotecare, începând cu 2009, şi au reactivat în mare parte piaţa ipotecară.

Aceştia menţionează: "De la lansarea programului şi până în decembrie 2015 au fost acordate peste 166.000 de garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3,2 miliarde euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde lei, menţionează iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege arată: "În anul 2016, rata dobânzii pentru împrumuturile care vor fi acordate în cadrul programului «Prima Casă» a fost redusă cu jumătate de punct procentual. Plafonul garanţiilor (1,69 miliarde de lei pentru 2016) este mult mai mic faţă de cel acordat pentru 2015, când băncile au avut la dispoziţie 2,8 miliarde de lei pentru a garanta 50% din creditele ipotecare acordate populaţiei prin acest program.

Se consideră că forţa cu care s-a relansat sectorul rezidenţial în ultima perioadă ar putea fi diminuată de eventuala stopare a programului Prima Casă. Câteva modificări ale programului "Prima casă" ar putea ajuta la soluţionarea unora dintre aceste probleme: de exemplu, printr-o direcţionare mai bună către gospodăriile care altfel nu ar putea contracta o ipotecă, efectele de distorsionare ar putea fi reduse, deoarece veniturile beneficiarilor ar corespunde preţurilor locuinţelor mai mici, iar cheltuielile publice ar fi direcţionate corespunzător către gospodăriile cu venituri mai mici".

MFP a anunţat, ieri, că a propus suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casă.

Comunicatul transmis de Ministerul Finanţelor arată că propunerea vine atât în sprijinul potenţialilor beneficiari ai Programului, cât şi a celor care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare prin Prima Casă şi care, în lipsa alocării resurselor necesare, sunt în pericol de a pierde avansurile plătite, fiind în imposibilitate să îşi mai finanţeze tranzacţiile prin Program.

Astfel, prin proiectul supus dezbaterii publice de modificare şi completare a Anexei 1 la HG. 717/2009, a fost propusă suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanţii pentru Prima Casă.

Documentul citat arată: "Aşa cum am anuntat, venim în ajutorul românilor care vor să cumpere o locuinţă şi majorăm pentru a doua oară anul acesta plafonul de garanţii alocat pentru Prima Casă. Suma suplimentară nu afectează ţinta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent".

Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finanţelor Publice propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliţi în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului Prima Casă. Astfel, accesul la garanţii va putea fi accesibil tuturor.

Totodată, iniţiativa legislativă mai vizează asigurarea unor condiţii obiective de alocare a plafoanelor anuale între băncile comerciale aflate în Program şi armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reală a acestor finanţatori de acordare a creditelor.

De la începutul anului şi până la data de 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garanţii, în valoare totală de 2,16 miliarde lei. În total, de la lansarea Programului (în anul 2009) şi până la finalul lunii iulie 2016, au fost acordate 195.905 de garanţii, în valoare totală de 16,7 miliarde lei, potrivit MFP.

În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.

Mai mulţi bancheri au estimat, în ultimul an, că Programul Prima Casă se apropie de final, îndeplinindu-şi rolul pe care şi l-a propus. Acest program a fost disputat şi în cadrul dezbaterilor pe marginea Legii dării în plată, în final fiind exclus de sub auspiciile acestei legi.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Trăiască subvențiile pentru banci.

    Doamna viceguvernator BNR face ce știe mai bine.Drenează resurse publice către bănci.  

    Ajutoare pt banci.

    Foarte bine, macar cineva se gandeste la tanara generatie, familii tinere, debutante, nu cum face Piperea care ii ia in ras sau sluga lui Dan din Cisnadie care ii trimitea la munca-n strainatate si care isi asmutea postacii [Fragment eliminat, conform regulamentului.] sa ii spurce in toate felurile!

    Tinerii au nevoie de locuinte asta e clar, nu au nevoie sa isi traiasca vietile la cheremul lui Stanescu, Ciubotaru, Hadarean, Mitache sau a altor bisnitari imobiliari de chirii, din spatele GCCC. 

    1. Draga "Puzderiu", nemernicia ta si a altor postaci se vede clar din faptul ca sinteti niste anonimi de rea credinta. Macar sunteti bine platiti sa intoxicati?

      E bine plătita postaceala bancara.

      Ce poate fi mai grav,e ca postaceala asta vine dintr-un buget.Dacă e public e nasol. 

      Pentru postac ,bineînțeles.

      Nenorocesc tinerii cu prima casa.

      Preturile ridicate la apartamente prin aceasta intervenție în piata fac ca tinerii sa se împrumute cu 15-20 mii mai mult decât ar fi avut nevoie dacă nu exista prima casa. 

      Partea urâtă e ca atunci când dobânzile vor creste tinerii la care se gândește viceguvernatoarea DRAGU vor pierde casele și vor ramane datori vânduți statului. 

      Bancile vor primii banii de la Stat, deci unde e câștigul tinerilor?  

      Câștiga un jug și Statul un deficit mai mare în viitor.

      La prima casa nu se aplica ldp, carne de tun pentru viitor.

      Adevarul e ca voi astia care vreti sa ii trimiteti pe altii in chirie pe viata doar ca sa scapati voi de datorii si sa va "razbunati pe gulerele albe", sunteti plini de buna credinta.

      Unii au cumpărat cash si va ureaza succes. Următoarea criza trimite băncile in cartea de istorie. Debitorii Prima Casa ajung in bazele de date ale datornicilor ANAF.

      Da Ciubotarule dar unii n-au banet cash la discretie asa cum ai tu...

    Curios! nu mai percutam la comanda europeana care ne indeamna sa acceptam chiria in loc de proprietate? 

    1. Corect. Brusc bancile ne vor proprietari.

      Brusc Hadarean, Stanescu, Cristache, Nedoni, Cercel si alti din astia care traiesc din chirii ne vor chiriasi, de ce oare?

    ANCA DRAGO, te iubim. 

    Programul Prima Casa a fost initial gandit pentru a limita prabusirea drastica preturilor imobilelor din 2009, fiind un cadou bancilor comerciale care, nu numai ca erau stimulate sa acorde in continuare credite ipotecare, dar care isi conservau portofoliul de garantii prin faptul ca piata imobiliara nu se ducea in cap. Dar, ca in orice economie de piata, cineva castiga, altcineva pierde. Pierzatorii, in acest caz, au fost "familiile tinere, debutante" cum le numeste Puzderiu in comentariul sau, care au platit un pret mai mare pe apartamentele cumparate, daca n-ar fi existat ajutorul de stat. Bancile ar fi continuat sa acorde credite, chiar si in absenta programului, caci altfel ar fi fost silite sa traga obloanele iar pretul imobilelor s-ar fi stabilizat la un nivel de echilibru dictat de piata, insa mult mai mic decat in prezent.

    De circa 1-2 ani conditiile de credit standard au ajuns comparabile (poate cu exceptia avansului) cu cela ale programului Prima Casa, prin urmare nu prea vad utilitatea continuarii acestui program...desigur, reprezentantii bancilor - principalii beneficiari, sustinatori si lobbysti ai ajutorului de stat ar gasi argumente de genul "tinerii nostri au nevoie sa se imprumute..." pentru a ma contrazice. 

    Pentru ca bancile au primit prin programul Prima Casa un ajutor din partea statului, ar fi trebuit sa accepte, in contrapartida, legea darii in plata fara prea multe obiectii sau amenintari (cum e cazul raiffeisen). Statul se afla in pozitia de a-si permite (si ar trebui sa o faca!) sa sanctioneze prompt atitudinea bancilor impotriva oricaror masuri de protectie a consumatorilor.

    In ceea ce priveste singurul avantaj al imprumutatilor prin Prima Casa a fost ca nu li s-a rapit dreptul de a deveni sclavii bancilor...pardon, proprietari de apartamente supraevaluate. 

    1. 0,3 rata de neperformanta. De vreo 2 luni nu mai sunt fonduri pentru P.C., nu s-au mai dat credite prin acest program si, ce sa vezi, preturile au crescut in marile orase ;)

      Asa ca lasa balivernele lui Voivozeanu si Dan trimise in script de Becula. Muta tambalu' la alta masa. 

      Pentru ca ROBOR e minim istoric.

      Mai vorbim când o sa crească cu 1-2 puncte procentuale. 

      Ia sa vezi 5 la suta rata de neperformanta. 

      Sa vezi ce mai plătim noi bancilor din buget . 

      Aia o sa aibă profit,noi deficit.

      Și tineri vor fi popriti pe viata .Sclavi la ANAF. 

      Poate ne explica Anca de ce mai exista pc.

      Cooorect.

      Repet, nu mai vanturati minciunile urat mirositoare ale lui Piperea si Voivozeanu ca rade lumea de voi cu convulsii. De un an de zile tot rulati aceleasi penibilitati. S-a vazut cata incredere au tinerii in voi cand au epuizat fondurile PC in mai putin de 3 luni:)))))

      Te-ai adresat domnului Make? 

      Hai sictir [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      Esti beat crita!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb