Anchetă pe contractul cu "Sterling"

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 19 martie 2009

Deputaţii din Comisia de Industrii şi Servicii au decis, în şedinţa de ieri, înfiinţarea unei comisii de anchetă a contractului prin care compania canadiană "Sterling" a concesionat resursele de petrol şi gaze din platoul Mării Negre. Iulian Iancu, preşedintele comisiei, ne-a declarat: "Vom supune această decizie aprobării Biroului Permanent al Camerei de săptămâna viitoare. Noi vom cere acceptul pentru înfiinţarea, la nivelul Comisiei de Industrii, a unei subcomisii de anchetă care să analizeze condiţiile în care a fost încheiat contractul cu Sterling şi actele adiţionale ale acestuia. Decizia a fost luată în urma audierii preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gelu Mărăcineanu".

Domnia sa ne-a precizat că demersul deputaţilor nu se opreşte aici. Având în vedere că "Sterling" vrea să vândă afacerea cu 100 milioane de dolari către compania "Melrose Resources", parlamentarii vor să blocheze această acţiune. Astfel, Comisia de Industrii a dezbătut Ordonanţa de Urgenţă 101/2007, prin care Guvernul Tăriceanu a modificat Legea Petrolului. Potrivit lui Iulian Iancu, vor fi propuse noi redevenţe pentru concesiunile petroliere, care nu privesc doar contractul cu "Sterling" şi care trebuie să aducă statului mai mulţi bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb