Anchetarea conducerii nu a afectat rezultatele "Rompetrol Rafinare"

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 28 iulie 2005

Rompetrol Rafinare (RRC), principala companie a Grupului Rompetrol, a prezentat rezultate financiare consolidate peste aşteptări pe primele şase luni ale anului. Profitul net pentru prima jumătate a anului 2005 a trecut de un nivel record de 71 de milioane de dolari, la o creştere de 65% a cifrei de afaceri consolidate care a atins 989 de milioane de dolari. Profitul operaţional calculat înainte de dobînzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a crescut cu 313%, depăşind 97 de milioane de dolari. Aceste rezultate sînt cele mai bune obţinute de la înfiinţarea companiei.

Pentru anul în curs, preşedintele "Rompetrol", Dinu Patriciu, estimează o cifră de afaceri între 2,2 şi 2,5 miliarde de dolari. Domnia sa susţine că, pentru întreg anul 2005, valoarea profitului (EBITDA) este preconizată a fi de circa 150-160 milioa-ne de dolari. Cuantumul taxelor pe care rafinăria le-a plătit către bugetul de stat în primele şase luni a însumat 342 milioane de dolari, ceea ce reprezintă o creştere subtanţială comparativ cu nivelul din perioada similară a anului precedent.

Preşedintele Rompetrol a mai declarat ieri: "Creşterea preţului ţiţeiului nu a avut impact pozitiv asupra realizării de profit, ci, contrar aşteptărilor, unul negativ, întrucît a condus la ajustarea cheltuielilor cu materiile prime. Majorarea cifrei de afaceri nu a fost determinată însă de creşterea preţului ţiţeiului, însă a fost influenţată într-o anumită măsură".

În prima parte a anului viitor, preţul carburanţilor ar putea creşte ca urmare a majorării barilului de ţiţei la nivelul de 80 de dolari.

Dinu Patriciu a declarat: "Cotaţia ar putea să fluctueze între 60-80 de dolari pe baril pînă la sfîrşitul anului, ceea ce ar determina o scumpire a preţului carburanţilor cu pînă la 4% pentru fiecare majorare cu 10%".

Rafinăriei nu i-a fost iertată nici o datorie

După primele şase luni ale acestui an, suma plătită de "Rompetrol" la bugetul de stat se ridică la 342 milioane de dolari, iar estimările de la sfîrşitul anului, arată că taxele către stat se vor ridica la circa 800 milioane de dolari. În primul trimestru al anului 2005, "Rompetrol" a plătit peste 180 de milioane de dolari la bugetul de stat (circa 60 milioane de dolari în fiecare lună).

În 2004, taxele plătite la bugetul de stat au reprezentat aproximativ 6,2% din totalul veniturilor bugetului de stat. Această cifră reprezintă echivalentul a peste 1.000.000 pensii anuale medii în România (din cei 5 milioane de pensionari), respectiv 20% din totalul pensiilor din ţara noas-tră.

Dinu Patriciu susţine: "«Petromidia» este singura rafinărie din România care nu a beneficiat de facilităţi fiscale la privatizare - februarie 2001- singura rafinărie căreia nu i-a fost iertată nici o datorie (în condiţiile în care penalităţile/majorările de întîrziere reprezentau aproape 50% din datoria istorică)".

Dată fiind finalizarea procesului de privatizare, domnia sa susţine că au fost semnate acorduri de externalizare a unor funcţiuni tehnologice. De asemenea, vor fi constuite două fabrici - una de hidrogen şi alta de acid sulfuric - care să elimine reziduurile de sulf.

În 2005, "Rompetrol Rafinare" îşi va continua programul de investiţii pentru a-şi menţine avantajul competitiv şi pentru a depăşi standardele de calitate şi normele de protecţie a mediului.

Despre Rompetrol:

Grupul Rompetrol N.V. este cel mai mare grup industrial românesc privat cu majoritatea operaţiunilor şi activelor în România şi Europa de Sud-Est. Principalele activităţi ale Grupului sînt în domeniile rafinare şi marketing/vînzare de produse petroliere, cu interese adiacente în explorare, producţie şi alte servicii pentru industria petrolieră cum ar fi foraj, construcţii, transporturi, etc. Grupul are peste 7.500 de angajaţi şi a realizat o cifră de afaceri de 1,61 miliarde USD în 2004, urmărind să devină una dintre cele mai mari companii petroliere integrate din regiune şi să obţină o poziţie puternică în bazinul Mării Negre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb