ANCPI: Peste 4,7 milioane de hectare cadastrate şi alte 6,9 milioane sunt în lucru

T.B.
Miscellanea / 4 iulie 2023

ANCPI: Peste 4,7 milioane de hectare cadastrate şi alte 6,9 milioane sunt în lucru

În primele şase luni ale anului 2023, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, gratuit pentru cetăţeni, 598.440 de imobile. În aceeaşi perioadă au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în 25 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) şi în sectoare cadastrale, cu o suprafaţă de peste 400.000 de hectare. În total, prin programele derulate, ANCPI a finalizat înregistrarea proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară în 193 de localităţi şi în 22.372 de sectoare cadastrale, suprafaţa înregistrată depăşind 4,7 milioane de hectare.

ANCPI, instituţie publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), realizează lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, gratuit pentru cetăţeni, în 2.405 UAT-uri, din totalul de 3.181. Suprafaţa în lucru, pentru care vor fi deschise noi cărţi funciare, este de peste 6,9 milioane de hectare. Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020.

Dintre cele 193 de localităţi în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor, 74 au beneficiat de fonduri europene prin Proiectul major "Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România", finanţat prin POR.

În prezent, se desfăşoară lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localităţi, cu finanţare europeană, în 483 de comune.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 7,10 milioane de hectare (74%).

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor. ANCPI este beneficiarul Proiectului major "Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România", inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 - cofinanţare de la bugetul de stat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce nu recunoaște nimeni!

    Pe la tara/oraș 

    S a făcut o cadastrare superficială 

    O simpla întrebare: 

    La câți oameni li s au dat un act constatator după verificarea parcelor? 

    Au venit cu personal necalificat sau trimis special 

    Se făceau că face o schiță pe o hârtie A4 și gata 

    Așa pun hoții pe pământurile oamenilor

    Nu se sesizează nimeni 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb