Andrei Alexandru a pierdut procesul cu CNSAS la ÎCCJ, care a decis vineri, definitiv şi irevocabil, desfiinţarea deciziei Curţii de Apel, ce dăduse câştig de cauză fostului consilier al lui Nicolae Văcăroiu, şi revenirea la verdictul iniţial, de colaborator al fostei Securităţi, potrivit Realitatea.net.
Alexandru a câştigat, în iunie 2010, procesul pe care îl avea cu CNSAS la Curtea de Apel, însă Consiliul a făcut recurs la ÎCCJ. "În timp ce Curtea de Apel nu a luat în considerare ceea ce susţinea CNSAS, că aş fi dat note informative în perioada în care am făcut armata, ÎCCJ a considerat că existe probe în acest sens, deşi nici măcar CNSAS nu avea dovezi", a declarat fostul consilier al lui Nicolae Văcăroiu.
1. cnsas
(mesaj trimis de andrei alexandru în data de 08.05.2011, 18:52)
Pot sa inteleg toate vorbele grele aruncate impotriva mea. E infamant sa fii declarat "turnator" de cea mai inalta instanta jurudica. II rog insa pe cei care ma injura sau ma condamna sa se gindeasca cum s-ar simti ei sa fie condamnati la stilpul infamiei din considerente politice, pe baza unor probe care nu exista fizic. Asa s-a intimplat in cazul meu la ICCJ. Altfel a fost procesul la Curtea de Apel Bucuresti, si de aceea am cistigat. Acolo s-a judecat doar pe probele existente fizic la dosar si nu pe speculatii, ca la ICCJ. Voi sesiza CSM in legatura cu acest abuz al completul 3, Contencios Administartiv de la ICCJ, pentru ca sa nu mai sufere si altii in viitor. Cit despre CNSAS, acolo votul la fost initial 4 la 4 si dupa o cearta serioasa adversarii PSD au reusit un 5 la 3 politic si nu bazat pe probe. Andrei Alexandru