ANDREI BOBAR, ROMGAZ:  "Am fundamentat dividende de 500 milioane lei, dar statul a cerut 700 milioane lei"

TEONA TOMOIAGĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 noiembrie 2018

 "Am fundamentat dividende de 500 milioane lei, dar statul a cerut 700 milioane lei"

Conducerea Romgaz (SNG) a fundamentat dividende suplimentare de 500 milioane lei, însă acţionarul majoritar, Statul Român prin Ministerul Energiei, a cerut distribuirea a 700 milioane lei, propunere care se va regăsi pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor din 6 decembrie, a declarat, astăzi, Andrei Bobar, directorul economic al Romgaz, într-o conferinţă de presă.

Domnia sa a afirmat: "La sfârşitul săptămânii trecute, Romgaz a primit o solicitare din partea acţionarului majoritar pentru a fundamenta o distribuire de dividende. În urma analizei pe care am efectuat-o, şi aici mă refer la conducerea executivă şi avizată din cadrul Consiliului de Administraţie, s-a fundamentat suma de 500 milioane lei, sumă pe care societatea o poate distribui în urma solicitării. Ulterior, în cadrul acestei săptămâni, am primit o solicitare din partea acţionarului majoritar pentru distribuirea sumei de 700 milioane lei, nu de 500 milioane lei, care fusese avizată iniţial. Romgaz nu a greşit cifrele, pentru că ar putea fi acuzată de manipularea pieţei de capital. Vorbim de analiza proprie a conducerii executive şi a Consiliului de Administraţie, iar apoi vorbim de solicitarea înaintată de acţionarul majoritar. Vom merge în Adunarea Generală a Acţionarilor cu 700 milioane lei. Aceasta a fost convocată, iar Consiliul de Administraţie nu mai poate face completări pe ordinea de zi a acelei şedinţe, ci doar un acţionar poate să facă acest lucru. Aşadar, solicitarea primită din partea acţionarului majoritar cu suma de 700 milioane lei va fi singura care va exista pe convocator".

Adrian Volintiru, directorul general al companiei, a precizat că în momentul în care s-a fundamentat suma de 500 milioa-ne lei s-a ţinut cont de programul de investiţii în curs, precum şi de cel pentru anul viitor, dar şi de alte cheltuieli curente.

Potrivit directorului general al companiei, Romgaz are în vedere pentru anul viitor un buget de investiţii de 2,345 miliarde lei.

Adrian Volintiru a adăugat: "Priorităţile noastre se îndreaptă, în primul rând, spre continuarea activităţii de explorare pentru identificarea de resurse noi de gaze din zona onshore, pentru acest an vorbind de un factor de înlocuire a rezervelor consumate de peste 75%. Ne dorim să îmbunătăţim acest procent, deşi am întâmpinat unele dificultăţi de investiţii, cum ar fi recuperarea terenurilor. Finalizarea termocentralei de la Iernut este o prioritate, deoarece au avut loc scăderi în producţia de energie electrică, pentru că această construcţie are loc pe amplasamentul vecin şi atunci anumite circuite trebuie întrerupte. Suntem în faza de analiză de piaţă pentru o posibilă investiţie, fie în zona de greenfield, fie în cea de achiziţie. Vom vedea la momentul oportun ceea ce este mai fezabil pentru noi, pentru petrochimie".

Totodată, Adrian Volintiru a precizat că Romgaz este atentă şi la zona de energie verde, care a devenit complementară obiectului principal de activitate a Romgaz.

Gupul Romgaz a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 1,027 miliarde de lei, în scădere cu 14%, respectiv 167,2 milioane lei, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2017, pe fondul creşterii cheltuielilor cauzate, printre altele, de majorarea redevenţelor, potrivit rezultatelor financiare ale companiei.

Profitul operaţional (EBIT) s-a situat, după primele nouă luni ale anului la 1,178 miliarde de lei, în scădere cu 15,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În intervalul ianuarie-septembrie 2018, veniturile totale sunt mai mari cu 275,7 milioane lei, înregistrând o apreciere de 8,5%, în timp ce cheltuielile totale au înregistrat o creştere de 25,7%.

Rezultatul brut este mai mic cu 13,8% faţă de perioada similară a anului precedent, ajungând la 1,218 miliarde de lei, ca urmare a următorilor factori de influenţă: redevenţa (+97 milioane lei), impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale (+104 milioane lei), modificarea politicii contabile (+59 milioane lei), diminuarea cu 26% a tarifelor de înmagazinare aprobate de ANRE, aplicate de la 1 aprilie 2018, iar scăderea producţiei de energie electrică în urma condiţiilor nefavorabile din piaţă a dus la diminuarea cu circa 55% a cifrei de afaceri înregistrate pe acest segment.

Directorul economic al Romgaz a explicat: "De la 1 aprilie 2018, activitatea de înmagazinare nu se mai desfăşoară în cadrul sucursalei de înmagazinare a Romgaz, ci am format o nouă societate care se ocupă cu această activitate. Prin urmare, începând cu primul semestru al anului 2018, societatea întocmeşte situaţii financiare la nivel de grup. Un eveniment important a fost ordinul ANRE cu modificarea tarifelor de înmagazinare, începând cu 1 aprilie 2018, în sensul că acest ordin diminuează tarifele de înmagazinare, tariful de injecţie, tariful de rezervare şi cel de extracţie, fiind diminuate cu aproximativ 26% faţă de nivelul anterior, aducând un impact nefavorabil asupra situaţiilor financiare ale grupului Romgaz. De asemenea, un alt eveniment important a fost modificarea politicii contabile privitoare la recunoaşterea costurilor cu lucrările de seismică, costurile geologice, geoficizice şi alte operaţiuni similare".

Potrivit oficialului Romgaz, până în 2018, societatea a capitalizat aceste costuri, care se amortizau în conformitate cu resursele descoperite pe acele zăcăminte.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Material interesant siutil. Rămân totuși unele neclaritati: creșterea volumului dividendele de la 0,5 la 0,7 miliarde este considerată greu de îndeplinit in timp ce investițiile de2,5 miliarde nu ridica nici o problema ! In paralel cu creșterea investițiilor scad profiturile ! Resurse financiare imense se topesc in investitiii de explorare ale carorresultate sunt incerte! ...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb