Popularitatea ţigărilor electronice a crescut tot mai mult în ultimii ani, potrivit lui Andrei Horlaci, director de vânzări în cadrul companiei Nicoten, care ne-a spus că, mai ales în 2013, a avut loc o revenire a dispozitivelor electronice de fumat "către fumătorii mai împătimiţi". Potrivit domniei sale, s-a redus mult numărul modelelor foarte mici sau foarte subţiri, fiind înlocuite de cele mai mari, "dar mult mai fiabile".
Cu toate acestea, piaţa de profil nu creşte atât de repede ca în alte ţări, unde sectorul este mai diversificat şi mai dezvoltat, în contextul în care, la noi, fumatul este permis în majoritatea locurilor publice, susţine domnia sa.
Pe piaţa de profil, în fiecare zi apare câte un nou jucător, spune reprezentantul Nicoten, precizând: "Noi credem că în piaţă sunt maxim zece jucători importanţi, şi aici mă refer la companii care sunt prezente în toată ţara prin intermediul colaboratorilor sau a magazinelor. Consider că, din toată piaţa de fumători, cei care utilizează o ţigară electronică reprezintă sub 1%".
Domnia sa este nemulţumit de modul în care este reglementat domeniul în care activează: "La noi, încă mai există unele probleme la încadrarea tarifară a acestor produse de către unii comisionari vamali, şi chiar din partea unor oficii de vamă. Nu este din vina lor, întrucât nu există încă nişte nomenclatoare centralizate care să faciliteze corecta lor încadrare. Sunt mulţi < indivizi > care aduc în ţară ţigări electronice pe persoană fizică, în cantităţi mari, iar cei care cumpără de la ei nu au nicio garanţie, nicio analiză a substanţelor, şi nici nu pot să facă nimic în cazul în care au o problemă, neexistând bon sau factură ori o firmă de la care au cumpărat".
Referitor la comportamentul consumatorilor, Andrei Horlaci ne-a declarat: "Ne aducem aminte cu drag cum ne chinuiam să le explicăm primilor clienţi, acum câţiva ani, cu ce să < mănâncă > aceste ţigări. Am trecut şi prin faza de neîncredere a consumatorilor, de îndoială dacă nu cumva sunt mai toxice decât ţigările obişnuite. Între timp, cam toată lumea a aflat care este adevărul, aşa că acum se pune problema găsirii unor produse de încredere, cu garanţie, recomandate şi care să cauzeze cât mai puţine bătăi de cap".
Compania Nicoten a investit, anul trecut, în branding şi în marketing, ne-a spus Andrei Horlaci, precizând: "Am văzut destule companii concurente care au cedat ori s-au reprofilat. Am văzut chiar anunţuri de vânzare ale unor afaceri < la cheie > cu ţigări electronice". Potrivit domniei sale, societatea se orientează, în prezent, pe piaţa autohtonă, pentru 2014 şi 2015 plănuind extinderea reţelei de distribuţie, prin adăugarea unor zone noi pe hartă. De asemenea, reprezentanţii Nicoten poartă discuţii pentru realizarea unor parteneriate care să permită creşterea expunerii brandului propriu. Cel mai nou produs din gamă este Nicoten S1. Nicoten comercializează două modele de ţigări electronice, cu toate accesoriile aferente. Compania oferă o garanţie de trei ani pentru aceste produse şi un program de "buy-back" dedicat celor care au alte produse de calitate mai slabă.