Andrei Lupu a demisionat din USR şi pleacă la REPER

F.D.
Politică / 27 iunie 2022

Andrei Lupu

Andrei Lupu

Deputatul Andrei Lupu a anunţat, astăzi, pe Facebook, că a demisionat din USR şi pleacă la REPER, Cred însă că, în acest moment, USR a devenit un spaţiu al conflictului permanent, luptele dintre facţiuni ocupă toată activitatea partidului, spune parlamentarul, conform News.ro.

"Am demisionat astăzi din calitatea de membru al USR şi, implicit, din funcţiile interne deţinute, cea de membru al Biroului Naţional şi cea de preşedinte al Filialei Prahova. Am făcut-o cu mare tristeţe şi cu o uriaşă dezamăgire. O mână de oameni în care ar fi trebuit să credem şi care ar fi trebuit să reprezinte un deziderat pentru politica românească au ales meschinăria politicii dâmboviţene şi toxicitatea confruntării permanente. Lipsa de eleganţă, de încredere în negocierea politică şi incapacitatea de a accepta alte opinii decât cele proprii au transformat o idee politică minunată, aşa cum a fost USR, într-o organizaţie profund disfuncţională", spune deputatul în postare.

Andrei Lupu precizează că a ales să plece pentru că nu vrea să invoce principii într-o organizaţie care îţi răspunde cu zâmbete cinice atunci când îi aminteşti de datoria ei morală".

"Când te implici politic, înscriindu-te într-un partid, nu faci asta de dragul partidului sau al liderilor lui, ci pentru că speri să poţi contribui cu ceva la schimbarea societăţii. Cetăţenii nu sunt instrumente ale unui partid ori altul. Dimpotrivă, partidele sunt instrumente prin care cetăţenii îşi promovează ideile politice. În ultimii patru ani, am activat politic în două partide care au promis României o schimbare decisivă şi o rupere completă de trecut.

Au fost patru ani în care am întâlnit nenumăraţi oameni dornici de a contribui la binele României, de la redactarea de programe şi până la participarea la campanii electorale ori în secţiile de votare din comune aproape părăsite. Este perioada în care mi-am făcut cei mai mulţi prieteni şi în care am cunoscut persoane pe care le voi respecta pentru tot restul vieţii. Am făcut parte din conducerea acestor partide şi port într-o bună măsură responsabilitatea pentru evoluţia lor. Am luat parte la decizii uneori înţelepte, alteori mai puţin înţelepte. Mi le asum pe toate", spune Adrei Lupu.

El mai afirmă: "Cred însă că, în acest moment, USR a devenit un spaţiu al conflictului permanent. Luptele dintre facţiuni ocupă toată activitatea partidului. Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie asumată mai degrabă de către consilieri angajaţi, în timp ce mare parte dintre aleşi sunt prinşi în dispute interne".

El arată că "nu a fost ales de cetăţeni pentru asta". "Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei şi proiecte care să devină realitate", adaugă parlamentarul.

"Începând de astăzi, voi deveni membru al REPER. Fac acest pas pentru că, indiferent câte dezamăgiri vom avea, nu ne putem permite să renunţăm şi să dăm înapoi. Suntem datori în a ne respecta promisiunile şi crezurile în faţa noastră, dar mai ales în faţa celor care au crezut în noi", mai anunţă Lupu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb