Angajaţii din poliţie şi din penitenciare amână protestele de astăzi din faţa sediului PNL

G.U.
Miscellanea / 19 aprilie 2022

Angajaţii din poliţie şi din penitenciare amână protestele de astăzi din faţa sediului PNL

Angajaţii din poliţie şi din penitenciare amână protestele din faţa sediului PNL, anunţate pentru ziua de astăzi, potrivit unui comunicat comun al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Sindicatului Poliţiştilor - SIDEPOL, notează Agerpres.

"Dialogul social deblochează criza dintre PNL şi reprezentanţii angajaţilor din poliţie şi din penitenciare. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal (PNL),

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Sindicatul Poliţiştilor - SIDEPOL au decis să amâne organizarea protestului anunţat pentru data de 19.04.2022, în faţa sediului central al partidului", se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, marţi, în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor se dezbat amendamentele la proiectul legislativ privind adoptarea OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ordonanţă care a îngheţat salariile şi pensiile românilor în plină criză a scumpirilor şi a creşterii facturilor la energie electrică şi la gaze naturale.

"Votarea amendamentelor ar reduce discriminările salariale la care sunt supuşi poliţiştii, militarii şi poliţiştii de penitenciare faţă de ceilalţi angajaţi din sectorul public. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Sindicatul Poliţiştilor - SIDEPOL consideră că aprobarea OUG nr. 130/2021 în forma sa iniţială, adoptată de Senat, reprezintă o subminare a forţelor de ordine din România. Prin măsura luată, Senatul a făcut sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională neatractiv din punct de vedere salarial pentru cetăţeni. Practic, dacă proiectul de lege ar trece de Camera Deputaţilor (for decizional) în forma adoptată de Senat, ar conduce la deprofesionalizarea poliţiei, armatei şi penitenciarelor, întrucât ar elimina concurenţa la angajarea în sistem", afirmă sindicaliştii.

Ei susţin că lipsa de investiţii în calitatea umană şi în calitatea serviciilor oferite de poliţie, armată şi penitenciare se va răsfrânge în mod cert asupra cetăţeanului român, care, pe termen mediu şi lung, va deconta măsurile luate de clasa politică.

"Un poliţist, un militar sau un poliţist de penitenciare mediocru nu poate garanta românilor siguranţă şi încredere. Prin urmare, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Sindicatul Poliţiştilor - SIDEPOL atrag atenţia deputaţilor că eventualele decizii înţelepte ale acestora în legătură cu proiectul legislativ Pl-x nr. 52/2022, luate în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, vor conduce la creşterea siguranţei cetăţenilor şi vor contribui la zădărnicirea infracţionalităţii în România", se mai arată în document.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb