Angajaţii Michelin vor intra în şomaj tehnic

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 26 noiembrie 2008

Toţi angajaţii fabricilor Michelin din România vor intra în şomaj tehnic începând cu 12 decembrie. Oficialii companiei Michelin au luat această decizie, deşi iniţial au declarat că, pentru firmă, criza economică actuală înseamnă doar reducerea producţiei. În ceea ce priveşte cele două fabrici din Zalău, respectiv Silvania şi RomSteel Cord, decizia va afecta circa 1.600 de persoane. Andrei Todea, prefectul judeţului, a declarat: "Mă nelinişteşte şi, totodată, mă supără această măsură. Totuşi, trăiesc cu speranţa că perioa-da în care fabricile vor fi închise nu va fi foarte lungă, pentru că Michelin a dovedit că este o companie puternică, ce va trece rapid peste efectele crizei economice. Pentru muncitorii care vor intra în şomaj tehnic, le cer să aibă certitudinea că guvernul va întreprinde, pe viitor, tot ceea ce se poate pentru ca aceştia să beneficieze de drepturile pe care le au", a declarat, Potrivit Agerpres, într-un mail semnat, Michelin România, se precizează, pe de altă parte, că "economia mondială continuă să se degradeze într-o manieră accelerată şi consumul să se reducă. Piaţa anvelopelor este direct influenţată de această situaţie, iar cererea scade puternic în Uniunea Europeană. Pentru a menţine stocurile la acelaşi nivel cu cererea pieţei, Michelin România este obligată să ajusteze producţia, reducând cu două săptămâni activitatea uzinelor la sfârşitul anului". În ceea ce priveşte reluarea activităţii, data va fi comunicată angajaţilor săptămâna viitoare, pe perioada cât vor fi în şomaj tehnic urmând să primească 75 la sută din salariul de bază. Silvania Zalău numără aproximativ 1.300 de angajaţi. Atât pentru piaţa internă de înlocuire, cât şi pentru cea externă, uzina de la Zalău produce diverse tipuri de anvelope - de camion, indus-triale, destinate echipării stivuitoarelor, maşinilor şi utilajelor care lucrează în minele subterane. Producţia uzinei este, în prezent, de peste 600.000 de anvelope. Pe de altă parte, uzina RomSteel Cord, ce are circa 300 de angajaţi, furnizează uzinelor Grupului Michelin cordul metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei. Zilnic, Michelin RomSteel Cord produce 10.000 de kilometri de cablu. Michelin mai are o unitate de producţie la Floreşti, Victoria, care numără aproximativ 1.850 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb