Angela Filote: "Vrem garanţii de funcţionare a MCV"

Elena Deacu
Politică / 10 mai 2015

Autorităţile au dat dovadă de naivitate crezând, în 2006, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie va fi ridicat în doar câţiva ani, iar frustările pot fi înţelese, dar Comisia Europeană vrea garanţii că sistemul va continua să funcţioneze după ridicare, a afirmat şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote.

"MCV este un capitol încă deschis al aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană şi până la un punct pot înţelege frustrările legate de acest mecanism, tocmai pentru că arată că am aderat, dar mai avem ceva unde nu s-a terminat treaba. Pe de altă parte, nu cred că în 2006, când s-a decis acest mecanism şi ambele ţări vizate au acceptat, cineva şi-a imaginat că va dura atât de mult. Cred că am dat dovadă cu toţii de naivitate, pentru că am crezut că în câţiva ani se rezolvă lucrurile", a transmis Angela Filote, la Realitatea TV.

Ea a arătat că sistemul funcţionează, dar există îngrijorări legate de sustenabilitate şi ireversibilitate.

"Ne-am dori să avem toate garanţiile că funţionează şi azi şi va funcţiona şi mâine şi, dacă poimâine ridicăm MCV-ul, el tot va funcţiona. De aceea avem încă acest mecanism. La Comisia Europeană ne dorim ridicarea acestui mecanism la fel de mult ca cele două state, pentru că, în momentul în care se va ridica, înseamnă că nu vom mai avea niciun fel de problemă în aceste două state în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei", a spus Filote.

Ea a amintit că preşedintele Comisiei Europene şi-a exprimat dorinţa ca MCV să fie ridicat în intervalul mandatului său de cinci ani, dar a precizat că cea mai bună dovadă a succesului MCV va fi atunci când corupţia va deveni inacceptabilă social, iar cetăţeanul se va opune şi revolta împotriva corupţiei, ceea ce nu este cazul în prezent.

Filote a anunţat totodată că o echipă de experţi ai CE va veni în România în scurt timp, pentru noi discuţii cu autorităţile române.

În urmă cu trei săptămâni, premierul Victor Ponta a afirmat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie o fi atins obiective importante, România având o justiţie independentă, dar un mecanism aplicat doar pentru România şi Bulgaria este depăşit de situaţia actuală, fiind nevoie de unul european pentru toată lumea.

La acel moment, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, la Bruxelles, că se va putea vorbi despre eliminarea MCV în momentul în care Parlamentul va aproba cererile de ridicare a imunităţii şi când nu vor mai fi propuneri de limitare a competenţelor instituţiei pe care o conduce.

Kovesi a arătat că evaluarea MCV "nu are de ce să ne îngrijoreze, nu are de ce să ne încurce, ci, dimpotrivă, poate să rămână în continuare un instrument util".

În schimb, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a spus, la Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European, că România a depăşit etapa reformei sistemului judiciar, acum consolidând sistemul, şi nu mai este nevoie să fie în defensivă pe acest subiect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb