Angela Merkel, un maestru al subminării poziţiei Germaniei în Europa?

A mai trecut o rundă a alegerilor de la nivelul landurilor germane, iar rezultatul a fost, din nou, un dezastru pentru CDU (Uniunea Creştin-Democrată), partidul cancelarului Angela Merkel.

O cădere majoră a înre­gis­trat şi partenerul din coaliţia guvernamentală, Partidul Social Democrat, iar Bloomberg scrie că "rezultatul din landul estic Turingia reflectă fragmentarea tot mai mare a spectrului politic din Germania", în condiţiile în care primele două locuri au fost ocupate de partide plasate la extrema stângă, Die Linke, respectiv extrema dreaptă, Alternative fur Deutschland (AfD).

Într-o notă adresată clienţilor, Je­ffrey Snider, de la firma de investiţii Alhambra Partners, scrie, referitor la alegerile pentru parlamentul landului Turingia, că "populiştii şi extremiştii din Europa sunt moştenirea lui Mario Draghi".

Este aproape sigur că adevăratele dimensiuni ale "moştenirii" vor deveni tot mai evidente în următorii ani, mai ales că politicienii nu fac absolut nimic, măcar pentru temperarea acestei tendinţe.

Versurile lui William Butler Yeats din "A doua venire", "Lucrurile se des­tramă; centrul nu mai ţine; Doar anarhia se revarsă asupra lumii", par să descrie cel mai bine ceea ce se întâmplă în Europa, iar singurele justificări ale politicienilor sunt construite în jurul "extremiştilor" şi "populiştilor".

Din păcate, prea puţin se pune accentul pe o serie de evoluţii care ar putea avea o putere explicativă mai mare referitoare la declinul accelerat al aşa-numitului "centru" din politica Germaniei.

Analistul american Mike Shedlock a scris recent că "Sigmar Gabriel, fostul lider al social-democraţilor (n.a. dar şi vice-cancelar în perioada 2013 - 2018 în guvernul condus de Merkel), este aproape de numirea în fruntea principalei organizaţii de lobby a industriei auto". Shedlock aminteşte, bineînţeles, şi de "soarta" fostului cancelar Gerhard Schröder, care este, de mulţi ani, preşedintele consiliului de administraţie la Rosneft, compania petrolieră a Rusiei, şi la Nord Stream AG, unde Gazprom deţine 51% din acţiuni.

În opinia analistului american, aceasta reflectă "imaginea Partidului Social-Democrat ca susţinător al industriilor din trecut", iar "declinul industriei auto şi al partidului sunt imagini în oglindă".

O problemă mult mai gravă o reprezintă, însă, perpetuarea "uşii rotative" dintre politică şi mediul corporatist, care garantează că segmentul cel mai dinamic al unei economii, cel antreprenorial, va fi neglijat în continuare, chiar dacă în acest fel este subminată puternic competitivitatea celei mai mari economii din Europa.

După alegerile din Turingia, Financial Times scria că CDU ia în considerare formarea unei coaliţii la nivel local cu partidul de extrema stângă Die Linke. "Aceasta arată că Merkel a distrus CDU", scrie un cititor pe marginea articolului din FT, în timp ce altul susţine că "membrii WerteUnion domină structura CDU din Saxonia şi se pronunţă pentru eliminarea influenţei cancelarului Merkel din partid şi a schimbării preşedintelui formaţiunii, Annegret Kramp-Karrenbauer".

WerteUnion este numele unei grupări formate în 2017 din membri ai CDU şi CSU (Uniunea Creştin-Socială din Bavaria) care militează pentru revenirea celor două formaţiuni la valorile conservatoare şi ale liberalismului economic. În cadrul alegerilor pentru noul preşedinte al CDU din decembrie 2018, membrii WerteUnion l-au susţinut pe Friedrich Merz, cel care a mai pierdut alegerile din partid şi în 2005, în faţa actualului cancelar.

După alegerile din Turingia, Merz a declarat că "rezultatul reprezintă un mare vot de neîncredere faţă de Marea Coaliţie din Berlin", conform unei ştiri a agenţiei de presă DPA. Totodată, Friedrich Merz, a criticat în termeni deosebit de duri "inactivitatea şi lipsa de iniţiativă a cancelarului Merkel", dar şi-a exprimat susţinerea pentru Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK), a cărei poziţie în fruntea partidului este extrem de slăbită.

Pe de altă parte, influentul cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că "nimeni nu îndrăzneşte să dea jos cancelarul". Afirmaţia a pornit de la o declaraţie a preşedintelui CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, în care susţinea că separarea funcţiei de preşedinte al partidului de cea a cancelarului federal este greşită.

În aceste condiţii este greu de crezut că Angela Merkel mai are o influenţă notabilă asupra deciziilor la nivel european. Dimpotrivă, cancelarul de la Berlin pare că şi-a asumat rolul de maestru al subminării poziţiei Germaniei în Europa? Oare cui foloseşte acest lucru?

În ultimul capitol al celei mai recente cărţi a lui Tom Holland, "Dominion: How the Christian Revolution Remade the World", scriitorul britanic arată că "victoria lui Otto cel Mare împotriva ungurilor (n.a. în bătălia de la Lechfeld în 955) a marcat un moment de răscruce în capacitatea celor din afara continentului de a penetra ţinuturile Creştinătăţii".

Istoricul american Paul K. Davis scrie că "înfrângerea maghiarilor a pus capăt incursiunilor de jefuire din Vestul Europei, care au durat peste 90 de ani, şi i-a convins pe supravieţuitori să se oprească, fiind pusă astfel baza pentru formarea Ungariei".

Tocmai acesta este motivul pentru care Holland subliniază ironia istoriei: "Mantia lui Otto nu a fost preluată de Merkel, ci de premierul Ungariei, Viktor Orban, care se declara ateist până de curând, însă acum pune sub semnul întrebării capacitatea de integrare a emigranţilor nebotezaţi".

Este aproape sigur că Orban nu pune doar sub semnul întrebării capacitatea de integrare, ci este convins de imposibilitatea acesteia. O astfel de opinie pare să fie susţinută chiar şi de Angela Merkel, care declara, cu 9 ani în urmă, că "încercarea Germaniei de a crea o societate multiculturală a eşuat complet", conform unui articol Reuters.

Cu toate acestea, cancelarul Merkel a deschis larg porţile în faţa emigranţilor din 2015, iar autorităţile europene încearcă de atunci să impună cote obligatorii de "primire" pentru toate ţările din UE.

Unul dintre cele mai utilizate argumente, necesitatea creşterii forţei de muncă pentru asigurarea sustenabilităţii sistemelor de pensii şi de asigurări sociale, reprezintă şi o minciună prin omisiune de dimensiuni istorice.

De ce? Deoarece doar o schemă piramidală are nevoie de tot mai mulţi participanţi pentru a nu se prăbuşi, iar sistemele actuale de pensii de stat au această natură, încă de la introducerea lor de către Otto von Bismarck. Primirea unui număr tot mai mare de imigranţi nu reprezintă, deci, o soluţie sustenabilă, deoarece tensiunile sociale se vor amplifica peste pragul exploziei cu mult înainte de atingerea "obiectivului".

În acelaşi timp, fondurile private de pensii sunt puternic afectate de politica dobânzilor negative practicată de BCE şi toate iluziile "vândute" cetăţenilor de către autorităţile europene se destramă într-un ritm tot mai accelerat.

Acum mai trebuie estimat doar punc­tul critic dintr-un viitor nu prea îndepărtat.