ANI: 3 manageri de spital, în incompatibilitate şi conflict de interese

Elena Deacu
Anticorupţie / 29 mai 2015

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate precum şi încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către trei manageri de spital.

Potrivit ANI, Secăşan Dumitru, Manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 octombrie 2009 - 12 august 2014, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de manager, şi calitatea de Consilier local în cadrul Consiliului Local Reşiţa şi a obţinut venituri de natură salarială de la Aquacaraş S.A., Pieţe Reşiţa S.R.L. şi Asociaţia Dezvoltatorilor Intercomunitari - Intercom Deşeuri Caraş Severin (în calitate de reprezentant în Adunarea generală a acţionarilor, în Consiliul de administraţie, în Comitetul de direcţie şi în Comisia de cenzori, potrivit fişelor fiscale aferente).

Secăşan Dumitru a deţinut funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa în perioada 30 octombrie 2009 - 01 decembrie 2010, iar, începând cu data de 01 decembrie 2010, deţine funcţia de manager al spitalului. De asemenea, în perioada 19 iunie 2008 - 12 august 2014, persoana evaluată a deţinut şi funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local Reşiţa.

De asemenea, Mihăescu Marius Alin, Manager al Spitalului Orăşenesc Oţelu-Roşu, Judeţul Caraş-Severin, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 august 2012, întrucât deţine, simultan cu funcţia de manager, şi funcţia de administrator al S.C. PACK-Monaco S.R.L.

Mihăescu Marius Alin a fost numit în funcţia de manager interimar al Spitalului Orăşenesc Oţelu-Roşu la data de 30 august 2012, iar, începând cu data de 03 decembrie 2012, deţine funcţia de manager al spitalului. De asemenea, începând cu data de 05 decembrie 2007, persoana evaluată deţine şi funcţia de administrator al S.C. Pack-Monaco S.R.L.

Totodată, Buricea Simona-Daniela, Manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal, a semnat contracte de execuţie lucrări şi a aprobat achiziţionarea de bunuri şi servicii de la Jord Mobil COM S.R.L., respectiv Aldrex Cons S.R.L. (societăţi comerciale în cadrul cărora soţul acesteia deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator), precum şi cu Termo Bunea S.R.L. şi Montano Euro Constil S.R.L. (societăţi comerciale în cadrul cărora persoana evaluată a fost angajată în funcţia de contabil în perioada 01 aprilie 2008 - 01 aprilie 2013).

De asemenea, în perioada 2011 - 2013, soţul persoanei evaluate a obţinut prin intermediul societăţilor comerciale al căror administrator este un folos patrimonial în cuantum de 971.511,05 Lei, iar Termo BUNEA S.R.L. şi Montano Euro Constil S.R.L., societăţi comerciale în cadrul cărora persoana evaluată a fost angajată în funcţia de contabil, au obţinut un folos patrimonial în cuantum de 113.772,88 lei.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 180, alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, întrucât, în perioada exercitării funcţiei de manager interimar al Sanatoriului de Nevroze Predeal, Buricea Simona-Daniela a semnat o serie de acte administrative prin care a creat un folos material rudelor sale de gradul I, respectiv fiul şi soţul, în cuantum de 73.062 lei (venituri salariale), aceştia fiind angajaţi în cadrul sanatoriului.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb