AnimaWings lansează zboruri către Paris, Oradea şi Iaşi

M.B.
Miscellanea / 3 martie

AnimaWings lansează zboruri către Paris, Oradea şi Iaşi

AnimaWings a început operarea curselor către Paris, Iaşi şi Oradea, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Noile rute, pentru care rezervările au fost deschise anul trecut, sunt operate conform programului anunţat în 2024.

"Dorinţa noastră este să unim România şi să reunim românii. Prin zborurile interne către tot mai multe oraşe şi prin cursele externe către oraşele cu o comunitate românească importantă, ne respectăm această promisiune. Lansăm săptămâna aceasta zborurile Bucureşti - Iaşi, Bucureşti - Oradea şi Bucureşti - Paris, pentru a facilita călătoriile rapide şi confortabile la tarife accesibile", a declarat Marius Pandel, acţionar AnimaWings, potrivit comunicatului.

Cursele către Paris au patru frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. Tarifele pornesc de la 39,99 euro, iar aeronavele aterizează pe aeroportul Charles de Gaulle. Rutele către Iaşi au şase frecvenţe săptămânale, iar cele către Oradea sunt operate de trei ori pe săptămână. Preţurile pentru aceste destinaţii pornesc de la 26,99 euro şi, respectiv, 24,99 euro pe segment de zbor.

Zborurile sunt operate cu aeronave Airbus A220-300, intrate în flota AnimaWings anul trecut. "Aceste aeronave moderne, eficiente şi mai puţin poluante ne permit să aterizăm pe principalele aeroporturi internaţionale şi să oferim pasagerilor noştri o experienţă de călătorie la standarde ridicate. Conceptul nostru de smart cost înseamnă tarife corecte şi servicii la superlativ", a adăugat Marius Pandel, conform comunicatului.

Biletele pot fi rezervate pe site-ul oficial al companiei. În preţul de bază sunt incluse bagajul mic de mână, bagajul de cabină de 8 kg, selecţia locurilor şi check-in-ul online sau offline.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb