ANPC: 2,8 tone de carne oprite definitiv de la comercializare, la furnizorii restaurantelor din Piaţa Alba Iulia

V.G.
Miscellanea / 7 ianuarie 2023

2,8 tone de carne oprite definitiv de la comercializare, la furnizorii restaurantelor din Piaţa Alba Iulia

În urma acţiunilor de verificare desfăşurate de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov la unităţile de alimentaţie publică din zona comercială Piaţa Alba Iulia din sectorul 3 al Capitalei (Bd. Decebal şi Bd Basarabia), a fost extins controlul la furnizori ai acestora, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Mai exact, acestea au pornit de la verificările efectuate la SC AROGANT SRL (Restaurantul "Arogant"), unde au fost constatate deficiente la produsele din carne ambalată cu care era aprovizionată unitatea.

"Cred că unele dintre regulamentele europene nu sunt traduse în olandeză. Mă miră acest fapt, pentru că, nu de puţine ori, Olanda ne-a scos la tablă să ne explice cum este cu Europa, ce avem de respectat şi, ascultându-ne, pe noi, ca la şcoală, ne-au lăsat corijenţi. Interesant este că pretinşii profesori par repetenţi la materiile importante ce ţin de siguranţa consumatorilor, de viaţa şi de sănătatea acestora. Nu ştiu dacă ceea ce fac anumiţi operatori economici olandezi este un mod de lucru acceptat şi pentru piaţa din ţara lor. Activitatea lor este strict reglementată de Regulamentul 853/2004 cu privire la comercializarea produselor din carne sau peşte. Cu toate acestea, îl încalcă în mod flagrant, şi Olanda continuă să ne ţină lecţii de moralitate europeană. Probabil, mii de tone de produse provenite din America de Sud sunt achiziţionate de aceste firme, în variantă proaspătă, în sensul refrigerat, nu congelat, sunt transportate în Olanda şi congelate acolo, la câteva luni de la punerea lor pe piaţă, în ţara de origine - congelate lent, având in vedere acumulările de sânge, lichid şi gheaţă din interiorul ambalajelor, precum şi arsurile de congelare evidente - şi vândute, apoi, pe piaţa din România, cu toate că acest lucru, repet, este strict interzis de actele normative europene. Mai mult decât atât, aceştia emit documente şi prelungesc termenul durabilităţii minimale sau de expirare, cum se spune în mod popular, cu încă un an, cel puţin. Nu ştiu cum se spune în olandeză "ruşine", dar mi-ar plăcea să învăţ. Nu suntem pelicanii Europei! Am tot repetat acest lucru, în ultimii câţiva ani. Le-aş trimite şi eu carnea românească, în aceleaşi condiţii, şi aş vrea s-o văd în farfuriile celor care ne ţin lecţii despre comunitatea europeană. Nu s-a vândut, în termen, produsul, îl congelăm noi aici şi îl trimitem lor spre a fi păpat, îşi spun, probabil. În plus, cu ambalajele având un aspect de calitate îndoielnică, aceste produse ne sunt servite ca premium cu toate că, legal, ar trebui aruncate. Trist este că pentru a rula o astfel de afacere este nevoie de complici şi, din păcate, constatăm că şi i-au găsit printre ai noştri. Sper ca, măcar în această luptă, autorităţile române se strângă rândurile să-i notificăm la Comisia Europeană şi să le arătăm că trebuie să fim respectaţi", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit sursei citate, furnizorii controlaţi au fost:

-SC OCEANIS SEAFOOD EUROPA SRL - Depozit Popesti Leordeni

-SC ROMPEX DISTRIBUTION SRL - depozit sat Cosoba, comuna Cosoba, judeţul Giurgiu.

În urma acţiunii au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman, circa 2,8 tone de carne, urmând ca verificările documentelor celor două companii să continue în zilele următoare.

Produsele retrase de la comercializare au fost sigilate, până la finalizarea documentului de control, urmând să fie predate către o firmă de neutralizare.

Dintre cele mai importante deficienţe constatate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov, ANPC menţionează:

-la depozitul situat în judeţul Giurgiu angajaţii operatorului economic prezenţi în unitate au refuzat, la început, accesul în perimetrul de desfăşurare a activităţii a organelor de control

-o parte din produse aveau eticheta aplicată pe care data durabilităţii minimale era depăşită, produsul fiind refrigerat

-la aceleaşi produse, eticheta aplicată pe bax menţiona prelungirea datei limită de consum iniţială şi schimbarea stării termice în produs congelat

-uşa depozitului şi perdeaua frigorifică aveau cantităţi considerabile de gheaţă în exces şi urme de şoc mecanic pe exteriorul uşii de depozitare

-o altă parte din produse, importate din America de Sud, purta o dublă etichetare similară: cea a producătorului, care menţiona produsul refrigerat, cu o anumită dată a durabilităţii minimale şi cea a distribuitorului, pentru un produs congelat, cu o altă dată de expirare (neconcordanţa se referă la informaţiile legate de producţie, ambalare şi dată limită de consum în sensul în care distribuitorul nu respecta recomandările, condiţiile de păstrare/ depozitare şi de consum atribuite de producător), se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb