ANPC a controlat mai multe societăţi bancare

F. A.
Macroeconomie / 23 martie 2010

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o acţiune tematică de control la sediile centrale ale societăţilor bancare privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la încheierea contractelor de depozit/economisire.

"În urma acţiunii de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de depozit/economisire de către societăţile bancare, putem concluziona că există deficienţe în ceea ce priveşte informarea corectă a consumatorilor. Sunt bănci care omit să prezinte în oferte sau chiar în contracte toate costurile asociate serviciului prestat. Serviciile financiare sunt un domeniu sensibil şi dorim să eliminăm acele ambiguităţi ce pot submina încrederea consumatorilor. Astfel de acţiuni de control vor avea loc şi în perioada următoare", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC.

Au fost controlate 13 societăţi bancare, la 8 dintre acestea constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 86.000 lei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb