ANPC a dat amenzi de 7,7 milioane lei în primele două săptămâni ale Comandamentului de iarnă

F.D.
Miscellanea / 20 decembrie 2023

ANPC a dat amenzi de 7,7 milioane lei în primele două săptămâni ale Comandamentului de iarnă

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 7,7 milioane de lei, în primele două săptămâni ale Comandamentului de iarnă, în toată ţara, iar printre neregulile găsite au fost produse expirate şi mizerie în blocul alimentar. De asemenea, echipele de control au oprit temporar activitatea pentru 121 de operatori economici.

Reprezentanţii ANPC au anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că în acest an comisarii instituţiei desfăşoară acţiuni de control în zonele de vacanţă de iarnă, respectiv în Bucovina, Braşov, Sibiu, Maramureş, Valea Prahovei, Băile Felix şi Băile Herculane, în cadrul structurii special create, în mod tradiţional - "Comandament de iarnă 2023".

Astfel, din 5 decembrie şi până pe 10 ianuarie 2024 ANPC a precizat că va monitoriza permanent aceste zone predilecte pentru turişti în acest sezon.

Activitatea Comandamentului, până la data de 19 decembrie, a vizat 1.273 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în toate zonele menţionate.

În urma neregulilor constatate, au fost date 1350 de amenzi în valoare de 7,7 milioane de lei şi au fost oprite de la comercializare produse neconforme, de 375.000 de lei.

De asemenea, comisarii ANPC au mai decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor, pentru 121 de operatori economici.

"Pentru unii dintre operatorii economici a căror prestare a serviciilor a fost oprită temporar, a fost propusă închiderea unităţii, pe diferite intervale de timp, sau chiar închiderea definitivă a locaţiei", au precizat reprezentanţii ANPC.

Aceşti operatori economici sunt:

Ideal Creativ Concept SRL - restaurant, Băile Herculane (propunere de închidere definitivă)

Crema Cafe & Lounge SRL - restaurant, Caransebeş (propunere de închidere temporară pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni)

II Ştefan Mioara - magazin mixt, Topleţ, judeţul Caraş Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)

Compact Trust SRL - restaurant, Slatina Timiş, judeţul Caraş Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)

La Ceaunu Piatra Scrisă SRL - restaurant, Armeniş, judeţul Caraş Severin, (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni).

"Astept momentul, cand vom avea comandamente, în care nu vom fi nevoiţi, să aplicăm sancţiuni! Până atunci, între interesele economice meschine ale celor care se vor consiliaţi să îşi facă curat sau să nu aibă produse expirate şi interesele consumatorilor, le alegem permanent pe cele din urmă! Turismul românesc are nevoie de o schimbare de mentalitate, aşa cum deja unii operatori economici dovedesc că se poate!", a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Principalele abateri constatate de echipele de control au fost: utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, schimbarea stării termice a produselor alimentare, utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită, lipsa verificării metrologice a mijlocului de măsurare, condiţii igienico-sanitare precare, în blocul alimentar: paviment deteriorat, instalaţie electrică improvizată, depuneri de praf şi resturi alimentare în colţurile încăperilor, prize şi întrerupătoare neigienizate, chedere ale agregatelor frigorifice rupte şi neigienizate, mobilier uzat, prezenţa insectelor, ustensile neprofesionale (veselă din lemn), tavan şi pereţi neigienizaţi; depozitarea în frigider a unor paste fierte şi porţionate, contrar prevederilor legale; lipsa graficului de schimb al uleiului de prăjire; lipsa alergenilor individualizaţi în lista meniu; lipsa ingredientelor, aditivilor şi a menţiunii "Provine din produs congelat", în lista meniu.

Alte nereguli găsite de comisarii ANPC au fost: depozitarea produselor direct pe paviment; lipsa preţului pe unitate de măsură; lipsa mijloacelor de protecţie împotriva insectelor; neafişarea serviciilor suplimentare în unităţile de cazare, inclusiv a tarifelor a orei de sfârşit a zilei de cazare, precum şi a altor informaţii relevante, lipsa regulamentelor de utilizare saună, a piscinei, a registrului de evidenţă a calităţii apei etc; lipsa huselor de protecţie pentru saltea si a covoarelor antiderapante în băi; folosirea unor prosoape uzate, a unor saltele şi lenjerii neigienizate, pătate, cu fire de păr; comercializarea unor produse textile fără a avea menţionate pe etichetă compoziţia fibroasă, traducerea în limba română, fără date de identificare: producător/importator, adresă, date de contact, provenind din diferite ţări; folosirea unor autorizaţii de funcţionare expirate.

De asemenea, comisarii ANPC au descoperit, în urma acestor verificări, şi exemple de bune practici, în servicii oferite turiştilor, în vacanţa de iarnă.

«Exemplificăm câteva locaţii unde oferta către consumatori respectă întru totul prevederile legale, ceea ce demonstrează că «omul sfinţeşte locul»:

Hotel Angel Sofia, Fălticeni, judeţul Suceava

Pensiunea La Conac în Bucovina, Gura Humorului, judeţul Suceava

Hotel Minerva, Băile Herculane

Pensiunea Sarah Celline Leon, Gărâna, judeţul Caraş Severin

Crescătoriile de păstrăv, Băile Herculane», a mai precizat sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In cadrul unei operatiuni speciale ,comisarii poporul(sub atenta supraveghere a puiului de stalinist-horia constantinescu) au purces la denazificarea turismului romanesc.Nazistii ascunsi prin munti atacau poporul cu sare expirata si nu aveau .plase de protectie pentru insectele hibernale.

    1. In 20 de ani de Germania n-am prins un control si n-am vazut in presa fanfaronada amenzilor.Voi bugetarilor traiti bine pe munca celor pe care ii amendati in loc sai sustineti.

      Sa vedeti dupa 1 ianuarie alte amenzi pe bulibaseala cu factura electronica

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb