Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov (IPJ Ilfov), a desfăşurat astăzi, 4 martie 2025, o acţiune de control în complexul comercial Dragonul Roşu, vizând activitatea operatorilor economici, condiţiile de comercializare şi serviciile prestate consumatorilor, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
În cadrul verificărilor, 48 de operatori economici au fost supuşi controalelor pentru a asigura respectarea reglementărilor privind comercializarea de produse sigure. În urma acţiunii, au fost constatate multiple abateri de la prevederile legale, iar măsurile luate au inclus aplicarea a 72 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 545.000 lei, şi oprirea definitivă de la comercializare a 5.814 jucării şi 48,5 kg de produse alimentare, în valoare totală de 59.245 lei. De asemenea, 2.864 de produse, în valoare de 55.985 lei, au fost retrase temporar de la vânzare, iar două puncte de lucru au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor, conform aceleiaşi surse.
Printre principalele nereguli constatate se numără comercializarea de jucării care imită produse alimentare, vânzarea de jucării fără traducerea instrucţiunilor în limba română, prezenţa pe piaţă a unor produse periculoase, precum slime fără menţionarea compoziţiei chimice, şi păpuşi care prezentau riscuri de desprindere a podoabei capilare. Alte probleme au vizat comercializarea de produse ce imită mărci consacrate, lipsa documentelor legale de conformitate şi marcaje CE neconforme.
De asemenea, au fost identificate produse susceptibile de a fi contrafăcute, iar în cazul unor operatori economici au fost descoperite deficienţe privind autorizaţiile pentru punctele de lucru, se transmite în comunicat.
ANPC reaminteşte consumatorilor să fie vigilenţi şi să sesizeze orice neregulă întâlnită la achiziţionarea produselor sau serviciilor. Autoritatea va continua să monitorizeze piaţa şi să aplice sancţiuni corespunzătoare pentru a asigura un mediu sigur pentru consumatori.
Opinia Cititorului