Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, vineri, că sunt active 170 de focare de pestă porcină africană, în ultima săptămână fiind raportate 54 de noi focare şi 10 noi cazuri la mistreţi, informează news.ro.
Potrivit ANSVSA, în 22 iulie erau active 170 de focare de pestă porcină africană (PPA), dintre care 2 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate 46.203 de porcine.
În perioada 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.230 de focare de pestă porcină africană.
În intervalul 15-22 iulie, au fost înregistrate 54 de focare noi de PPA: 19 în judeţul Teleorman, opt în judeţul Bihor, câte cinci în judeţele Arad şi Ialomiţa, trei în judeţul Satu Mare, câte două în judeţele Buzău, Cluj şi Hunedoara şi câte un focar în judeţele Botoşani, Dolj, Gorj, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu şi Sălaj.
Totodată, în aceeaşi perioadă au fost stinse 9 focare de PPA: câte patru în judeţele Bihor şi Sălaj şi unul în Buzău.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, în 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.811 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.
În intervalul 15-22 iulie, au fost înregistrate 10 cazuri noi de PPA la mistreţi: câte două în judeţele Arad (mistreţi găsiţi morţi), Bihor (mistreţi găsiţi morţi) şi Cluj (mistreţi găsiţi morţi) şi câte un caz în judeţele Argeş (mistreţ găsit mort), Buzău (mistreţ vânat), Maramureş (mistreţ vânat) şi Sălaj (mistreţ găsit mort).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2021, 22:14)
Da stim!!!
Iar a adunat POPULATIA de RAND STOCURI animale si pun presiune descendenta in preturi astora de au MONOPOL cu STATUL in piata. (de platesc taxe / tva).
Stim iar se trece la un rand de "macel".
Asa au facut istoric cand se aduna etc stocuri ce pun presiuni descendente in preturi (termeni reali); se caut rapid forme de dizolvare pentru a se regla - mentine echilibrele / randamentele in piata.
semnat comenturi "cretine"
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2021, 00:56)
Pe vremea pesede pnl usr isti tipau ca nu se iau masuri,acum ei ce p... mea fac