Anul Iohannis

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 5 ianuarie 2016

Cristian Pîrvulescu

Dacă pe plan extern, anul care tocmai s-a încheiat a stat sub semnul multiplicării efectelor directe şi indirecte ale conflictului din Siria şi Orientul Mijlociu (atentatele islamiste, între care cele de la Paris din 7 ianuarie şi din 13 noiembrie au încadrat un an teribil, criza refugiaţilor care fug de un război pe care europenii şi americanii l-au lăsat să se dezvolte făcând parcă jocurile Rusiei, poziţia războinică a unei Rusii sufocate economic de sancţiunile occidentale datorate agresiunii din Ucraina şi care a mizat aproape totul pe cartea siriană, ambiguităţile unei Turcii în plină derivă autoritaristă şi în căutarea revigorării influenţei apuse a otomanismului etc.), pe plan intern, anul politic 2015 a fost dominat de imposibila coabitare dintre un preşedinte proaspăt ales şi un prim ministru perdant în cursa prezidenţială.

Deoarece, chiar spre finalul anului, atunci când se împlinea un an de la alegerea sa, preşedintele a preluat, cel puţin simbolic, controlul vieţii instituţionale, impunând atât un guvern de "tehnocraţi", cât şi reducând Parlamentul la o maşină de vot, anul 2016 va fi anul crucial al preşedinţiei sale. Punerea în aplicare a programului său politic, cu care a fost ales, depinde de modul în care va reuşi să reziste atacului concertat la care va fi supus anul acesta. De aceea, e posibil ca, profitând de vacanţa parlamentară, Klaus Iohannis să încerce să preia iniţiativa încă din primele zile ale anului, imediat după întoarcerea din vacanţa de sfârşit de an. Şi, cum anul 2016 este un an electoral, cu două alegeri intermediare importante - alegerile locale din iunie şi cele parlamentare, ce ar putea avea loc în decembrie - , iar cele două partide pivot sunt slăbite după confruntări interne şi trec printr-o criză de leadership, ofensiva prezidenţială se va concentra în direcţia reformării "partidelor".

În actuala arhitectură constituţională, pe care preşedintele Iohannis intenţionează să o modifice în 2017, alegerile prezidenţiale sunt de departe cele mai competitive, generând atât legitimitate, cât şi conflict instituţional. În acest context, alegerile intermediare, ce au loc între două alegeri prezidenţiale, sunt cruciale pentru determinarea sensului politicii interne. În 2008 şi 2012, precedenţii ani cu alegeri de acest tip,Traian Băsescu nu a reuşit îşi consolideze poziţia, ba chiar în 2012 a pierdut în mod categoric alegerile locale, ceea ce a antrenat ţara pe drumul acutizării rapide a conflictului preşedinte-guvern, care a generat a doua suspendare a şefului statului.

În 2016 însă, nu mai este vorba de un guvern politic care i se poate opune preşedintelui, ca în 2008 şi 2012, ci de unul "tehnocrat", care va fi mult mai favorabil preşedintelui. În acest context, este de anticipat că cel puţin o parte a membrilor guvernului, poate chiar primul ministru Dacian Cioloş, va intra în această competiţie pentru a susţine politica prezidenţială. Astfel, deşi concentrate asupra priorităţilor lor electorale, partidele vor trebui să facă faţă unui climat politic ostil şi să lupte pe mai multe fronturi. Vor reuşi ele să supravieţuiască onorabil?

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. ...pe plan intern, anul politic 2015 a fost dominat de imposibila coabitare dintre un preşedinte proaspăt ales şi un prim ministru perdant în cursa prezidenţială.  

    Si atunci de ce-l condamnam pe Basescu ca nu coabiteaza? de ce credeti ca nu putea accepta manevrele PSD-iste? 

    .....e posibil ca, profitând de vacanţa parlamentară, Klaus Iohannis să încerce să preia iniţiativa încă din primele zile ale anului, imediat după întoarcerea din vacanţa de sfârşit de an.  

    Cum credeti ca va fi posibil? presedinte este incet si la vorba iar la fapta.......pas cu pas. Pas pe loc. 

    1. Corectie:titlul este Tango degeaba 

    Dar daca "Presedintele multe case" va avea probleme ca urmare a dosarelor din justitie? 

    Nu nu va fi nici un an a lui Iohannis, chiar daca va fi botezat astfel. Va fi doar un alt an al unei existente barbare a poporului roman care pare a nu mai avea sfirsit. Ca-i asa o dovedesc evenimentele precursoare petrecute chiar in primul an a lui Iohannis, anul 2015:

    - Stabilirea unor salarii, pensii, sporuri si fel de fel de privilegii nesimtite pentru o mica categorie din marea masa a cetatenilor, pentru porcii neamului; 

    -Jefuirea bugetului de stat de miliarde si miliarde de euro; 

    -Evaziune fiscala de zeci si zeci de miliarde de euro, practicata mai ales de capitalul strain: ""deşi au desfăşurat afaceri aproximativ egale, firmele private româneşti au declarat un rezultat net consolidat (profituri nete plus pierderi) de 14 miliarde de lei în 2014, faţă de 2 miliarde de lei pierderi declarate de firmele străine. Între 2008 şi 2014, firmele private româneşti au înregistrat un rezultat net consolidat de 54 de miliarde de lei, faţă de 3 miliarde de lei rezultatul firmelor străine". " Deci multinationalele lucreaza in pierdere. Ce fericire a dat peste poporul roman, si el nici nu stie! 

    -Stabilirea unei contributii de cca 57 lei/luna a mindrilor cetateni ai tari care n-au nici un venit. De ce? Pentru ca salariile, pensiile, sporurile si fel de fel de privilegii nesimtite ale porcilor si animalelor de prada care jefuiesc tara trebuie sa aiba o sursa de finantare: 

    “A statelor greoaie care trebuie-mpinse 

    Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse, 

    Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.”  

    -Si ce sursa de finantate poate fi mai potrivita decit resursele amaritilor, marea majoritate a cetatenilor tarii! 

    -Ciinii de paza ai societatii, fel de fel de institutii, nenumarate si fara sfirsit parca!, doar hamaie, nu sfisie toate aceste animale de prada, ba mai mult par a fi devenit cele mai nesimtite, neinduratoare si crude bestii. Porcii nu numai ca fac promenada cu bunurile furate pe sub nasul si privirea indiferenta a ciinilor de paza, dar dau si lectii despre libertate, democratie, drepturile omului, atitudine civica si demnitate umana, in loc sa infunde puscariile si sa taca in nemernicia lor sute de ani.  

    Acesta a fost programul lui Basescu, Tariceanu, Boc, Ponta. Pe toate aceste desfasurari si-a pus semnatura si sigiliul presedintele Iohannis, fiind deci de acord cu toate si dind un semn pentru desfasurarile viitoare. Acesta este programul lui Iohannis! 

    Basescu se lupta sa-si impuna programul si cistiga, Ponta se lupta sa-si impuna programul si cistiga, Iohannis se lupta sa-si impuna programul si cistiga. Si? Ce rost si ce sens au toate acestea?

    1. Presedintele trebuie sa-si ia intre consilieri,un om batran de la tara,de la munte.integrat in mentalul etnic.O hotarire prezidentiala nu se ia alegând intre mai multe sfaturi si rationamente discursive si contradictorii,ci se apeleaza la intuitie la fondul etnic.

      Asa-i! Unde esti tu Tepes, Doamne....... 

      Perfect ai dreptate, dar unde sa gasim un Tepes? Hm, mai bine gasim un Mos Ion Roata este oricum mai rapid la minte si mai ales la fapta

    Pe plan intern, rezultatul guvernarii Iohannis dupa primul an, se vede foarte clar; presedintele si-a propus de la inceput reformarea clasei politice!.

    Clasa politica s-a reformat din temelii: INDEMNIZATII, de jos pana sus; pas cu pas, asa ca sa-i dea satisfactie domnului presedinte, presedintele cui? guvernul tehnocrat al cui? 

    1. Din pacate poporul se pricepe la politica mai bine ca ``alesii poporului``, alesii poporului in schimb se pricep cel mai bine la afaceri, nu credeti ca a venit timpul sa se schimbe rolul.Afara cu politicienii afaceristi, avem nevoie de politicieni, oameni care trebuie sa vada viitorul Romaniei, nu viitorul propriilor finante

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb